O lucrare a pictorului român Adrian Ghenie, vândută pentru 2,59 milioane de dolari la New York

Lucrarea “Self-Portrait as Vincent Van Gogh” (2012) a pictorului român Adrian Ghenie a fost vândută miercuri seara în cadrul unei licitații organizate de casa Sotheby’s din New York pentru suma de 2,59 milioane de dolari, față de o estimare de 200.000-300.000 dolari, scrie presa internaţională.

Pictorul român, în vârstă de 38 de ani, a mai reușit anul acesta vânzarea unei picturi pentru o sumă cu șase zerouri. Este vorba de pictura “The Sunflowers in 1937”, inspirată de celebra lucrare a lui Vincent van Gogh — “Floarea soarelui”, vândută în luna februarie la Londra pentru 3.117.000 de lire sterline, un preț record pentru artistul român, peste dublul recordului său anterior de preț, după cum a apreciat atunci casa Sotheby’s.

Adrian Ghenie este un artist român foarte apreciat pe scena de artă contemporană internațională, prezent cu lucrări în cele mai importante muzee, galerii și colecții private din lume: Centrul Pompidou (Paris), SFMOMA (San Francisco), Muzeul Hammer și Muzeul de Artă Contemporană din Los Angeles, S.M.A.K. Collection (Ghent).

Lucrările sale au fost incluse în expoziții la Palazzo Grassi, Fundația François Pinault (Veneția), Tate Liverpool, Bienala de la Praga, Fondazione Palazzo Strozzi (Florența). În 2015, a reprezentat România la Bienala de Artă de la Veneția, cu proiectul “Darwin’s Room”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.