O firma japoneza a insusit ilegal marca comerciala "Milestii-Mici"

Moldova.ORG — Inalta calitate a vinurilor de la CVC Milestii-Mici, importate in Japonia, a devenit factor de confruntare intre firmele din aceasta tara, unele dintre ele incercand sa creeze o concurenta neloiala pe piata de destinatie, informeaza serviciul relatii cu publicul simas-media al CVC Milestii-Mici.

Potrivit sursei citate, in goana dupa castigul imediat, Firma japoneza "As-Set Com" a reusit, prin metoda pirateriei, sa-si inregistreze Marca Comerciala "Milestii-Mici". Cazul a fost depistat in timpul depunerii cererii de inregistrare internationala a Marcii Comerciale Milestii-Mici la Conventia de la Madrid, semnata atat de Moldova, cat si de Japonia. Astfel, intreprinderea moldava a initiat procedura de contestare a inregistrarii ilicite a brandului Milestii-Mici de catre firma japoneza.

In acelasi timp, faptul in cauza denota o mare autoritate pe piata japoneza a vinurilor produse la Milestii Mici, declarat prin lege "Patrimoniu cultural national". Faptul ca acestea au intrat in preferintele consumatorilor japonezi se confirma si prin majorarea cantitatilor de vin exportate in Tara Soarelui Rasare.

Mihai Maciuca, directorul CVC "Milestii-Mici" a informat ca litigiul este examinat de instantele de judecata din Japonia si finalul lui se asteapta in timpul apropiat, castigul urmand a fi de partea intreprinderii moldovenesti.

Compania "Winex" ltd din Tokio, importatorul de drept al vinurilor din Colectia de Aur "Milestii-Mici", inregistrata in cartea Guinness, s-a dovedit a fi un partener de nadejde al Combinatului si contribuie la solutionarea litigiului in favoarea intreprinderii moldave, a mai subliniat dl M. Maciuca.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.