Cum am mers 2 zile cu autobuzul
de la Chișinău la Barcelona

Autobuzele care ne duc în Europa. Cu tot cu bagaj


În 2014 m-am mutat în Barcelona de la Chișinău. Am zburat din București, doar cu un rucsac, iar bagajul mare l-am trimis la autobuz – era mai ieftin așa, la 1,5 euro kilogramul. L-am luat peste câteva zile, la stația de metrou Sant Ildefons din suburbia Barcelonei. Mai mulți moldoveni stăteau la coadă, așteptându-și coletele de acasă.

De-a lungul anilor am trimis și primit nenumărate colete. Am trimis acasă jamon, cafea, conserve de pește și multe altele, pentru familie și prieteni. În schimb, am primit colete cu delicatese de acasă, inclusiv curechi murat, învelit în 20 de pungi de plastic de mama. Oricum mirosea de la o poștă. Oricum era savuros.

Ca să trimit un colet, de obicei trebuia să găsesc un număr de telefon și o adresă pe unul din nenumăratele grupuri de pe Facebook, care adună migranții moldoveni în Spania. Apoi, duceam pachetul la locul stabilit. De multe ori, la Sant Ildefons sau „acasă la Aurica”, soția unuia dintre șoferi. Aurica cântărea coletul direct în sufrageria ei, cu toată mobila și decorațiunile parcă smulse și transplantate aici dintr-un apartament obișnuit din Bălți. Televizorul, protejat de un mileu, arăta mereu filme rusești sau folclor dat la maxim.
Rugăciunea călătorului
Zece ani mai târziu am decis să fac și eu această călătorie. Ideea să petrec două zile în autobuz mă înspăimânta și-mi stârnea curiozitatea în același timp, mai ales pentru că de multe ori mi se face rău. Dar am zis că mulți oameni fac asta des, așa că e o experiență din viața de migrant pe care trebuie s-o trăiesc. Într-o zi de miercuri de iulie, la 8 dimineața ajung la o benzinărie din Buiucani.

Vorbisem la telefon cu unul dintre șoferi, pentru 130 de euro primesc un loc, o masă și bagaj „nelimitat”. Dar n-am găsit microbuzele vechi pe care le țineam minte. În loc mă așteaptă un autobuz modern, curat și cu două etaje, cu o cameră frigorifică imensă atașată. Un preot tocmai a terminat Rugăciunea călătorului, un ritual pe care-l ține în fiecare miercuri, atunci când autobuzul companiei Eve Tur pornește în călătoria de 48 de ore spre Barcelona.
Coletar, meserie nouă
Un bărbat bronzat, într-o cămașă gri cu logo-ul companiei, încarcă bagajele în autobuz. Pe trotuar are un cântar mic, dar puternic, pe care oamenii pun coletele care urmează să ajungă în Franța sau Spania. Bărbatul scrie într-un caiet numele, adresa și numerele de telefon. Îl cheamă Vitalie și e coletar, adică omul care are grijă de pasageri și de colete. Meseria de coletar a apărut recent. Anterior, companiile de transport foloseau microbuze mici, recondiționate astfel încât jumătate din corpul vehiculului să poată transporta șase pasageri, iar cealaltă jumătate - colete. Însă, pentru că numărul moldovenilor care călătoresc peste hotare a crescut, serviciile de transport au înflorit. Microbuzele au fost înlocuite cu opțiuni mai „civilizate”, iar șoferii și-au angajat ajutoare.
Coletar încă nu se regăsește oficial în nomenclatura profesiilor din Moldova și nici în dicționar. Asta și pentru că aceste afaceri operează într-o „zonă gri” a economiei, fiind înregistrate drept companii de transport pasageri, nu companii care transportă colete. În fața legii, toate coletele transportate aparțin pasagerilor și membrilor echipajului.

(stânga) Dima la volan

(dreapta) Stas cu pasagerii și coletele

Dima e șeful companiei de transport și are 34 de ani. Împreună cu Vitalie lucrează alți doi șoferi - Andrei, de 35 de ani și Stas, de 33. Uneori, la volan urcă și Dima. E înalt, ras pe cap și are ochi albaștri. Soția lui aduce mâncare făcută acasă pentru toată echipa înainte de pornire. „Pârjoalele-s fierbinți, băieți, să nu le puneți la frigider!”, le lasă ea instrucțiuni. Aici toate se fac ca-n familie. Afacerea a fost pusă pe roate în 2003 de tata lui Dima, iar Stas este prietenul lui din copilărie.
Fără filtru
Oamenii își iau rămas bun, se îmbrățișează, își șterg câte o lacrimă. Pornim. Locul meu e la primul etaj, casa mea pentru următoarele două zile. E spațios și curat, cu aer condiționat și doar un miros ușor de benzină. Stau singură pe două scaune, așa că s-ar putea chiar să reușesc să dorm. „Asta e zona șoferilor”, îmi spune Vitalie. „Acceptăm numai persoane VIP aici”, îmi face cu ochiul. În spatele meu, o femeie blondă strânge în brațe cel mai mic cățel pe care l-am văzut vreodată și are alți doi la picioare.

Valeria și Denisa, două adolescente lipite de telefon, sunt celelalte două pasagere de la etajul de jos. Fetele merg în vizită la tatăl lor, care lucrează în Franța. E a patra vară în care își petrec vacanțele astfel. Pentru că Valeria și Denisa călătoresc singure, Vitalie are grijă de ele. Când fetele află că eu merg pentru prima dată cu autobuzul, mă încurajează și-mi împărtășesc din experiența lor. „Cel mai frumos se vede în Italia”, spun ele. „Parcă plutești pe un pod deasupra mării.” Ca să mă convingă, Valeria face scroll pe Instagram și-mi arată niște fotografii spectaculoase pe care le-a făcut anul trecut din autobuz. „Sunt fără filtru”, mă asigură ea. Preferă autobuzul pentru că le plac priveliștea și atmosfera, iar părinții lor au încredere în echipaj.
(stânga) Cel mai mic cățeluș pe care l-am văzut
(dreapta) Valeria și Denisa
E aproape prânzul și încă n-am ieșit din Moldova. Am mai luat oameni și colete de la Bălți, iar acum ne apropiem de Costești-Stânca, un punct de trecere din nordul țării. Șoferii spun că alte puncte pot fi aglomerate vara, iar cozile de mașini și autobuze se întind pe kilometri întregi. Șoferii îi cunosc bine pe angajații vămii. Unii nu vor căuta nod în papură dacă vor găsi ceva în colete, cum ar fi carne, brânză sau un pic mai mult alcool decât e permis, în timp ce alții nu-i vor lăsa să treacă fără o amendă. Deși nimeni nu pronunță cuvântul „mită”, e parte din cultura noastră, la fel ca vinul pe care-l transportăm în burta autobuzului.
„Știi în ce te bagi”
Dima spune că a plătit amenzi de 5, 10 și chiar 14 mii de euro, în mare parte din cauza conținutului coletelor. „Plătesc amendă de 10 mii de euro în Europa și-mi confiscă produsele. Apoi, ajung în Spania și trebuie să plătesc și clienților pentru găină, ouă și vin”, se plânge el. „Dar știi care-s riscurile, știi în ce te bagi.”

