„Nu ai cum să te oprești. Nu acum"
Sindromul arderii profesionale la medici
La începutul pandemiei lucrătorii medicali au fost speriați. COVID-19 era necunoscut, echipamentele puține, iar sistemul medical din Moldova - nici pe departe cel mai performant. Acum, la mai mult de un an de luptă cu virusul, am vrut să aflăm cum fac față stresului și care e starea lor emoțională.
Am vorbit cu lucrătorii medicali din toată țara despre condițiile grele de muncă, despre statisticile negative care tot cresc, despre pacienții tot mai tineri pe care îi pierd, dar și despre luminița de la capătul acestui tunel.
Am vorbit cu lucrătorii medicali din toată țara despre condițiile grele de muncă, despre statisticile negative care tot cresc, despre pacienții tot mai tineri pe care îi pierd, dar și despre luminița de la capătul acestui tunel.
Andrei Stratulat, șeful
Centrului de Sănătate din Orhei
Centrului de Sănătate din Orhei
„Într-un an am pierdut 5 colegi și e dureros de greu. E imposibil să-ți revii după starea asta. Este o amprentă pe care o poartă fiecare dintre noi", recunoaște Andrei Stratulat, șeful Centrului de Sănătate din Orhei. Încearcă să-și stăpânească emoțiile când își amintește de moartea subită a colegilor alături de care a lucrat mulți ani. Medicul recunoaște că preferă să nu vorbească despre tristețea care nu se mai potolește.
Andrei Stratulat spune că, văzând atâtea decese în jur, au fost și câțiva angajați medicali care nu au rezistat. Și-au dat demisia. Însă mulți au rămas.
Vin zi de zi la lucru, își îmbracă halatele albe, măștile de protecție, mănușile, vizierele și combinezoanele și pășesc încrezut în zona roșie.
Andrei Stratulat spune că, văzând atâtea decese în jur, au fost și câțiva angajați medicali care nu au rezistat. Și-au dat demisia. Însă mulți au rămas.
Vin zi de zi la lucru, își îmbracă halatele albe, măștile de protecție, mănușile, vizierele și combinezoanele și pășesc încrezut în zona roșie.
18 000
angajați medicali din Republica Moldova
au fost infectați cu coronavirus
au fost infectați cu coronavirus
100+
lucrători medicali au pierdut lupta cu Covid-19
Aliona Botnari este medică infecționistă la Spitalul raional din Edineț deja de peste două decenii. Când lumea a aflat despre existența noului virus care a început să se răspândească prin Europa, Aliona era în așteptare. Înțelegea că ea se va afla în prima linie când pandemia va ajunge și în Edineț, pentru că virusurile erau ecuațiile pe care le rezolva ea. „Primul pacient infectat cu COVID-19 a fost al meu și de ultimul tot eu voi avea grijă", spune specialista care deja de un an este șefa secției COVID din raion.
Timp de trei luni serile nu mergea acasă, ci dormea într-o căsuță din curtea mănăstirii Zăbriceni, ca să nu-și infecteze familia. Asta făceau și alți colegi de-ai ei care lucrau în zona roșie. „Acum suntem storși", mărturisește medica. Înainte să stăm de vorbă, mi-a mărturisit că are nevoie de o pauză, de câteva minute în care să stea nemișcată și să nu rostească niciun cuvânt după cele trei ore petrecute cu pacienții grav afectați de COVID-19.
Timp de trei luni serile nu mergea acasă, ci dormea într-o căsuță din curtea mănăstirii Zăbriceni, ca să nu-și infecteze familia. Asta făceau și alți colegi de-ai ei care lucrau în zona roșie. „Acum suntem storși", mărturisește medica. Înainte să stăm de vorbă, mi-a mărturisit că are nevoie de o pauză, de câteva minute în care să stea nemișcată și să nu rostească niciun cuvânt după cele trei ore petrecute cu pacienții grav afectați de COVID-19.
