Cristian Lascu este redactorul-şef al revistei National Geographic din România şi cercetător speolog. Vă invit să cunoaşteţi situaţia jurnalismului de mediu prin ochii unui călător pasionat de arta fotografică şi să-i vedeţi impresiile în urma vizitei sale în Moldova prin anii 2006 şi 2007. Un interviu despre peşterile ascunse în sufletul unui mare speolog din România, dar şi despre o revistă cu înalte standarde.
Dați-vă o definiție…
Sunt un escroc. Dar un escroc cinstit ( Definiţie dată de Directorul meu de la Institutul de Speologie, unde am lucrat 30 de ani. Voia să spună cu asta că scopurile mele erau generoase, pentru a le atinge foloseam uneori mijloace malefice).
Ceea ce faceți se numește jurnalism de mediu? Există așa ceva în România?
Deviza actuală a National Geographic – “Te facem să ai grijă de planetă”. Ca cercetător m-am implicat în studii de impact, protecţia naturii, a peşterilor, chiar prin acest moment sunt în grupul de lucru pentru constituirea Parcului Natural “Văcăreşti”, în altul pentru protecţia faunei sălbatice. O fac şi prin jurnalism, de mulţi ani ( Premiul “Cel mai bun jurnalist de mediu din România” oferit de Ambasada Franţei, 1999, Premiul UNESCO “Cel mai Bun Jurnalist de Mediu” 2008).
National Geographic are o notorietate și un cuvânt de spus în presa românească. Cât se investește în această revistă? Cum rezistă internetului?
Fosta-i lele cât ai fost…Revista e serioasă, cu toată criza nu a făcut rabat, articolele sunt în continuare documentate şi ilustrate. Dar vânzările scad, preţul e mare, cei dispuşi să-şi bată capul citind lucruri consistente sunt mai puţini. În şcoli merge, dar studenţii habar n-au de ea. Sistemul de educaţie actual nu scoate cititori de publicaţii, gen National Geographic.
Intenetul oferă o parte din informaţii, dar uneori şi bate câmpii. Iar drogul numit televiziune produce zi de zi, ceas de ceas şi în proporţie de masă, tâmpeala publică.
Cât de mult promovați spațiul românesc în paginile revistei? Ce subiect nu-l puteți reflecta în National Geographic?
Cât ne permite bugetul şi limita de maxim 30% conţinut local, aprobat prin contractul de licenţă cu National Geographic SUA. Conţinutul internaţional (American) este cel ce dă valoare constantă a revistei, citit de 20 de milioane de oameni în întreaga lume. Dar uneori şi articolele noastre sunt foarte bune. De exemplu, articolul despre paradoxul Dracula ( vestitul brand românesc, care, de fapt, a fost generat în afară şi a venit recent la noi ca produs de import) a fost publicat în National Geographic din 14 ţări.
Nu există subiect prohibit, putem scrie despre violenţă, terorism, sex, discriminare, tehnologii SF, orice. Totul depinde de unghiul de abordare, de credibilitatea surselor de informare, de calitatea ilustraţiei. Vom publica despre extratereştrii atunci când ei vor fi o realitate constatată ştiinţific, semnalată în reviste de specialitate cu referenţe. Şi vom avea poze cu ei nefabricate în Photoshop.
Cum apare o ediție a revistei National Geographic? Cine pornește motorul ideilor?
Ediţia Americană ne trimite sumarul pe doi ani înainte, noi alegem ce credem că interesează cititorul român. Unele articole sunt extrem de importante, s-a întâmplat în ultimii ani ca ele să anticipeze mari probleme globale precum rapida schimbare a climei, criza alimentară, criza apei dulci, prăbuşirea pescuitului oceanic, boomul energiei solare, … . Ce scoatem se înlocuieşte cu conţinut local. Propunerile pentru articolele locale vin de la editorii din echipa noastră, de la colaboratori, de la cititori.
Sunt foarte puțini jurnaliști care scriu pe tematică ecologică, turism, mediu în general. De ce nu sunt atrași tinerii de acest gen jurnalistic? Credeți că pasiunea face diferența și îi scoate în evidență?
Trăim în economie de piaţă şi într-o perioadă în care valorile sunt, dacă nu răsturnate complet, măcar învălmăşite. Publicul, în forma în care este el format acum, vrea senzaţie, sex, violenţă, intrigi politice, comentatori care le livrează marfa gata mestecată.
Subiectele de care vorbiţi pot fi considerate mălăieţe, îţi dă redactorul şef cu ele’n cap. Jurnaliştii trebuie şi ei să trăiască. De exemplu, Andreea Dogar, o jurnalistă tânără şi talentată, aborda subiecte de ştiinţă pentru o gazetă respectabilă. Până într-o zi când i s-a spus să abordeze şi subiecte de scandal. A plecat de acolo, a scris apoi pentru noi articole foarte bune.
Vă pasionează arta fotografică. Care sunt momentele cele mai dragi, surprinse de dvs ?
Sunt un mare admirator al fotografiilor bune. Sunt uneori membru în jurii, iar un criteriu al meu este să pot spune “ah, ce n-aşi fi dat să fi făcut eu poza asta!”. Am fotografiat peisaje, peşteri. Momentele de neuitat au fost atunci când datorită fotografiei am descoperit şi înţeles mai bine măreţia şi armonia naturii subpământene, legile simple care guvernează arhitectura geologică.
Sunteți speolog. Ați cutreierat toate peșterile din România. Ce se ascunde în peștera din sufletul lui Cristian Lascu?
Nu am cutreierat toate peşterile din România, sunt multe, mii. Dar cred că am văzut unele dintre cele mai importante. Acum în multe dintre ele nu mai pot intra, deh, nu mai am condiţia fizică necesară. Dar le visez noaptea. În peştera din sufletul meu răsună paşii, ecourile, vocile, sclipesc cristalele. Momentele acelea faste în care am fost explorator, am călcat primul într-o galerie, sunt firişoare de aur de nepreţuit, amestecate în nisipul cenuşiu al vieţii.
Unde încă nu a ajuns dl Lascu?
Lumea e mare. Am avut paşaport abia după 1990, nu aveam dosar prea bun, deci nu am călătorit foarte mult. Anul trecut am ajuns în Antarctica, mai departe este greu de ajuns.
Ce amintiri vă leagă de spațiul de peste Prut?
Minunate. Prima dată, prin 1995 mi se părea că acolo este tot Uniunea Sovietică. În vizitele făcute în 2006 şi 2007 am descoperit o Moldovă tot mai emancipată, mai energică, întinerită. Am scris un articol despre cum am văzut eu Moldova. Ştiu că au fost în trecut mari suferinţe şi nedereptăţi, dar nu cred că e bine să vorbim mereu numai despre o Moldovă răstignită pe crucea istoriei, să ne plângem privind spre trecut. Moldova este o ţară frumoasă, are resursele ei, un popor cu etnii viguroase, iar poate că într-o zi poziţia ei geopolitică, între răsărit şi apus, să poată transforma din blestem în oportunitate de înflorire. Depinde de moldoveni.
Transmiteți un mesaj tinerilor jurnaliști
Voi, tinerii jurnalişti, puteţi educa oamenii, îi puteţi învaţa să judece cu mintea lor. Aveţi o misiune grea, dar esenţială pentru viitor.