Dima face acest lucru de la 16 ani, când îl ajuta pe tatăl lui să încarce și descarce coletele din microbuze. Acum au două autobuze mari și șase microbuze. Microbuzele sunt folosite mai mult pentru călătorii mai scurte, între orașele din Franța și Spania. Menținerea acestei afaceri cere sacrificii. Șoferii petrec acasă două zile pe săptămână, iar 5 zile sunt pe drum spre Spania și înapoi. „Fiica mea are 12 ani și am fost de două ori la ziua ei de naștere”, recunoaște Dima.
O ciorbă și 20 de grame de coniac
E aproape seară când ne apropiem de vestul României și urmează să trecem munții Carpați, făcând zigzaguri pe serpentinele înguste. De aceea, logic, ne oprim pentru o masă. Toată lumea pare bucuroasă să mănânce o ciorbă românească. Coborâm din autobuz și ne dezmorțim picioarele. Facem o coadă la baia restaurantului – autobuzul nu are veceu și trebuie să facem pauze la fiecare două-trei ore. Mâncăm în tăcere la masa lungă - încă n-am petrecut suficient timp împreună ca să legăm prietenii. Am făcut abia 400 km din cei 3300, dar am senzația că sunt în acest autobuz de-o veșnicie. Pasagerii se grăbesc înapoi după cină - cu cât mai repede pornim la drum, cu atât mai repede vom ajunge la destinație. Șoferii agață pungi de plastic de mânerul fiecărui scaun, „pentru gunoi”.
În autobuz ne întâmpină Vitalie, deschizând o sticlă de coniac, în timp ce-i dă Denisei o pungă cu bomboane Bucuria. Urcă la etajul de sus și oferă tuturor „20 de grame, pentru digestie”. Denisa împarte bomboane. Majoritatea acceptă fericiți - „poți să-mi dai și 50 de grame”, râde un bărbat de vârstă mijlocie cu o cămașă albastră cu beri galbene. Ospitalitatea moldovenilor e un dat, și nu doar în casele lor.
Prima noapte trece surprinzător de bine. Somnul ne este întrerupt de o scurtă pauză de mers la baie undeva prin Ungaria. Șoferii dorm pe rând. Au două paturi, unul într-un fel de văgăună între etaje, altul în spatele etajului de sus, după un rând de perdele. Stas îmi spune că de multe ori găsește patul de sus ocupat de adolescenți sau de oameni „care au servit”. „Ce-ai să le faci, ai să-i trezești?”, întreabă Stas plictisit.
Unul dintre locurile în care dorm șoferii
Europeni, dar nu prea
Ne trezim în Croația. Tricourile călcate și pantalonii șoferilor sunt așezate pe umerașe în salon. Multe din băile la care oprim nu au duș, dar problema se rezolvă ușor cu șervețele umede, deodorant și un tricou curat. Pe lângă pasageri, șoferii arată fresh și odihniți.

Avem și aparat de cafea, gratis, pentru toți doritorii. „Aici îmi șade cafeaua”, îmi arată Vitalie cu palma până la gât. „Dar ce să-i faci?”, râde și-și mai face una într-un păhăruț mic de hârtie. Spune că s-au obișnuit cu lipsa somnului pe drum, iar cu timpul s-au învățat să doarmă de parcă ar fi acasă.
Andrei e cel mai tăcut dintre șoferi, răspunde scurt și sec. A fost polițist, dar ca șofer câștigă mai bine. Stas, în schimb, e sufletul acestei petreceri pe roți. Ne aude pe mine și pe Valeria discutând despre referendumul pentru integrare europeană. „Voi ce, sunteți politicieni?”, ne întreabă amuzat.
În autobuz, sentimentul pro-european e cam leșinat. Mulți călători sunt dezamăgiți de actualul guvern. Alții sunt împotriva UE de principiu. Dezinformarea joacă un rol important. Oamenii se tem că Moldova va fi forțată să accepte căsătoriile între persoanele de același gen și să renunțe la „valorile tradiționale”. Unii dintre oamenii cu care am vorbit au familii, prieteni sau afaceri în UE, dar oricum nu-i încântă prea tare perspectiva de a ne alătura marii familii europene. Mulți se tem că vor crește prețurile sau că legile vor deveni mai aspre. Unul dintre acești oameni este Dima, care nu se vede foarte european. „Eu nu pot să mă schimb peste noapte. Poate copiii mei vor avea o educație diferită și o să se simtă bine în Europa. Eu o să fiu european la pensie, să beau cafea la o terasă, ca spaniolii în vârstă”,își imaginează el viitorul însorit.
„Măcar să mor în Moldova”
La etajul de sus al autobuzului îi cunosc pe Nikita, de 16 ani și mama lui Elena, de 42. Ei pleacă din Moldova definitiv. Sunt vorbitori de rusă. Vor să vorbească cu mine, dar mă roagă să nu le fac poze. După o scurtă ședere în Spania, ce doi vor merge în Alaska, SUA, unde îi așteaptă tatăl și fratele mai mic ai lui Nikita. Acolo Nikita va merge la școală, motivul principal al emigrării. „Nu ai multe oportunități într-o țară mică”, spune Nikita. Elena nu e la fel de entuziasmată. La Chișinău era profesoară de engleză la o școală privată și a plecat cu regret. Colegii au petrecut-o frumos, îmi arată în telefon pozele în care-și iau rămas bun.

În cea de-a doua și ultima noapte pe drum intrăm în Italia. Priveliștea chiar e demnă de Instagram. Mergem peste dealuri verzi, iar scenele încadrate de geamurile autobuzului sunt tot mai minunate cu fiecare tunel pe care-l trecem. Spre seară soarele se scufundă încet în mare, iar în orășelele mici de munte se aprind luminițe. De la distanță par de jucărie.
La fel ca mine, Nina călătorește cu autobuzul până în Spania pentru prima dată. Merge în vizită la sora ei din Barcelona. Îi duce castraveți, „proaspeți și murați, păstăi, un ieduț”. A mai mers mult cu autobuzul mulți ani, dar de la Chișinău la Moscova, unde a lucrat în construcții. A renunțat în 2006, după ce s-a îmbolnăvit. „Îmi era tare rău acolo. Dacă o să mor, măcar să mor în Moldova”. În ultimele decenii tot mai mulți moldoveni aleg Europa pentru lucru și trai, iar din 2022 numărul moldovenilor care lucrează în Rusia a scăzut la jumătate față de 2021.
Calitate spaniolă
Peste câteva ore suntem aproape de Franța, iar șoferii încep să sune recipienții coletelor. Dima îmi explică că profitul vine mai mult din colete. Oficial însă, nu le numesc colete, ci „bagaj, așa ca la avioane”, îmi  explică. Stas. „La vamă zicem că sunt ale pasagerilor. Ei ne întreabă de ce avem așa multe colete, iar noi le spunem că la noi în Moldova familiile sunt mari”, adaugă el. Încearcă să se asigure că oamenii nu transmit nimic ilegal, dar în același timp au încredere în clienții lor și-i cunosc pe majoritatea. Au multe povești despre ce-au văzut prin colete, de la jucării sexuale până la măsline și mandarine trimise din Moldova în Spania! Mă miră, dar nu prea tare. Am văzut cu ochii mei cum mulți oameni trimit acasă detergenți sau alte produse care se găsesc din abundență și la același preț și în magazinele moldovenești. Dar Stas nu e de acord cu mine. „Calitatea e diferită. Același Fairy sau detergent de rufe. E același brand, dar calitatea e mult mai bună în Spania. Chiar eu am testat”, mă asigură el.

