O țară din UE interzice telefoanele mobile în şcoli şi licee

Parlamentul francez a adoptat definitiv luni o lege care interzice telefoanele mobile în şcoli şi licee, promisiune pe care preşedintele Emmanuel Macron a făcut-o în timpul campaniei electorale şi este criticată de opoziţie ca fiind “cosmetică”.

Proiectul de lege interzice utilizarea oricărui obiect conectat (telefon, tabletă, ceas …) în şcoli şi colegii, instituţii şcolare din Franţa ai căror elevi au o vârstă de până la 14-15 ani.

Vor exista excepţii ”în scopuri educaţionale”, acestea vor fi la latitudinea fiecărei instituţii în regulamentul său intern, sau pentru copiii cu dizabilităţi. Activităţile legate de învăţământ care se desfăşoară în aer liber, cum ar fi sportul, sunt de asemenea vizate de această lege.

Liceele vor avea posibilitatea, dar nu şi obligaţia, de a interzice şi alte obiecte conectate, total sau parţial.

Deputaţii majorităţii prezidenţiale şi de centru au votat în favoarea textului de lege în cursul unui vot final în Adunarea Naţională, camera inferioară a Parlamentului, în timp ce dreapta şi stânga s-au abţinut, criticând ″o operaţiune de comunicare″⁣, de ″⁣afişaj politic″⁣, ″⁣o lege de circumstanţă” care “nu va schimba nimic”, relatează AFP preluată de Agerpres.

Codul francez al învăţământului interzice, conform unei legi adoptate în 2010, folosirea telefoanelor mobile ”în timpul oricărei activităţi de învăţământ şi în locurile prevăzute de regulamentul intern”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.