Aliona Botnari, medică infecționistă
la Spitalul Raional Edineț
la Spitalul Raional Edineț
Arși
„Dimineața, înainte de a începe lucrul, mai povestesc câte un banc, mai glumesc, ca să destind atmosfera. Ne străduim să ne susținem, ca să rezistăm", recunoaște Aliona Botnari. Toată vara până toamna târziu Aliona Botnari a coordonat două secții COVID-19, înlocuind o colegă care a suferit o formă mai gravă de coronavirus.
„Aveam peste 50 de pacienți și după mai multe luni de lucru în acest ritm am zis să rămân doar cu secția mea. Eram epuizată și nu mai puteam. Am observat că nici memoria nu e la fel ca înainte, iar ceea ce făceam în zece ore, acum cu greu reușesc să fac în 12", constată infecționista.
„Da, salariile au crescut, dar uneori nu ai nevoie nici de bani, de nimic, decât ca această pandemie să se încheie", oftează specialista care observă că în ultimele două luni virusul a luat o formă mult mai agresivă. Același lucru l-au remarcat și ceilalți medici cu care am discutat. Iar asta nu contribuie la îmbunătățirea stării lor.
„Aveam peste 50 de pacienți și după mai multe luni de lucru în acest ritm am zis să rămân doar cu secția mea. Eram epuizată și nu mai puteam. Am observat că nici memoria nu e la fel ca înainte, iar ceea ce făceam în zece ore, acum cu greu reușesc să fac în 12", constată infecționista.
„Da, salariile au crescut, dar uneori nu ai nevoie nici de bani, de nimic, decât ca această pandemie să se încheie", oftează specialista care observă că în ultimele două luni virusul a luat o formă mult mai agresivă. Același lucru l-au remarcat și ceilalți medici cu care am discutat. Iar asta nu contribuie la îmbunătățirea stării lor.
Ce este sindromul arderii profesionale sau burnout-ul?
Burnout-ul este o stare de epuizare emoțională, mentală și adesea fizică provocată de stres îndelungat. Etapele prin care trece o persoană până a ajunge la epuizare sunt: neglijarea nevoilor personale, apariția situațiilor dificile, negarea problemelor, izolarea de familie și de grupul social, schimbarea comportamentului, autodevalorizarea, sentimentul de gol interior, stări depresive, colaps fizic și emoțional. Astfel, într-un moment dat creierul constată că e în criză și prioritatea lui este de a menține organismul în viață. Respectiv, toată energia este îndreptată doar spre supraviețuire. Semnele care ne arată că persoana poate suferi de burn-out sunt: dificultăți de concentrare, scăderea capacității de a rezolva probleme, oboseală permanentă, lipsa energiei, tulburări ale somnului, dureri de cap etc.
Burn-outul afecta dureros pe angajații din sistemul medical, iar pandemia a înrăutățit situația și mai mult, se arată într-un studiu realizat de Medscape. În cadrul sondajului au fost intervievați 7 500 de medici din întreaga lume. 64% din respondenți au recunoscut că sunt extrem de obosiți. Când au fost întrebați despre modul în care fac față stresului cauzat de pandemie, 29% din medicii au spus că mănâncă mai mult, 19% au spus că consumă mai mult alcool, iar 2% au spus că iau mai multe stimulente și medicamente.
Burn-outul afecta dureros pe angajații din sistemul medical, iar pandemia a înrăutățit situația și mai mult, se arată într-un studiu realizat de Medscape. În cadrul sondajului au fost intervievați 7 500 de medici din întreaga lume. 64% din respondenți au recunoscut că sunt extrem de obosiți. Când au fost întrebați despre modul în care fac față stresului cauzat de pandemie, 29% din medicii au spus că mănâncă mai mult, 19% au spus că consumă mai mult alcool, iar 2% au spus că iau mai multe stimulente și medicamente.