Încerc să adorm, dar corpul mi-e așa de înțepenit, încât somnul nu se lipește de mine.
Valeria și Denisa, la fel. „E greu, dar imaginează-ți ziua după călătorie, când ajungi să dormi în patul tău… mmmm, parcă ești în rai”, spune Denisa. „Oricum simți că te clatină oleacă”, adaugă Valeria și râdem împreună.

E aproape miezul nopții când ajungem în Nisa. Denisa și Valeria se întâlnesc cu tatăl lor și-i sar în gât fericite. Se pupă, se țin în brațe câteva minute, apoi ne luăm rămas bun și promitem să ne mai vedem.
Cu autobuzul pe jumătate gol continuăm drumul spre Spania. Ajungem la Barcelona pe la 9 dimineața. Oprim într-o parcare imensă, în suburbii, și toată lumea coboară. Suntem obosiți, dar foarte bucuroși că am ajuns. Ne ajutăm unii pe alții cu bagajele. Ne facem câteva poze. Nimic nu ne unește mai tare ca două zile pe drum, fără duș.
Aici ne așteaptă microbuzele albe, cele care au început cândva această afacere. Ne grupăm câte șase, ne luăm rămas bun și pornim fiecare spre destinația finală - câțiva la Barcelona, câțiva spre Valencia, alții într-un orășel mai mic la o oră depărtare.
De acasă, acasă
În drum spre Barcelona, scăldați în soarele de dimineață, îmi dau seama că aceste autobuze sunt o metaforă pentru identitatea noastră. Ne transportă de la Est la Vest, cu tot „bagajul” nostru. De fapt, aduc toată țara mai aproape de Europa. În același timp, lucrurile se îmbunătățesc, chiar dacă noi nu le observăm. Microbuzele vechi au fost înlocuite de autobuze noi și spațioase, cu aer condiționat și frigider. Rămânem cu lucrurile familiare – ospitalitatea, deschiderea și scepticismul, 50 de grame și bomboane Bucuria. Dar nu mai arătăm exotic în acest peisaj european. Cel puțin nu așa cum arătam în 2014. Suntem parte din acest tablou divers.

„Aista-i magazinul meu preferat, Mercadona”, îi spune o călătoare cu experiență vecinei de scaun, care ajunge prima oară în Spania. Ajungem la legendara stație Sant Ildefons și aici călătoria noastră se sfârșește pe bune. În câteva minute, dispar toți pasagerii.

Trebuie să iau metroul, dar stația e închisă, se repară. Caut o alternativă, citesc panouri, dar nu înțeleg mare lucru. Lipsa somnului se face resimțită. Dintr-odată, bărbatul în cămașă albastră apare în fața mea: „Unde-ți trebuie?”, mă întreabă direct. Îi spun stația și-mi zice să-l urmez. Mă conduce la stația temporară ca să ajung la destinație. Dintr-odată, mă simt ca acasă, simt că nu există oameni străini în lumea asta, că toți sunt ai mei, mai ales cei cu care am parcurs 3300 de kilometri împreună.
Realizarea acestui reportaj a fost posibilă datorită unei burse Are We Europe. O versiune în engleză a textului a apărut în revista MigraVoice și poate fi citită aici.

Un program al ESTDEV instruiește ofițeri de poliție din Moldova pentru a face față amenințărilor hibride la adresa securității și colaborează la reformele din sistemul de educație al poliției.
Autor: Iurie Gandrabura pentru ESTDEV

Într-o sală cu tavan înalt, la Academia de Poliție din Moldova, care poartă numele eroului național Ștefan cel Mare, pe ecran a apărut o imagine cu inscripția „Război Hibrid”. Valeriu Harabara, comisarul Academiei, a pășit în față.

Experții estonieni împărtășesc autorităților moldovene experiențele lor privind noile tipuri de amenințări politice. Credit foto: Iurie Gandrabura

„De ce nu a fost nimeni pedepsit pentru alertele false cu bombă de pe aeroportul din Chișinău din 2022?” a întrebat Harabara.

Întrebarea sa a deschis un atelier recent organizat la Chișinău, care a reunit aproximativ 25 de persoane – polițiști moldoveni, funcționari publici și experți estonieni – pentru a discuta despre amenințările moderne la adresa stabilității Moldovei.

Sala a fost cuprinsă de o discuție animată. Cineva a răspuns, aproape scuzându-se: „Pentru că nu am putut identifica apelurile imediat.” Mai multe capete au dat aprobator din cap.

Discuția a continuat, atingând subiecte precum dezinformarea și presiunea psihologică – și modul în care Rusia folosește aceste tactici pentru a slăbi din interior statele democratice. Rusia consideră Moldova parte a „zonei sale privilegiate de influență”, așa cum se arată în raportul de anul trecut al Centrului European de Excelență pentru Combaterea Amenințărilor Hibride. Kremlinul va folosi, cel mai probabil, toate tacticile hibride posibile pentru a bloca aderarea Moldovei la Uniunea Europeană și pentru a-și întări controlul asupra Chișinăului.

Estonia sprijină reformele în instruirea poliției din Moldova

Atelierul a făcut parte dintr-un program mai amplu finanțat de Centrul Estonian pentru Dezvoltare Internațională (ESTDEV). Programul este conceput pentru a consolida reziliența instituțională a Moldovei – de la strategii de comunicare la coordonare juridică și planificare strategică. Proiectul se bazează pe experiența Estoniei în fața campaniilor de influență ostilă, începând cu atacurile cibernetice din 2007 și continuând cu confruntările mai recente din sfera digitală și politică.

În cadrul acestui program, experți estonieni ajută Moldova să transforme academia sa de poliție într-un centru modern de instruire, aliniat la standardele Uniunii Europene. ESTDEV colaborează cu ONG-ul ODSS pentru a oferi mentorat în leadership, sprijin în elaborarea curriculumului și instruire în instrumente digitale – totul bazat pe experiența Estoniei în procesul de reformă.

