Noua critică literară basarabeană: Nina Corcinschi/ Dumitru Crudu

Volumul de critică literară  Arcul voltaic al Ninei Corcinschi se deschide cu un text amplu despre proza lui Paul Goma, în care Nina Corcinschi arată foarte bine că între ceea ce spune marele nostru prozator în romanele sale şi cum o face este o legătură foarte strânsă. Între personajele lui Paul Goma închişi în puşcării şi lagăre, persecutaţi de securitate, dar, cu toate astea, luptând contra sistemului, şi limbajul din marile sale romane, Nina descoperă că există o unitate evidentă. Un reformator, un revoltat, Paul Goma e şi în limbaj, nu numai în viaţa de zi cu zi.  “Structura de suprafaţă  comunică cu cea de profunzime”, ne spune Nina Corcinschi. Nu există nicio contradicţie între încercarea lui Paul Goma de-a sparge tiparele limbii române şi fondul romanelor sale. În acest eseu, Nina Corcinschi demonstrează limpede că Paul Goma caută să restabilească adevărul prin şi în limbaj. Iată de unde şi efectul de autenticitate din proza sa.

În proza lui Paul Goma, Nina Corcinschi gaseste metafore-simbol (“galeria casei părinteşti din Mana este buricul pământului), metasememe (“mama micului Paul, observa criticul, compară fisurile din munţii Carpaţi cu sfâşierile refugiaţilor”) sau  găseşte că metalogismele “sunt o modalitate de mascare a dramatismului realităţii”.

Dar, mai ales, atrage atenţia asupra metaplasmelor ( “schimbare survenită în forma unui cuvânt prin adăugarea sau înlăturarea unui sunet”), foarte frecvente cu precădere în romanele sale de puşcărie. Prin această figură de stil, prozatorul restabileşte atmsofera din celule. Nu numai oamenii sunt captivi, dar şi limbajul. Nu numai oamenii sunt maltrataţi şi schingiuţi, dar şi limbajul. Pe de altă parte, de multe ori, limbajul trunchiat devenea singura modalitate de-a spune ce gândeşti.

Nina observă foarte bine că, prin metaplasme, personajele lui Paul Goma exprimau contrariul a ceea ce spuneau : “ –Bine-aţi venit, daraghie tovarăş, obştea m-o trimăs de să vă spui, de la inimă, că muuuuuuuul v-am mai aşteptat!”.

Ceea ce realizează Nina Corcinschi în acest text este că relevă legătura de nezdruncinat dintre actele de revoltă antitotalitaristă ale lui Paul Goma, cu dezlănţuirile de limbaj din opera sa. Această coeziune şi defineşte stilul lui Paul Goma.

Felul ăsta de critică (în care este confruntat universul descris de un autor cu modul cum îl înfăţişează), îl regăsim şi în celelalte cronici din carte, indiferent că pune în discuţie proza lui Anatol Moraru sau a lui Grigore Chiper.

Iată de ce mie, unuia, îmi place foarte tare tipul de critică practicat de Nina Corcinschi în cărţile sale, inclusiv, în Arcul voltaic, care, consider eu, este una dintre cele mai bune cărţi de critică literară, apărută în ultimul timp în Republica Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.