Orașul din Europa fără cerșetori. Cum a reușit o astfel de performanță

Dacă în alte orașe din Europa oamenii care înnoptează pe străzi reprezintă un fenomen cât se poate de actual, Helsinki a eliminat această problemă, scrie BBC citată de Digi24.ro.

Asta pentru că în ultimele trei decenii, soluționarea acestei probleme a fost unul dintre focusurile majore ale guvernelor care s-au succedat la conducerea țării.

Dacă în 1987 erau 18.000 de oameni fără adăpost în Finlanda, ultimele cifre, din 2017, arată că numărul lor a fost redus la 6.600 în toată țara. Majoritatea dintre ei trăiesc cu prieteni, alături de familie sau în adăposturi temporare. Numai foarte puțini dintre ei dorm încă pe străzi.

Cum a reușit însă Finlanda o astfel de performanță?

Începând cu anul 2007, guvernul finlandez s-a concentrat pe legi pentru protejarea oamenilor străzii. În puține cuvinte, autoritățile le oferă celor rămași fără adăpost un domiciliu permanent și stabil în cel mai scurt timp posibil.

Apoi le oferă sprijin și ajutor pentru a-și reface viața. Asta poate însemna asistență medicală pentru depășirea unor dependențe sau accesarea unor cursuri de pregătire profesională.

Cei care vor să-și continue studiile o pot face.

Modelul Finlandei este acum preluat și de orașe din Marea Britanie, unde autoritățile au fost impresionate de rezultate.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.