Scopul este unul practic: să le ofere formatorilor moldoveni și viitorilor ofițeri competențele necesare pentru a recunoaște amenințările hibride, a gestiona dezinformarea și a răspunde în situații de criză. Experții care activează astăzi în Estonia au participat la reformele realizate înainte de aderarea Estoniei la Uniunea Europeană. Experiența lor în construirea unor instituții puternice și de încredere înseamnă că nu doar rezolvă probleme, ci le și previn.

„Amenințările hibride nu țin doar de informare,” a spus Inge Lindsaar, consilieră pe securitate internă la Academia de Științe ale Securității din Estonia. „Ele vizează slăbirea încrederii publice, treptat, din interior.”

În continuarea prezentării sale, Harabara a oferit exemple cunoscute celor din sală, precum penele de curent din timpul iernii, cu origini neclare, alertele cu bombă fără suspecți și politicieni care deturnează fonduri pentru a-și consolida miturile personale, în loc să întărească instituțiile publice.

„Așa ar normaliza ceea ce este inacceptabil,” a spus Harabara. „Unde funcționează cel mai bine dezinformarea? Acolo unde oamenii se simt excluși de limbaj, de oportunități, de încredere.”

Experții estonieni împărtășesc autorităților moldovene experiențele lor privind noile tipuri de amenințări politice. Credit foto: Iurie Gandrabura

După ce Harabara a vorbit, ofițerii și profesorii au început să împărtășească cazuri cu care s-au confruntat, precum dezinformarea regională despre mobilizarea militară și zvonuri pe Telegram despre amenințări de securitate fantomă.

Un participant a amintit criza aprovizionării cu gaz din 2023 și dificultățile Moldovei în a sprijini cetățenii sau a evita o catastrofă umanitară în regiunea separatistă Transnistria. Nu a fost doar o discuție teoretică — toți cei din sală au trăit efectele dezinformării.

Ramon Loik, analist de amenințări hibride la Centrul de Cercetare al Institutului de Securitate Internă din cadrul Academiei de Științe ale Securității din Estonia, a schimbat accentul de pe identificarea amenințărilor hibride pe lupta împotriva acestora. Prezentarea sa a arătat cum sunt definite amenințările hibride în Uniunea Europeană și cum țările au construit instrumente pentru a le contracara. A descris arhitectura operațiunilor coordonate de influență, folosind platforme media, rețele culturale și intermediari locali.

Atelierul de la Academia de Poliție din Moldova a reunit aproximativ 25 de persoane din diverse domenii, pentru a învăța cum să apere țara împotriva amenințărilor hibride. Credit foto: Iurie Gandrabura

„Rusia nu are întotdeauna nevoie să creeze o poveste nouă,” a spus Loik. „Trebuie doar ca cineva local să o repete.”

Pentru Igor Lesnic, șeful departamentului de tehnologia informației și comunicațiilor de la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”, diferența dintre presiunea vizibilă și cea invizibilă a fost una revelatoare.

„La academie, pregătim pentru apărare fizică,” a spus Lesnic. „Dar aici era vorba despre presiune invizibilă. E mai greu să te pregătești pentru ea, dar este la fel de reală.”

Mai târziu, teoria a lăsat locul practicii. Folosind metodologia CATEX a Estoniei (un cadru dezvoltat pentru răspuns în situații de criză, bazat pe simulări realiste), participanții s-au împărțit în grupuri. Au lucrat pe studii de caz, inclusiv o protest care escalada pe Telegram și un funcționar local al cărui citat a fost manipulat și preluat în mass-media în limba rusă. Echipele au colaborat pentru a identifica vulnerabilitățile, au cartografiat actorii implicați și au propus răspunsuri imediate și coordonate.

Ana-Maria Gherman-Grimailo, asistent universitar, a descris cum atelierul i-a schimbat modul de gândire. „La început, [atelierul] părea teoretic. Dar apoi am început să-mi amintesc cazuri specifice,” a spus Gherman-Grimailo, realizând rapid că și ea a fost, de asemenea, confruntată cu amenințări hibride.

Inge Lindsaar citează pe Sauli Niinistö, fost Președinte al Republicii Finlanda: „Continuarea păcii va depinde de accesul complet la datele și informațiile necesare care permit luarea deciziilor eficiente”. Credit foto: Iurie Gandrabura

În cadrul programului, Academia de Poliție din Moldova va colabora cu două universități estoniene. Guvernul moldovean plănuiește, de asemenea, să adapteze modelul eston pentru a integra forțele de poliție și grăniceri sub aceeași structură. În ansamblu, modelul eston de reziliență oferă mai mult decât o metodologie; este vorba despre schimbarea mentalităților.

„[Estonienii] au trecut deja prin asta,” a spus Harabara. „Știu cât de fragilă poate fi încrederea. Asta trebuie să învățăm și noi.”

Combaterea amenințărilor hibride nu se poate face doar prin elaborarea unor strategii perfecte. Este, în schimb, vorba despre construirea unor obiceiuri, împărtășirea experienței și stabilirea unui teren comun pentru a le preveni încă de la început.

Dragă M.,

Niciodată n-am avut o relație bună cu mama. Mereu îmi exprimă nemulțumirile legate de relația noastră și de felul în care mă îmbrac, folosind expresii precum: „Parcă-ți sunt mamă vitregă”, „De ce nu-mi povestești nimic?”, „Trebuia să-ți conturezi ochii mai tare”, „De ce te-ai îmbrăcat așa și nu altfel?”.

În ultimul an am încercat, în repetate rânduri, să construiesc o conexiune cu ea. Țineam în minte ideea că este un copil rănit, așa că am ales să o abordez cu empatie, răbdare și inteligență emoțională. Totuși, ultima dată când ne-am văzut, mi-a spus: „Te-ai îmbrăcat ca un bomj!”. A încercat apoi să-și ceară scuze, spunând că îmi vrea binele.

Oare e în regulă să renunț la încercările de a crea o legătură cu ea, dacă tot ce reușesc să obțin e anxietate și suferință?

Răspunsul psihologului:

Relația cu părinții ne atinge, de-a lungul vieții, în cele mai sensibile locuri – acolo unde s-au născut primele noastre nevoi de iubire, acceptare și siguranță. Tocmai de aceea, rănile venite din partea unui părinte pot fi adânci și dureroase, chiar și la vârsta adultă.

În primul rând, e important să știi că dorința ta de a construi o relație sănătoasă și apropiată cu mama ta denotă multă maturitate emoțională și o profundă dorință de vindecare. Faptul că ai încercat să o abordezi cu răbdare și empatie, chiar și în fața unor replici dureroase, spune multe despre forța ta interioară.

Totuși, oricât de firească ar fi legătura părinte-copil, ea nu trebuie menținută cu orice preț, mai ales dacă te rănește constant. Relațiile apropiate – inclusiv cele cu părinții – ar trebui să se bazeze pe respect, siguranță emoțională și reciprocitate.