Oboseala care fură somnul
Practic niciun angajat din prima linie nu s-a bucurat de un concediu complex în toate aceste luni de pandemie. La fel e și în zona roșie de la spitalul „Toma Ciorbă" din Chișinău. Pandemia le-a furat nu doar posibilitatea de a călători, a sta mai multe zile cu familia, dar i-a lipsit și de somn liniștit, iar în schimb le-a adus dureri de cap, stomac și stres. „Înainte adormeam în clipa când puneam capul pe pernă, iar acum nici nu pot visa la asta. Am o colegă care spune că s-a odihnit minunat dacă a reușit să doarmă două ore", ne spune Galina Chiriacov, șefa secției de terapie intensivă de la Spitalul „Toma Ciorbă".
Galina Chiriacov, șefa secției de terapie intensivă de la Spitalul „Toma Ciorbă"
Recunoaște că somnul agitat, durerile de stomac și de cap tot mai frecvente sunt semnalele de alarmă care o anunță că sistemul nervos îi este „afectat" de oboseală. „Colegii beau pastile din plante care îi ajută să se calmeze, iar eu iau valeriană. Nu avem altă ieșire…", spune medica.
Galina Chiriacov a lucrat 30 de ani la spital, însă niciodată până acum nu s-a ciocnit cu o situație atât de complicată. Ea se trezește în fiecare dimineață la ora 06:15. Își gătește în grabă micul dejun și pleacă la lucru. Câteva minute îi ia să afle care este starea pacienților și cine a mai „sosit", după care se echipează și intră în zona roșie unde stă până la ora 13:00, după care completează fișele. Iar în cazul turelor de noapte, stă în picioare 12 ore, monitorizând starea celor 120 de pacienți. Nu reușește să mănânce. De multe ori nu apucă nici să-și bea ceaiul. Cu toate acestea, regimul de lucru nu o stoarce atât de tare de forțe, cum o fac decesele din secție.
Galina Chiriacov a lucrat 30 de ani la spital, însă niciodată până acum nu s-a ciocnit cu o situație atât de complicată. Ea se trezește în fiecare dimineață la ora 06:15. Își gătește în grabă micul dejun și pleacă la lucru. Câteva minute îi ia să afle care este starea pacienților și cine a mai „sosit", după care se echipează și intră în zona roșie unde stă până la ora 13:00, după care completează fișele. Iar în cazul turelor de noapte, stă în picioare 12 ore, monitorizând starea celor 120 de pacienți. Nu reușește să mănânce. De multe ori nu apucă nici să-și bea ceaiul. Cu toate acestea, regimul de lucru nu o stoarce atât de tare de forțe, cum o fac decesele din secție.
Pierderea pacienților
„Chiar și azi dimineață a murit în secție mama unui coleg. Ce simt când îi văd că nu mai respiră? De 30 de ani lucrez și țin minte fiecare pacient care a decedat. Am avut cazuri când copii de 1 an sau de 5 ani mureau, iar eu nu puteam să-i salvez. E un stres care… Nu știu cum alții, dar eu de fiecare dată am impresia că pierd o parte din mine. Iar astăzi a fost și mai greu. Trebuia să merg și să anunț colegul că și-a pierdut mama". Galina încearcă să-și înghită nodul din gât. Apoi tace.
„Pentru mine e dureros și greu, mai ales că unii pacienți înțeleg ca și noi că au să moară. Da, înainte de moarte toți sunt inconștienți, dar e greu... că uneori lucrurile nu depind de tine", rostește cu greu această frază care parcă-i sapă în inimă.
Singurul calmant care o ajută în această perioadă sunt cărțile cu poezii pe care le citește până se lasă furată de un somn adânc, dar agitat.
„Pentru mine e dureros și greu, mai ales că unii pacienți înțeleg ca și noi că au să moară. Da, înainte de moarte toți sunt inconștienți, dar e greu... că uneori lucrurile nu depind de tine", rostește cu greu această frază care parcă-i sapă în inimă.
