Connect with us
"
"

Externe

O nouă rundă de negocieri pentru alegerea primului procuror-șef european are loc astăzi

Publicat

pe

PE SCURT

Echipa Parlamentului European duce, astăzi, la Bruxelles, a treia rundă de negocieri cu reprezentanţii Consiliului UE, pentru a desemna primul procuror-şef european, notează Mediafax. Pentru această funcție candidează și Laura Codruţa Kövesi, fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România. De altfel, aceasta este favorita Parlamentului European.

PE LUNG

Având în vedere că Laura Codruţa Kövesi este candidatul ales de comisiile parlamentare pentru funcţia de procuror-şef european, iar Consiliul UE a stabilit ca Jean-François Bohnert din Franța să fie desemnat pentru şefia Parchetului UE, mai multe runde de negocieri au loc între Parlament şi Consiliu, pentru a ajunge la un consens. Primele runde de discuții au avut loc pe 19 şi 27 martie. Dacă la întrunirea de astăzi nu se va ajunge la un consens, mai este programată o rundă de negocieri pe 10 aprilie.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și-a exprimat deschis susținerea pentru Laura Kövesi. „Comisia a fost cât se poate de clară: Kovesi este candidata preferată de Parlamentul European pentru a fi primul procuror european. Am avut ocazia să lucrez cu Kövesi timp de mai mulţi ani, ştiu că este o juristă de foarte bună calitate, pe care o admir pentru curaj. În ceea ce priveşte Comisia, e important ca ea să poată fi candidat astfel încât instituţile europene să poată lua o decizie. Mi-am exprimat foarte clar această poziţie şi în discuţiile cu autorităţile române”, a spus Frans Timmermans.

Declarația prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene vine în contextul în care Laura Codruţa Kövesi a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile de Secţia de anchetare a magistraţilor într-un dosar în care are calitate de inculpat (dosarul privind expatrierea din Indonezia a lui Nicolae Popa, om de afaceri român acuzat de fraudă și delapidare – n.r). Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să ridice măsura controlului judiciar. Astfel, Kövesi poate ieși oricând din țară și poate participa la toate etapele desfășurate pentru alegerea unui procuror-șef european.

Externe

„Trump a fost ales de Dumnezeu” și alte lucruri ce s-au întâmplat în lume săptămână trecută

Publicat

pe

PE SCURT

În această săptămână au avut loc evenimente importante pe plan mondial și în Europa, în special. A fost votat bugetul cu cheltuieli de peste 168 de miliarde de euro. A fost investită noua Comisie Europeană (președintă este Ursula von der Leyen) de Parlament cu o majoritate largă. Palestenienii au protestat împotriva politicii SUA privind coloniile israeliene, iar un ministru din SUA a declarat că Trump a fost ales de Dumnezeu. Mai mult, Ungaria vrea să trimită un astronaut în spaţiu în 2024.

PE LUNG

1. Malta: Un ministru a demisionat în urma scandalului legat de investigarea asasinării jurnalistei

Ministrul maltez al turismului, Konrad Mizzi, a demisionat marţi în urma scandalului în creştere legat de asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia în 2017, dar a negat orice implicare în cazul care a zguduit Malta, în timp ce ministrul economiei, Christian Cardona, s-a autosuspendat din executiv până la finalizarea anchetei poliţiei, relatează Reuters şi AFP.

Am simţit că este de datoria mea să demisionez din calitatea de ministru pentru a permite guvernului lui Joseph Muscat să-şi continue munca, a spus Mizzi, suspectat de jurnalista asasinată că a primit mite prin intermediul unor societăţi panameze.

2. SUA: Unul dintre miniștri a afirmat că Donald Trump a fost ales de Dumnezeu

Donald Trump a spus cândva în glumă că ‘el este Alesul’, dar pentru unul dintre miniştrii săi este evident: preşedintele republican a fost ales de Dumnezeu… la fel ca predecesorul său democrat, Barack Obama, potrivit France Presse.

Ştiţi, Barack Obama nu ar fi devenit preşedinte al SUA dacă Dumnezeu nu ar fi hotărât. Şi nici Donald Trump, a declarat ministrul demisionar al energiei, Rick Perry, la canalul Fox News, într-un interviu difuzat duminică.

3. Palestinienii protestează împotriva politicii SUA privind coloniile israeliene

Mii de palestinieni protestează marţi în principalele oraşe din Cisiordania împotriva anunţului făcut de administraţia preşedintelui american Donald Trump de a nu mai considera ilegale coloniile israeliene, relatează DPA.

Manifestaţii au avut loc la Ramallah, Tulkarm, Betleem şi Hebron, cu apeluri de a mărşălui şi la punctele de control israeliene din afara oraşelor palestiniene autonome.

4. Alegeri în Hong Kong: Victoria democraţilor, trecută sub tăcere de mass-media în China continentală

Victoria opoziţiei în alegerile locale din Hong Kong a fost trecută sub tăcere marţi de mass-media din China continentală, unde doar ediţiile pentru străinătate au evocat un vot “distorsionat” în favoarea taberei democrate, informează AFP.

