O pasageră s-a trezit încuiată într-un avion, după ce a ațipit în timpul zborului

PE SCURT

O pasageră a unui zbor al companiei Air Canada s-a trezit încuiată în avion, în beznă, după ce însoțitorii de zbor au uitat să o trezească pe femeie, care ațipise, relatează The Guardian.

Compania Air Canada a anunțat că anchetează incidentul și vrea să afle cum a fost posibil ca nimeni să nu o observe pe femeia care dormea în avion, după aterizare, și cum de au încuiat-o în aeronava parcată.

PE LUNG

Femeia a povestit că s-a trezit singură, pe întuneric-beznă, în avion. „Am crezut că visez urât, pentru că, serios, cum s-ar putea întâmpla una ca asta?”, a spus pasagera Tiffani Adams, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Adams zburase de la Quebec spre Toronto, pe 9 iunie. În timpul zborului, femeia a adormit. S-a trezit aproape de miezul nopții, înghețată de frig, pe scaunul din avion. Cum telefonul său nu mai avea baterie, femeia s-a dus în carlinga piloților și a încercat să folosească radioul pentru a alerta autoritățile din aeroport, dar acesta nu funcționa.

Panicată, Tiffani Adams a reușit să deschidă o ieșire de urgență a avionului și să țipe după ajutor. În cele din urmă, a fost observată de un hamal și ajutată să coboare din aeronavă.

Sursa: Digi24.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.