Nu e glumă! Poliţia Moscovei cumpără solarii pentru….cai

Ministerul de Interne din Rusia a anunţat că va cumpăra pentru dotarea primului regiment operativ al oraşului Moscova (Poliţia ecvestră) două solarii pentru …cai. Instituţia a anunţat că pe 23 septembrie va organiza o licitaţie publică pentru achiziţionarea utilajului.

Astfel, fiecare din cele două solarii trebuie să fie dotat cu cel puțin două panouri de lucru, panou de control încorporat, lift, temporizator, duş termic. La fel, fiecare cabină trebuie să conţină nu mai puțin de 10 lămpi infraroșii și patru ventilatoare cu un sistem în două etape. Valoarea contractului ar putea ajunge până la 600 mii de ruble.

Ministerul de Interne a precizat că are nevoie de cele două solarii pentru cai până la finele anului 2016.

„De ce avem nevoie de solarii? Întrucât caii sunt ţinuţi în grajduri, ei sunt lipsiţi de raze solare, în special în perioada rece a anului. Iar lipsa luminii generează deficitul vitaminei D. Anume pentru a compensa lumina solară, avem nevoie de cele două solarii pentru cai”, se arată într-o explicaţie a instituţiei.

Tot acolo, se mai arată că este sufficient ca animalele să stea 15 minute pe zi în solar, ca acestea să se menţină sănătoase.

politia ecvestra

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.