Singurul calmant care o ajută în această perioadă sunt cărțile cu poezii pe care le citește până se lasă furată de un somn adânc, dar agitat.
Când e întrebată ce ar face dacă ar avea două săptămâni de concediu, iar hotarele ar fi deschise, Galina privește surprinsă și încântată. Acest gând îi răscolește și luminează chipul și privește visătoare în sus. Spune că ar pleca în Florența, unde s-ar caza într-un hotel mic și modest, ca o vilă. Dimineața s-ar trezi și ar savura cafeaua fierbinte. Apoi, ar ieși la plimbări liniștite, fără să discute cu cineva. „Când avem vreo 5 minute libere, ne imaginăm cu colegele unde ne-ar plăcea să ne odihnim. Dar uneori ajungi să visezi să ai în secție măcar o canapea, pe care să stai întins și să nu auzi nimic", recunoaște specialista.
Lumea din afara spitalului
Deși petrec momente grele în orele de muncă, atunci când au puțin timp liber, medicii spun că se confruntă cu o realitate care le adâncește disperarea: oamenii care nu respectă restricțiile și cei care încă nu cred în existența virusului. Unii chiar și după ce au stat în spital sau și-au pierdut apropiații din cauza COVID-19.
„Când ieși din spital, iar pe drum vezi oameni fără mască, care se duc la petreceri și în vizite - anume atunci simți cel mai tare cum ești cuprins de anxietate, că nu poți schimba starea lucrurilor", spune dezamăgit Andrei Stratulat.
„Când ieși din spital, iar pe drum vezi oameni fără mască, care se duc la petreceri și în vizite - anume atunci simți cel mai tare cum ești cuprins de anxietate, că nu poți schimba starea lucrurilor", spune dezamăgit Andrei Stratulat.
„Te doare că în societate e debandadă, că oamenii ignoră orice principii, restricții, reguli și nu se gândesc la viața lor și la sănătatea celor din jur și a rudelor. Ai un sentiment de nemulțumire și dezamăgire față de atitudinea societății în raport cu problema cu care se confruntă toți", susține Mihai Cotovan, șef de secție al Spitalului Raional Hîncești, care până toamna trecută a fost directorul Spitalului Raional Ialoveni. El urmărea cum, zilnic, pandemia le ștergea chipurile medicilor, adâncea cearcănele și le slăbea brațele.
Indiferența oamenilor îi descurajează și mai mult pe medici, care ajung să se „odihnească" doar atunci când s-au infectat și ei cu COVID. „Un an întreg nu mi-am îmbrățișat părinții care trăiesc la 10 minute distanță, ca să nu-i expun riscului. Singura dată când am pășit peste pragul casei părintești a fost după ce m-am tratat de COVID-19 și aveam anticorpi. Iar între timp alții nu se satură de petreceri", oftează Aliona Botnari, amintindu-și de zecile de cazuri când bătrânii au ajuns la ea în secție fiind infectați de copiii sau nepoții lor care s-au grăbit să-i viziteze.
Indiferența oamenilor îi descurajează și mai mult pe medici, care ajung să se „odihnească" doar atunci când s-au infectat și ei cu COVID. „Un an întreg nu mi-am îmbrățișat părinții care trăiesc la 10 minute distanță, ca să nu-i expun riscului. Singura dată când am pășit peste pragul casei părintești a fost după ce m-am tratat de COVID-19 și aveam anticorpi. Iar între timp alții nu se satură de petreceri", oftează Aliona Botnari, amintindu-și de zecile de cazuri când bătrânii au ajuns la ea în secție fiind infectați de copiii sau nepoții lor care s-au grăbit să-i viziteze.
Mihai Cotovan, șef de secție
al Spitalului Raional Hîncești
al Spitalului Raional Hîncești
De ce medicii nu
merg la psiholog?
merg la psiholog?
