Insulele Feroe, un arhipelag autonom în cadrul Danemarcei, ar putea în curând să devină un stat independent. Pe data de 28 aprilie 2018 va fi organizat un referendum pentru o nouă Constituție care să le dea dreptul la autodeterminare, transmite Agerpres.
“Constituția (Insulelor Feroe) ne va defini identitatea ca națiune și drepturile și obligațiile noastre fundamentale ca popor, inclusiv dreptul la autodeterminare”, a menționat într-un comunicat șeful executivului local, Aksel Johannesen.
Insulele Feroe numără mai puțin de 50.000 de locuitori și sunt situate între Islanda, Scoția și Danemarca. Acest teritoriu a obținut autonomia în anul 1948, dar relațiile externe și apărarea au rămas în sarcina Danemarcei. Deși Danemarca este membră a Uniunii Europene, Insulele Feroe au ales să rămână în afara blocului comunitar.
Proiectul de Constituție mai prevede că “poporul Insulelor Feroe va trebui consultat prin referendum asupra chestiunilor legate de aprofundarea independenței față de Danemarca sau de integrare cu Danemarca”, la fel ca și în ceea ce privește “aderarea la organizații internaționale, cum este Uniunea Europeană”, a mai spus premierul Johannesen.
Economia Insulelor Feroe depinde puternic de pescuit, activitate ce asigură 95% din exporturi, precum și de ajutorul financiar în valoare de aproximativ 68 de milioane de euro anual oferit de guvernul de la Copenhaga.