Comportamentele mamei tale pot veni din propriile ei răni, frustrări sau neîmpliniri, trăite în copilărie sau în relațiile importante din viața ei. Uneori, oamenii își exprimă durerea prin critici, reproșuri sau printr-o nevoie de control, pentru că nu au învățat să comunice altfel sau pentru că și ei, la rândul lor, au fost răniți și nu știu cum să se vindece. Înțelegerea acestor lucruri nu justifică comportamentele dure, dar îți poate oferi o perspectivă care te ajută să nu iei totul personal și să îți stabilești limite sănătoase.

Relația cu mama nu dispare dacă încetezi să o forțezi. Însă menținerea ei cu prețul echilibrului tău interior nu este un gest de iubire – nici față de ea, nici față de tine. A-ți proteja starea emoțională nu înseamnă că renunți complet la mamă sau că nu mai ai compasiune pentru ea. Înseamnă doar că alegi să îți trasezi granițe clare și să păstrezi distanța necesară pentru a nu fi rănită din nou. Uneori, această distanță este temporară, alteori – de durată sau chiar permanentă. Nu este o decizie egoistă, ci un act de grijă față de tine însăți.

Cum poți avea grijă de tine într-o relație parentală dureroasă?

Pentru a naviga această relație, îți pot fi de folos câteva strategii:

• Stabilește limite clare

Limitele nu sunt despre a o controla pe mama ta, ci despre a-ți proteja demnitatea. Repetarea acestor limite poate fi necesară, mai ales dacă ele sunt ignorate la început. Poți stabili chiar și un semnal verbal sau nonverbal care să indice că ai nevoie de o pauză. Dacă anumite comentarii te rănesc sau te pun în gardă, este important să le semnalezi calm, dar ferm. De exemplu:

„Mă dor comentariile legate de hainele mele. Te rog să nu le mai faci.”
sau
„Nu mă simt în siguranță când tonul discuției crește. Aș vrea să ne oprim aici.”

• Redu contactul, dacă e nevoie

Distanțarea nu este o formă de pedeapsă, ci un pas spre vindecare. Această distanță poate fi temporară sau pe termen lung, în funcție de cât de pregătită ești și cât de toxică devine interacțiunea. Poți decide:

  • să nu răspunzi imediat la apeluri sau mesaje tensionate,

  • să reduci durata întâlnirilor față în față,

  • sau să limitezi contactul doar la anumite subiecte („Putem vorbi despre orice altceva, dar nu despre aspectul meu fizic.”).

• Dă-ți voie să simți

E perfect normal să simți tristețe, vinovăție, furie sau epuizare. Ai încercat din greu și ai oferit empatie. Emoțiile tale nu sunt o slăbiciune, ci o busolă care îți arată ce te doare și de ce ai nevoie. Poți:

  • scrie într-un jurnal ce simți după fiecare interacțiune,

  • vorbi cu o prietenă de încredere,

  • sau apela la un psiholog care să te însoțească în acest proces de clarificare și vindecare.

În plus, este important să accepți că relația cu mama ta s-ar putea să nu fie niciodată ideală – și este în regulă. Uneori, cel mai sănătos pas este să-ți construiești propria identitate și să creezi un spațiu interior care nu depinde de aprobarea sau comportamentul altora.

Chiar dacă azi relația este dificilă, poate că într-o zi, cu mai multă vindecare de ambele părți, vor apărea momente mai blânde. Dar acest posibil viitor nu trebuie să vină în detrimentul grijii pe care ți-o acorzi în prezent.

Dacă ai trecut sau treci printr-o relație complicată cu un părinte, dă-ți voie să alegi ce îți face bine. Uneori, apropierea înseamnă efort. Alteori, distanța înseamnă protecție și vindecare.

Ai dreptul să-ți pui sănătatea emoțională și mentală pe primul loc. Să te protejezi nu este un act de trădare, ci un gest de iubire față de tine însăți.

Rubrica „Dragă M.” este realizată de Moldova.org în parteneriat cu specialiștii Asociației Obștească ”Femeia și Copilul – Protecție și Sprijin”.

Oricine ne poate scrie anonim despre problemele cu care se confruntă, completând acest formular, având și posibilitatea să lase o metoda de a fi contactați pentru întrebări de concretizare din partea specialistei/ului în sănătate mintală care va prelua cazul. Confidențialitatea datelor cu caracter personal este asigurată.