Mass-media de la Beijing, care în timpul weekendului i-au îndemnat pe hongkonghezi să vină la urne pentru a spune nu violenţei alegându-i pe candidaţii pro-Beijing, s-au abţinut marţi să publice rezultatele scrutinului.

Luni, marele jurnal al serii de la televiziunea naţională s-a abţinut să vorbească despre alegerile din Hong Kong, pe care adversarii şefei executivului, Carrie Lam, le-au câştigat detaşat, după aproape şase luni de proteste în regiune semiautonomă.

5. Ungaria vrea să trimită un astronaut în spaţiu în 2024

Ungaria intenţionează să trimită un astronaut în spaţiu în 2024, a declarat miercuri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, în cadrul conferinţei ministeriale a Agenţiei Spaţiale Europene desfăşurate la Sevilla, transmite MTI.

Va fi o nouă ocazie pentru Ungaria de a se dezvolta şi de a avansa, concentrându-se pe pregătirea celui de-al doilea astronaut ungar, ce urmează să fie trimis pe Staţia Spaţială Internaţională – ceea ce considerăm a fi un plan realist pentru 2024 -, în cooperare cu agenţia rusă Roscosmos, a explicat Szijjarto.

6. Parlamentul European a adoptat bugetul UE pe 2020

Parlamentul European a adoptat miercuri bugetul Uniunii Europene pentru anul 2020, după ce a obţinut o majorare a fondurilor alocate pentru mediu, cercetare şi pentru programul Erasmus, transmite AFP.

După trei săptămâni de negocieri dificile, Parlamentul European a reuşit să obţină de la statele membre o majorare cu 850 milioane de euro comparativ cu propunerea de buget a Comisiei Europene, pentru a finanţa lupta împotriva încălzirii climei, digitalizarea şi programul Erasmus+ pentru tineri.

Ultimul buget anual înainte de viitorul cadru financiar multianual 2021-2027, bugetul UE pentru anul 2020 cuprinde un nivel global de credite de angajamente pentru cheltuieli viitoare în valoare de 168,7 miliarde euro (o creştere de 1,5% comparativ cu 2019). De asemenea, plăţile ce vor fi făcute în cursul exerciţiului 2020 au crescut şi ele cu 3,4% până la 153,6 miliarde euro.

7. Noua Comisie Europeană a fost învestită de Parlament cu o majoritate largă

Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a primit miercuri votul de încredere din partea Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg. S-au înregistrat 461 de voturi pentru”, 157 de voturi împotrivă” și 89 de abțineri. Noul Executiv comunitar urmează să își înceapă mandatul pe 1 decembrie.

8. Parlamentul European a declarat pe 28 noiembrie situaţie de urgenţă privind clima

Înaintea Conferinţei ONU pentru schimbările climatice COP25 de la Madrid din 2-13 decembrie, deputaţii au adoptat joi o rezoluţie prin care declară situaţie de urgenţă privind clima şi protecţia mediului în Europa şi la nivel global. Ei au solicitat, de asemenea, ca toate propunerile legislative şi bugetare făcute de Comisie să fie în conformitate cu obiectivul de limitare a încălzirii globale sub 1,5°C, informează un comunicat oficial emis de legislativul comunitar.

Citește mai departe

Externe

Ursula von der Leyen a primit votul favorabil al Parlamentului European pentru numirea în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Ursula von der Leyen a primit, marţi seară, votul favorabil al Parlamentului European pentru numirea în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Ursula von der Leyen, propusă pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene de către Consiliul European, a primit 383 de voturi favorabile, 327 de voturi împotrivă, iar 23 de eurodeputaţi s-au abţinut de la vot, a anunţat Parlamentul European.

PE LUNG

Ursula von der Leyen a discutat cu toate grupurile parlamentare, inclusiv cu populiștii, încercând să își asigure sprijin în condițiile în care voturile socialiștilor nu erau de partea sa.

Ursula von der Leyen a promis, în plenul Parlamentului European, politici pentru salvarea climei, empatie pentru imigranți și necesitatea salvării celor care pornesc pe mare spre Europa, și taxe mai mari pentru marile companii de tehnologie, transmite DPA.

„Mesajul este că vom colabora cu toţii în mod constructiv, deoarece efortul este pentru o Europă unită şi puternică”, a precizat Ursula von der Leyen.

Citește mai departe

Externe

Dovada că Parlamentul European o susține ferm pe Kovesi în funcția de procuror-șef european

Publicat

pe

De către

PE SCURT
Parlamentul European nu va renunța la poziția fermă de a o susține pe Laura Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef al Parchetului European, drept dovadă, acesta a anunțat că nu va continua negocierile până când Consiliul nu va veni cu un alt mandat de negociere.

