Principalul opozant al Kremlinului, Alexei Navalnîi, a fost eliberat luni la capătul a 15 zile de arest, după ce a organizat o manifestație de amploare, la 26 martie, fără să fi avut autorizația primăriei moscovite.
Şeful de campanie al lui Navalnîi, Leonid Volkov, a anunţat că eliberarea acestuia a avut loc la timp, însă departe de ochii presei, dat fiind faptul că a fost dus la sediul departamentului de poliţie Konkovo.
Navalnîi a fost condamnat la 15 zile de detenție pentru că a refuzat să se supună ordinelor polițiștilor.
Alte 500 de persoane au fost reținute la manifestațiile împotriva corupției, organizate în centrul Moscovei, potrivit datelor oficiale.
Ei au organizat manifestații în cel puțin 100 de orașe în toate țara în aceeași zi pentru a-și exprima susținerea pentru liderul opoziției care intenționează să candideze împotriva lui Vladimir Putin la alegerile prezidențiale prevăzute pentru începutul lui 2018, însă candidatura sa riscă să fie obstrucționată de o recentă condamnare la cinci ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri.
Săptămâna trecută, Parlamentul European a condamnat în mod ferm arestarea în Rusia a lui Aleksei Navalnîi și a altor manifestanți, precum și tentativele de ”reducere la tăcere” a opozantului rus, după manifestațiile masive împotriva corupției care au avut loc la sfârșitul lunii martie.