Începând cu data de 14 iulie, Endava lansează oficial perioada de aplicare pentru Programul de Internship – ediția de toamnă 2025. Poți aplica acum accesând pagina oficialǎ. Programul se adresează celor care doresc să își construiască o carieră în domeniul IT, să dobândească experiență practică și să învețe direct de la profesioniști din industrie. Internshipul oferă o oportunitate excelentă de a face parte dintr-un mediu de învățare activ și dinamic, contribuind la dezvoltarea abilităților tehnice și profesionale. Domeniile de învățare disponibile în ediția de toamnă 2025:
  • Applications Management: DevOps Engineer / Salesforce / MS Dynamics / ServiceNow
  • Development: .NET / Java / Python și Frontend
  • Testing: Java Automation
  • Data: Data Engineering
Informații esențiale despre Program:
  • Durata: Septembrie – Decembrie 2025
  • Format: Cinci zile pe săptămână, șase ore pe zi, cu prezență fizică la biroul Endava
  • Experiență practică: Participanții vor lucra la proiecte reale, sub îndrumarea specialiștilor IT
  • Networking: Oportunitatea de a interacționa cu colegii și comunitatea Endava
Integrarea AI – o componentă cheie Un element distinctiv al acestei ediții îl constituie integrarea soluțiilor AI în platformele Salesforce și Microsoft Dynamics. AI-ul devine tot mai relevant în automatizarea fluxurilor de lucru și personalizarea interacțiunilor digitale. Participanții vor experimenta: AI Builder (Power Platform) şi Einstein AI (Salesforce). Astfel, vor putea explora tehnologii care contribuie la eficiența operațională și la optimizarea deciziilor de business. Pentru cine este programul? Internshipul este potrivit pentru studenți în ultimul an de facultate, masteranzi, absolvenți sau pofesioniști care doresc o reconversie profesională în IT. Este important ca aplicanții să aibă: abilități analitice solide, gândire orientată spre soluționarea problemelor, dorință de învățare continua, cunoștințe bune de limba română și engleză, întrucât programul se desfășoară exclusiv în aceste limbi. Cum aplici? Înscrierile sunt deschise acum și poți aplica ușor accesând acest link. Numărul de locuri este limitat și aplicările se pot închide mai devreme dacă este atins numărul țintă de candidați, așadar este recomandat să te înscrii cât mai curând! Procesul de selecție include: ✔ Evaluarea CV-ului ✔ Un test online ✔ Screening telefonic ✔ Interviu tehnic la sediul Endava Chișinău Alătură-te canalului nostru de Telegram pentru a primi răspunsuri la întrebări frecvente și pentru a fi la curent cu ultimele noutăți despre program. Pentru informații suplimentare, contactează echipa noastră de recrutare la: 📩 [email protected]
Victoriabank lansează o platformă digitală integrată pentru accesarea creditelor, dedicată atât clienților persoane fizice, cât și întreprinderilor mici și mijlocii — Cabinetul de Credit. Această soluție modernă permite obținerea online a mai multor tipuri de finanțare, eliminând drumurile la bancă și birocrația inutilă. Inițiativa face parte din strategia băncii de digitalizare a serviciilor bancare și răspunde cererii tot mai mari pentru produse financiare rapide, accesibile și ușor de utilizat. Clienții persoane fizice pot aplica acum, în doar câțiva pași simpli, pentru Credit Express Online sau cardurile de credit STAR Card și STAR Card Platinum. Procesul de completare a cererii este complet digital, iar contractul de credit poate fi semnat direct în Cabinetul de Credite sau la cea mai apropiată sucursală Victoriabank. Totul se desfășoară în condiții de maximă siguranță și cu pachet minim de documente. Pentru segmentul de business, în Cabinetul de Credit, Victoriabank oferă credite pentru capital circulant, investiții, linii de credit, overdrafturi sau garanții bancare. Întregul proces este gândit pentru eficiență maximă: utilizatorii își creează un cont securizat, completează cererea, încarcă documentele necesare și primesc rapid un răspuns din partea băncii. Semnătura digitală finalizează procesul, iar fondurile ajung direct în contul companiei. Platforma reduce semnificativ timpul de obținere a unui împrumut și oferă o experiență intuitivă, ghidată pas cu pas, în care transparența și securitatea datelor sunt prioritare. „Pentru clienții noștri, rapiditatea, simplitatea și accesul online la servicii bancare au devenit esențiale. Cu ajutorul acestei platforme digitale, le oferim o soluție completă prin care pot obține un credit rapid, fără drumuri la bancă și fără dosare voluminoase. Este un pas firesc către o bancă mai bine adaptată ritmului vieții moderne”, a declarat Oleg Romanciuc, Director Direcția Vânzări Online, Victoriabank. Prin lansarea Cabinetului de Credit, Victoriabank își consolidează poziția printre instituțiile financiare care oferă o experiență bancară modernă, adaptată nevoilor reale ale clienților. Accesul la finanțare devine astfel mai simplu și mai rapid ca niciodată — un avantaj esențial pentru cei care vor să ia decizii în cunoștință de cauză și în timp util.
Redacția Moldova.org se alătură campaniei Mișcarea pentru lectură, lansată de Cărturești. Astfel, am decis să vă povestim ce și cum citesc membrii redacției noastre. Vă încurajăm și pe voi să ne povestiți despre obiceiurile și plăcerile voastre livrești.

Tatiana Beghiu, jurnalistă Moldova.org

Îmi plăcea să citesc de când mă știu. Cărțile de ficțiune erau preferatele mele. Mai întâi îmi citeau maturii poveștile pe care le știam deja pe de rost, apoi am început să învăț literă după literă. Eram prea nerăbdătoare. Nu-mi plăcea că aveam acces la acele istorii doar când adulții aveau puțin timp liber, iar rezervele de lumânări nu erau epuizate de la atâtea pene de curent din copilăria mea.   Citeam până după miezul nopții, când simțeam că literele se amestecă și fac un terci în care cuvintele nu mai prindeau forme. De când „am crescut mare”, iar vacanțele au început să fie numite concedii, numărul cărților păstrate pe noptieră s-a redus simțitor. Cărțile au învățat să fie răbdătoare.    Acum, îmi place să-mi încep diminețile de weekend cu câte o carte. Însă, cel care are grijă să am timp pentru lectură este trenul Chișinău-Iași. Pe fundalul monoton de voci și șine care scârțâie pe sub roți, eu devorez cărțile și mă regăsesc. Iar scriitorul meu preferat acum este Fredrik Backman. Pentru că el știe să construiască personajele sale într-o manieră absolut fabuloasă. Cu aceste personaje te împrietenești, cerți și apoi închei câte un pact de pace la finalul fiecărui roman. 🙂 Ca mai apoi să te întristezi că scrierea și publicarea unei cărți durează atât de mult timp, iar tu, la fel ca și cărțile de pe noptiera ta, trebuie să înveți să fii răbdătoare.

Ernest Todiev, videograf 

Nu voi pretinde că sunt un super-cititor și o voi spune direct: citesc puțin și rar. Absorb povești mai ales prin filme, seriale TV și jocuri, dar îmi place să citesc și manga.    Întotdeauna mi-au plăcut lumile fantastice: în filmele Stăpânul Inelelor am fost captivat de întunecatul Pământ de Mijloc și de călătoria eroului, în operele lui Hayao Miyazaki – de căldură, confort și unitate cu natura, în Dune am fost fascinat de deșert și de ideea unui mesia, iar în Harry Potter – de spiritul magiei și misterului.  Într-o zi, când eram foarte nerăbdător să mă cufund din nou în lumea magiei, am descoperit o manga numită „Atelierul vrăjitoarelor”.  Această poveste mi-a amintit de primele cărți și filme Harry Potter, în care magia și vrăjile pătrund în tot ce înconjoară, vrei să știi cum funcționează și ce este, cum interacționează oamenii cu ele și de ce sunt atât de puțini magicieni prin preajmă.  E interesant că în „Atelierul Vrăjitoarei” doar câțiva aleși pot folosi magia. Repară lucruri, levitează obiecte grele, vindecă și multe altele. Cel mai important lucru este ca nimeni să nu fie prin preajmă în acest moment; magicianul trebuie să-și facă magia singur.  Așadar, personajul principal, o fetiță, îl ajută pe un magician cu lucrul lui când acesta îi cere să nu lase pe nimeni să intre în cameră. Dar, pentru că este mică și curioasă, ea însăși a decis să vadă cum acesta își folosește magia. Așa observă că pentru magie trebuie doar să… desenezi anumite cercuri și simboluri cu cerneală!  Mai târziu, decide să repete desenul pe care l-a observat de la magician și… ce se întâmplă în continuare, puteți afla în această manga. 😉

Oxana Greadcenco, directoarea Moldova.org 

Am citit tot ce mi-a căzut sub mână în copilărie și adolescență, între 20 și 30 nu am citit aproape deloc, eram convinsă chiar că a apus vremea lecturilor. Am descoperit în maternitate bucuria cititului, eram flămândă chiar, citeam tot ce-mi cădea sub mâini, ca în copilărie.   Sunt curioasă să urmăresc autorii români contemporani. A fost o descoperire întâlnirea cu romanele Gabrielei Adameșteanu, am adorat fiecare pagină din Azi mă duc, azi mă întorc de Florin Lăzărescu, am sorbit-o pe Stela de Simona Goșu. Teoria fricii de Iulian Tănase a fost pe gustul meu, ador să citesc romane în care ficțiunea și non-ficțiunea se împletesc cu succes.  Când simt nevoia să iau o pauză de la autorii români, prefer să citesc autori din spațiul nostru (Olga Tokarczuk, Narine Abgaryan, Georgi Gospodinov). Din romanele americane, m-a fascinat Yellowface de R.F.Kuang.

