OSCE a prezentat un raport în care critică modificările la Codul Audiovizualului

Reprezentanta OSCE pentru Libertatea Mass-media, Dunja Mijatović, a prezentat ieri o analiză legală a două proiecte de modificare a Codului Audiovizualului al Republicii Moldova. Analiza vine după solicitarea speakerului Parlamentului, Adrian Candu.

Într-o scrisoare adresată lui Candu pe 23 iulie, reprezentanta OSCE a declarat că proiectul actual conține mai puține ambiguități decât cele precedente.

Raportul indică, însă, că e dificil și adesea contraproductiv să încerci să limitezi anumite tipuri de discurs prin legislație restrictivă.

Analiza oferă câteva recomandări practice pentru alinierea legislației propuse cu angajamentele OSCE pentru presa liberă.

OSCE și-a declarat speranța că proiectele de modificare a legislației vor fi analzate atent de Parlament pentru a nu pune limite nepotrivite pentru libertatea de expresie și circuitul liber al informației.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.