O tânără a schimbat 1 200 euro, dar a primit 50 000 de lei în plus. Ce a făcut cu banii, a uimit poliţiştii

O tânără din judeţul Hunedoara a suprins poliţiştii, atunci când a venit şi a predat aproape 50.000 de lei pe care i-a primit în plus la o casă de schimb valutar.Tânăra a schimbat 1.200 de euro, însă casiera i-a dat, din greşeală, echivalentul în lei al sumei de 12.000 de euro.

Potrivit IPJ Hunedoara, pe 13 aprilie, în jurul orei 16:30, la sediul Poliţiei Municipiului Petroşani s-a prezentat o femeie de 45 de ani, angajată a unei case de schimb valutar, care a reclamat faptul că, în jurul orei 16:15, la casa de schimb valutar s-a prezentat o tânără care a solicitat convertirea, în lei, a sumei de 1.200 de euro.

Casiera a schimbat valuta, însă, din greşeală i-a dat tinerei echivalentul, în lei, al sumei de 12.000 de euro.

La scurt timp, însă, la sediul Poliţiei s-a prezentat o tânără în vârstă de 22 de ani, din oraşul Aninoasa, împreună cu un prieten, care a anunţat că a venit să restituie întreaga diferenţă de bani pe care a primit-o în plus.

Tânără a relatat că, după ce a ajuns acasă, a constatat că suma primită pentru convertirea valutei era mult mai mare decât i se cuvenea, motiv pentru care a revenit la Petroşani, solicitând poliţiştilor că restituie casierei diferenţa de bani, respectiv 48.816 lei.

Pentru spiritul civic de care a dat dovadă, tânăra şi prietenul acesteia au fost felicitaţi de poliţişti.

IPJ Hunedoara scrie că acesta este al doilea caz din acestă săptămână, când cetăţenii din Valea Jiului dau dovadă de spirit civic, predând poliţiştilor sumele de bani găsite sau ajunse din eroare în posesia lor.

Pe 11 aprilie, la sediul Poliţiei Municipiului Petroşani s-a prezentat un bărbat de 44 de ani, care a declarat că, în timp ce se afla împreună cu soţia în Piaţa Centrală din Petroşani, a găsit pe jos o sumă de bani (335 lei). Bărbatul a predat poliţiştilor suma respectivă, rugându-i să o restituie proprietarului de drept (probabil o persoană aflată la cumpărături).

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.