Victoria Melnic, psihologă la
Centrul de Sănătate din Orhei
Centrul de Sănătate din Orhei
Victoria Melnic, colega lui Andrei Stratulat, e psihologă la Centrul de Sănătate din Orhei. Deși este deschisă să-i asculte și să-i ajute cu ce poate, spune că medicii nu se grăbesc să-i deschidă ușa. Și în general, sunt reticenți în a cere ajutor sau când trebuie să aibă grijă de sănătatea lor mintală.
„De parcă ai lucra non-stop fără concediu 2 ani la rând. Când psihologic ți-ai stabilit că ai concediu pe data cutare și acest concediu veșnic se amână. Acest lucru te exasperează și mai mult", spune Melnic.
„De parcă ai lucra non-stop fără concediu 2 ani la rând. Când psihologic ți-ai stabilit că ai concediu pe data cutare și acest concediu veșnic se amână. Acest lucru te exasperează și mai mult", spune Melnic.
Zilnic, psihologa urmărește cum angajații din Centrul de Sănătate unde activează sunt tot mai epuizați. „Este puțin spus că medicii sunt acum într-o perioadă stresantă. Colegii lor mor și asta îi face să se gândească mai mult la viața de zi cu zi, la valorile lor, la atitudinea față de cei de acasă, față de pacienți, față de orice. Situația asta s-a întins deja în timp și starea e destul de tensionată, sunt depresivi", spune psihologa, care observă în ce stare ies medicii din zona roșie. Fețele le sunt palide, apatice și privesc parcă în gol.
„După o tură, infecționista îmi spunea obosită că zilnic are câte 2-3 decese și dacă înainte mureau persoane de peste 70 de ani, acum sunt și de 49 de ani… Pe chip li se citesc toate stările prin care trec", spune Victoria Melnic. Cu toate acestea, medicii nu se adresează la specialiști pentru a face față acestor stări, ci le ascund tot mai adânc în ei, ca să nu se distragă de la singurul obiectiv pe care îl au: să salveze cât mai mulți pacienți. „Medicii sunt, de obicei, rezervați în privința emoțiilor. Dar fiecare suferă", subliniază Victoria Melnic.
„După o tură, infecționista îmi spunea obosită că zilnic are câte 2-3 decese și dacă înainte mureau persoane de peste 70 de ani, acum sunt și de 49 de ani… Pe chip li se citesc toate stările prin care trec", spune Victoria Melnic. Cu toate acestea, medicii nu se adresează la specialiști pentru a face față acestor stări, ci le ascund tot mai adânc în ei, ca să nu se distragă de la singurul obiectiv pe care îl au: să salveze cât mai mulți pacienți. „Medicii sunt, de obicei, rezervați în privința emoțiilor. Dar fiecare suferă", subliniază Victoria Melnic.
Și Andrei Stratulat recunoaște că medicii din Moldova nu se adresează la psiholog, pentru că „așa este cultura noastră, parcă ne e rușine să vorbim cu vreun specialist despre ceea ce simțim și ce nu mai putem suporta".
Ce urmează?
Lumina de la capătul tunelului care le mai dă o speranță că lucrurile se vor schimba și vor avea măcar un mic răgaz este vaccinarea populației, însă până atunci ei mai au mult de lucru.
„Chiar dacă jumătate de populație va fi vaccinată, deja putem spune că învingem", constată Galina Chiriacov, care deja a primit vaccinul.
„Mulți doctori vorbesc între ei că nu mai pot, nu mai au puteri, dar cu toate acestea nu se opresc și muncesc mai departe. Nu ai cum să te oprești. Nu acum", spune Mihai Cotovan.
„Chiar dacă jumătate de populație va fi vaccinată, deja putem spune că învingem", constată Galina Chiriacov, care deja a primit vaccinul.
„Mulți doctori vorbesc între ei că nu mai pot, nu mai au puteri, dar cu toate acestea nu se opresc și muncesc mai departe. Nu ai cum să te oprești. Nu acum", spune Mihai Cotovan.