Diana Preașca, jurnalistă, redactoră-șefă adjunctă 

Cărțile apar în viața mea la fel ca oamenii, uneori accidental, alteori la recomandarea altora, iar uneori citind recenziile oamenilor îndrăgostiți de cărți. Și atunci când mă apucă dorul de citit, nu mai contează unde citesc cartea – afară, în locuri publice sau într-o încăpere. Anturajul devine decor. Eu sunt acolo, în carte, alături de eroi. Ascult cum vorbesc. Îmi place să văd cum acționează și cum meditează asupra vieții. Viața lor devine a mea. Țin minte cum am citit „Grădina de sticlă” a Tatianei Țîbuleac, într-un apartament din Barcelona, plin de colegi, care discutau despre călătoria noastră în Spania. Nu mă deranja gălăgia făcută de ei, vremea de afară sau foamea. Eu eram într-o lume paralelă și trăiam viața eroinei. Asta în condițiile în care, totuși, prefer să citesc cărți în dormitorul casei, cu ușa încuiată. Acolo, apartamentul devine scenă, iar eroii cărții – oameni apropiați sufletului. Și acum îmi aduc aminte, că după ce am terminat de citit romanul „Un bărbat pe nume Ove”, am descuiat ușa dormitorului puțin amețită și soțul, văzându-mă puțin dezorientată, m-a întrebat dacă am băut ceva. Am zâmbit. Cum să-i explici că vii dintr-o lume, unde un bărbat morocănos te-a convins că viața e frumoasă?

Crina Platon, community manageră

 

Relația mea cu cititul a început mai serios și a devenit mai strânsă în adolescență. Atunci eram atrasă de science fiction – îmi plăcea ideea de a evada în lumi complet diferite. Între timp, gusturile mele s-au schimbat, iar genul ăsta nu prea mă mai atrage. Acum citesc mai ales ficțiune, dar și cărți despre psihoterapie. A fost o perioadă în care m-am concentrat mult pe cărțile lui Gabor Maté – simțeam că mă ajută să înțeleg mai bine atât lumea, cât și pe mine. Îmi place să țin cartea în mână și să citesc direct de pe hârtie. Nu am nimic împotriva cititului pe telefon sau e-reader, dar parcă nu-i la fel pentru mine ca atunci când răsfoiești paginile și simți hârtia (ador mirosul de cărți noi). Am perioade în care încep mai multe cărți deodată și citesc din fiecare câte puțin, după dispoziție. Dar sunt și momente când dau peste o carte care mă prinde atât de tare și citesc doar din ea, până o termin. Una dintre cele mai dragi cărți pentru mine e “Lupul de stepă”, de Hermann Hesse. De ceva timp e cartea la care mă gândesc când cineva mă întreabă ce lectură mi-a rămas în suflet. M-am regăsit mult în ea și e cartea pe care aș reciti-o.

