O tânără se dădea drept inspector de patrulare. Falsa poliţistă lua mită pentru permise auto

O tânără din oraşul Smolensk (Federaţia Rusă) a fost condamnată la patru ani închisoare, după ce pe parcursul mai multor luni se dădea drept angajată a Inspecţiei Auto de Stat. Aceasta a tras pe sfoară mai mult de 16 persoane, de la care a încasat peste 1,5 milioane de ruble.

Pentru banii ceruţi, aceasta le promitea că le va perfecta permise de conducere şi le va facilita susţinerea examenelor auto.

În timpul reţinerii tânăra a declarat oamenilor legii că uniforma de inspector de patrulare care se afla în apartamentul ei era de fapt un costum pe care în glumă a vrut să-l îmbrace la concertul trupei favorite.

Oamenii legii au declarat pentru presă că tânăra acţiona conform unui scenariu propriu: atunci când făcea cunoştinţă cu victimele se prezenta drept rudă a responsabilelor de rang înalt din conducerea Inspecţiei. Aceasta făcea referire la nume concrete şi cunoscute, iar la întâlnire îmbrăca uniforma de inspector de patrulare.

În timpul percheziţiilor, la domiciliul acesteia au fost găsite ştampile, fotografii, copii ale mai multor acte

Instanţa  a condamnat-o la patru ani de închisoare.

[youtube id=”n_0M8BUHiMU” start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.