PE LUNG

„Scrisoarea echipei de negociatori a Parlamentului European privind numirea procurorului-șef european este foarte clară: Parlamentul nu va relua negocierile până când Consiliul nu va veni cu un alt mandat de negociere.

Delegația Parlamentului European insistă că negocierile nu pot fi continuate fără să se în considerare cele întâmplate în România: candidatul Parlamentului, Laura-Codruța Kövesi, a fost pusă sub control judiciar și a fost atacată moral și profesional de către autoritățile din România. Toate aceste lucruri au afectat candidatura doamnei Kovesi.

Refuzul Consiliului de a recunoaște aceste evenimente ca o criză juridică este de neacceptat, de aceea Parlamentul nu va continua negocierile până când Consiliul nu vine cu un nou mandat de negociere.

V-am spus de la început, imediat după votul pro-Kövesi din comisiile de specialitate, că Parlamentul European are o poziția fermă și nu va renunța la candidatul său”, a scris Siegfried Mureșan, pe Facebook.

Consiliul UE și-a reafirmat susţinerea pentru candidatul francez la funcţia de procuror-şef european, după ce şi runda a treia de negocieri a eşuat joi, 4 aprilie. Consiliul spunea atunci că o nouă rundă de negocieri poate avea loc săptămâna aceasta şi, dacă nu se ajunge la un rezultat, negocierile pot continua după instalarea noului Parlament European.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Ecologie5 ore în urmă

Se bate alarma! Râurile sunt extrem de poluate din cauza apelor canalizate

PE SCURT Râurile noastre sunt extrem de poluate din cauza apelor canalizate care sunt deversate în râurile noastre și care...

Social20 de ore în urmă

Pandemia în Germania: „Statul a avut grijă de toți”

Pandemia de COVID-19 a pus autoritățile din toate statele lumii într-o situație dificilă și a influențat puternic și echilibrul politic...

IstorieO zi în urmă

Panglica Sfântului Gheorghe nu are nimic în comun cu cel de-al Doilea Război Mondial. Alte mituri promovate de Rusia

PE SCURT Panglica Sfântului Gheorghe a fost inventată în 2005 în Federația Rusă și este inspirată din Primul Război Mondial....

LifestyleO zi în urmă

Pandemia ne-a mutat la sat

PE SCURT Chiar și pâna la pandemia de coronavirus mulți dintre locuitorii marilor orașe din întreaga lume se gândeau că...

SocialO zi în urmă

29 mai 2020. COVID-19, PE SCURT: 171 cazuri noi de infecție. Bilanțul deceselor ajunge la 288

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Social2 zile în urmă

Ce este al doilea val al pandemiei și când să-l așteptăm?

În multe țări numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a scăzut, în unele nu se mai înregistrează cazuri noi, iar de...

Economie2 zile în urmă

Vinul Moldovei în cifre

Republica Moldova este tot mai cunoscută la nivel mondial, datorită Vinului Moldovei – produs al mândriei naționale, ambasador al țării...

Advertisement

Politică

Politică5 zile în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Tiraspolul atacă Chișinăul: „Deficit de conștiință și rațiune”

PE SCURT Așa-zisele autorități din regiunea transnistreană redeschid treptat afacerile și instituțiile. 143 de beneficiari și angajați ai internatului psihoneurologic...

Politică2 săptămâni în urmă

De la nostalgie până la tușonkă și hrișcă. Timpuri, pandemie și elite politice

COVID-19 a bulversat întreaga lume, ne-a închis hotarele, ne-a limitat drepturile, ne-a blocat accesul și ne-a îndemnat să stăm acasă....

Politică2 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Primul caz de re-infectare, focar major în internatul din Bender și acuzații politice 

PE SCURT Săptămâna 11-17 mai a fost marcată de câteva evenimente în regiunea transnistreană și în relația dintre Chișinău-Tiraspol. Există...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: sate blocate și ședințe ratate

PE SCURT Săptămâna trecută a fost marcată de câteva evenimente în relația Chișinăului cu regiunea transnistreană. De mâine se relaxează...

Politică4 săptămâni în urmă

COVID-19 în Transnistria. Noi acuzații la adresa Chișinăului. Despre împrumutul rusesc: „forțele pro-occidentale și pro-române controlează Curtea Constituțională”

PE SCURT Săptămâna 27 aprilie – 3 mai s-a dovedit a fi mai intensă pe linia politică Chișinău – Tiraspol....

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în Transnistria/ Autoritățile separatiste vorbesc despre „provocări existente în relațiile cu Republica Moldova”

PE SCURT După ce săptămâna trecută la Tiraspol se tiraja mesajul „Chișinăul își deghizează cinic fraudele diplomatice și birocratice prin...

Externe1 lună în urmă

Cum un oraș din Polonia a scăpat de publicitate și ce face Chișinăul

PE SCURT Jurnalistul polonez Dawid Krawczyk povestește cum orașul Nałęczów din Polonia a scăpat de publicitate și a obținut reputația...

Advertisement

Opinii

mai 2020
L Ma Mi J V S D
« apr.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031