Anastasia Condruc, redactoră-șefă

Am citit dintotdeauna, dar am regăsit cu adevărat plăcerea lecturii în pandemie, un moment perfect pentru a evada în cărți. De atunci simt că citesc mai temeinic, mai cu sete și mai ales – cu plăcere.   Citesc seara, înainte de somn, citesc și în transportul public. Dar e un adevărat lux când reușesc să găsesc o oră ca să fug în parc și să mă întind pe iarbă, la umbră, cu o carte.   Prefer cărțile de ficțiune, de scriitoare contemporane, iar când am mai mult timp liber simt că am spațiu și de non-ficțiune. Citesc mai multe cărți simultan și nu discriminez când vine vorba de formate: citesc pe hârtie, pe e-reader și pe telefon. Când am chef de o plimbare ascult cu drag și cărți audio. Zilele astea în topul lecturilor mele e o carte de poezie în engleză, Life of the Party, de Olivia Gatwood. Aștept cu nerăbdare și traducerea ultimei cărți a lui Gospodinov, „Grădinarul și moartea”.  Află mai multe despre campania Mișcare pentru lectură, creată de Cărturești.
Festivalul Internațional de Film Transilvania revine în Republica Moldova cu cea de-a 5-a ediție TIFF Chișinău, în perioada 25–27 iulie. Evenimentul, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, se va desfășura în două locații-cheie din capitală: Artcor și Cineplex Loteanu. Pentru cinefilii din Chișinău, accesul la proiecții se face cu intrare liberă, în limita locurilor disponibile. Pe parcursul celor trei zile, festivalul va cuprinde proiecții de filme de lungmetraj și scurtmetraj, întâlniri cu regizori, actori și producători, precum și două workshopuri gratuite destinate tinerilor pasionați de cinema. Printre invitații speciali ai evenimentului se numără nume de referință din cinematografia românească și internațională, precum actorii Emilia Dobrin, Mihai Călin, Valeriu Andriuță, Daniel Popa, Ciprian Chiricheș, Mircea Puiu Lăscuș,  regizorii Bogdan Mureșanu, Emanuel Pârvu, Alexandru Mavrodineanu și Radu Mocanu, și producătoarele Miruna Berescu și Monica Lăzurean-Gorgan. În total, în cadrul festivalului vor fi proiectate peste 30 de filme de lungmetraj și scurtmetraj. Printre acestea se numără cel mai premiat film românesc al sezonului trecut –  Anul Nou care n-a fost (r. Bogdan Mureșanu), care a câștigat premiul Orizzonti la Festivalul de la Veneția, Trei kilometri până la capătul lumii (r. Emanuel Pârvu), care a fost selecționat la Festivalul de la Cannes, sau Săptămâna Mare (r. Andrei Cohn), premiat la Festivalul de la Sarajevo. Selecția include și TWST (Things we said today), cel mai recent film al aclamatului regizor Andrei Ujică, 8 ilustrate din lumea ideală, un film documentar regizat de Radu Jude și filozoful Christian Ferencz-Flatz sau comedia Căsătoria (r. Mihai Bendeac). Programul complet al proiecțiilor și lista filmelor pot fi consultate aici: www.film.md „TIFF Chișinău este conceput, programat și curatoriat exclusiv de echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania. Selecția filmelor reflectă direcțiile artistice și editoriale asumate de TIFF în peste două decenii de existență – un angajament ferm față de calitate, diversitate, libertate de expresie și promovarea celor mai relevante voci ale cinematografiei românești și internaționale.” – Tudor Giurgiu, președinte TIFF. „Prin organizarea acestui eveniment, ne dorim să contribuim la dezvoltarea industriei cinematografice locale, creând un spațiu de întâlnire între profesioniști din domeniu și publicul larg, să sprijinim tinerii cineaști și să stimulăm interesul pentru cinematografia de calitate înaltă. Prin selecția atentă de filme, TIFF Chișinău promovează cultura și limba română, contribuind la consolidarea relațiilor culturale dintre România și Republica Moldova”, a menționat Olga Harabajiu, reprezentantă 609 FILM. Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este cu intrare liberă, dar cu înregistrare prealabilă pe următorul link: film.md – unde puteți selecta ziua, locația și filmul pe care vreți să-l vizionați. Proiectul TIFF Chișinău este la a cincea ediție și reprezintă o continuare firească a inițiativei de extindere a prestigiosului Festival Internațional de Film Transilvania. Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF Chișinău este un proiect finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), cu sprijinul CNC Moldova, în parteneriat cu 609 FILM, YOUBESC și FILM.MD.
Documentarul GREEN LIGHT, în regia lui Pavel Cuzuioc, a fost inclus în selecția oficială a celei de-a 78-a ediții a Festivalului de Film de la Locarno (6-16 august 2025). Proiecțiile vor avea loc pe 13 și 14 august. Programul e disponibil aici. Filmul face parte din secțiunea competitivă Un Semaine de la Critique, alături de alte 6 producții documentare. GREEN LIGHT îl urmărește pe doctorul Johann Spittler, un neuropsihiatru din Germania care, de peste două decenii, evaluează capacitatea de decizie a persoanelor cu boli terminale, tulburări psihice sau suferințe combinate care solicită sinuciderea asistată. A dat undă verde pentru peste 700 de pacienți și a asistat personal peste un sfert dintre ei în actul sinuciderii. Spittler este unul dintre foarte puținii medici care activează în acest tip de practică, care aduc în atenția publică modul în care bolile fizice și suferințele psihice se întrepătrund și adesea coexistă, punând sub semnul întrebării limitele libertății individuale. Filmul deschide astfel o perspectivă directă și expresivă asupra realității profesionale, tăcută dar tulburătoare, a unui om a cărui practică se desfășoară într-un domeniu plin de controverse și incertitudini. „Documentarul GREEN LIGHT a pornit dintr-o curiozitate reală față de imensa responsabilitate a doctorului Spittler. Cum poate cineva, cu seninătate și convingere, să evalueze solicitanții la asistență la suicid și să îi însoțească în apropierea morții? Ce îl determină pe acest medic discret să își asume aceste presiuni subtile, morale și profesionale? Filmul relevă solitudinea lui, caracterul direct al discuțiilor finale și incertitudinea celor nehotărâți. Este o reflecție despre cum poți fi un martor stoic în fața necunoscutului”, a declarat Pavel Cuzuioc, regizorul filmului. În Germania, sinuciderea asistată este permisă prin lege, ca expresie a libertății individuale. Adulții pot solicita sprijin pentru a-și încheia viața, indiferent dacă sunt bolnavi sau nu, cu condiția ca decizia să fie luată în mod liber, conștient și informat. Procedurile sunt reglementate strict pentru a preveni abuzurile. Festivalului de Film de la Locarno este un prestigios festival internațional fondat în 1946, desfășurat anual în Locarno, Elveția. Festivalul pune accentul pe cinema de autor și descoperirea de noi talente. Semaine de la Critique este o secțiune dedicată filmelor selectate de critici de cinema, care oferă o platformă importantă producțiilor inovatoare și documentarelor cu impact artistic și social. Pavel Cuzuioc, născut la Chișinău, este cineast în Moldova, România și Austria, apreciat pentru documentarele sale intime care explorează comunități neglijate și subiecte emoționante. Printre filmele sale se numără scurtmetrajul „Raisa”, „Doina Groparilor” (HBO Europe), „Secondo Me”, „Așteptați răspunsul operatorului”, „Cosmosapiens” și „Green Light”. A studiat dreptul la București și regia de film la Universitatea de Muzică și Artă Dramatică din Viena. Lucrările sale au fost proiectate la festivaluri internaționale importante, inclusiv Locarno, IDFA, Hot Docs, Clermont-Ferrand și Sheffield Doc/Fest.
Dacă ai o fiică de 16 ani sau mai mult și nu e sigură ce să aleagă mai departe, îndrum-o spre una dintre cele 10 specialități în eficiența energetică – un domeniu în plină dezvoltare, cu oportunități de muncă reale, salarii peste medie și locuri la buget disponibile acum. Află mai multe detalii aici: https://zugro.md/fetele-energetica/

De ce să o încurajezi?

Piața muncii cere specialiști în eficiență energetică, energie verde, instalații moderne și managementul consumului. În Moldova, tot mai multe proiecte – susținute de Uniunea Europeană, Banca Europeană de Investiții și BERD – sunt în derulare și au nevoie de tineri pregătiți, peste 100+ milioane de euro se investesc în acest domeniu. Salariile sunt printre cele mai competitive din sectorul tehnic. În Chișinău, un inginer poate câștiga între 21.000 și 29.000 de lei lunar. Acest domeniu îți oferă stabilitate și perspectivă pe termen lung. Într-o economie tot mai conștientă de impactul energetic și de costurile la facturi, acest domeniu nu este doar actual, ci și de viitor. Fetele care aleg acest drum ajută comunitățile să economisească energie, contribuie la reducerea emisiilor de carbon și devin parte din soluțiile de mediu. Eficiența energetică nu e doar despre fire și țevi – e despre soluții inteligente, responsabilitate, inovație și contribuție reală. E un domeniu unde fetele sunt binevenite, apreciate și susținute.

Care sunt alegerile ei? 

După gimnaziu: Centrul de Excelență în Construcții (CEC)
  • Sisteme de alimentare cu căldură și gaze, ventilație
  • Instalatori pentru instalații de încălzire și echipamente solare
Centrul de Excelență în Energetică și Electronică (CEEE)
  • Sisteme fotovoltaice și instalații solare
  • Sisteme regenerabile de energie
  • Mașini, instalații frigorifice și sisteme de climatizare
  • Electroenergetică
După liceu: Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) Facultatea de Urbanism și Arhitectură (FUA)
  • Arhitectură
  • Ingineria sistemelor termice, de gaze și climatizare pentru clădiri
Facultatea de Energetică și Inginerie Electrică (FEIE)
  • Electroenergetică
  • Termoenergetică
  • Managementul energiei
După licență: Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) Facultatea de Urbanism și Arhitectură (FUA)
  • Ingineria instalațiilor de asigurare a microclimei în clădiri
  • Alimentări cu căldură, gaze și ventilare
Facultatea de Energetică și Inginerie Electrică (FEIE)
  • Electroenergetică
  • Energie și Mediu
  • Energetică
Admiterea începe în 21 iulie 2025 pentru colegiu, licență și masterat. Mai multe detalii pe: https://zugro.md/fetele-energetica/ Vezi aici 10 femei care au deja o carieră frumoasă în energetică: Viitorul e verde. Fetele pot face parte din el. Oferă-i fiicei tale șansa la o profesie stabilă, bine plătită și cu impact real.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Advertorial