Ca in fiecare toamna, comunitatea romaneasca nord-bucovineana din regiunea Cernauti si-a cinstit limba neamului la Marea Sarbatoare Nationala „Limba noastra cea romana”.
Grupuri de romani din capitala Bucovinei istorice si din localitatile invecinate, multi dintre ei imbracati in costume populare, frati de dincolo de frontiera, din Suceava, Radauti si Botosani, s-au intalnit in piata din fata Primariei, unde se afla sediul Societatii pentru Cultura Romaneasca „Mihai Eminescu”, organizatoarea sarbatorii, si-au pornit cu alai, desfasurand pe strazi drapelul tricolor, si poposind pentru a depune flori la monumentul Luceafarului poeziei romanesti (si in semn de respect si fratietate la cel al Cobzarului ucrainean, Taras Sevcenko) catre Palatul Tineretului, unde a avut loc manifestarea.
Sub semnul multietnicitatii bucovinene
Si daca anul trecut manifestarea, care-i aduna laolalta pe toti cei „de-o fiinta si de-o mama” intru pastrarea identitatii de neam, s-a desfasurat sub steaua calauzitoare a Dreptcredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfant, care, „cu crucea si sabia stat-a in calea paganismului, urias, ca un atlet al lui Hristos”, editia din acest an a stat sub semnul multietnicitatii bucovinene, aducand pe scena, alaturi de romani, formatii si interpreti apartinand comunitatilor etnice traitoare in perimetrul comun. Asa ca, alaturi de Corul „Dragos Voda” al Societatii pentru Cultura Romaneasca „Mihai Eminescu”, condus de prof. Elena Nandris, de orchestra de instrumente populare din Herta sau de solistii Mariana Tovarnitchi (Cernauti), Diana Velea (Storojinet) sau Marius Zgiianu (Suceava) au evoluat copiii (ucraineni) ai Ansamblului „Izvoras” din Hliboca (condusi de un roman din Noua Sulita), Corul Societatii Poloneze din Cernauti (in care Elena Nandris s-a incadrat cantand impreuna in limba romana „Suflecata pan’ la brau”) sau un pusti din comunitatea armeneasca, Edmund Kazarian, care manuia un acordeon aproape la fel de mare ca el. Desigur, pe scena au aparut multi altii pe care, cu regret, nu am acum spatiu sa-i pomenesc, as aminti doar de micuta Svetlana Cuciurean din Ostrita, raionul Herta, care, de dupa uriasul buchet de flori pe care-l tinea in maini, a cantat „Mama poate fi faloasa ca ma are” (moment in care-l priveam in sala pe Vasile Tarateanu care-si tinea de mana mama ce ocrotea grijulie in poala teancul de carti primite in dar de fiul ei).
„Numaidecat, pana in toamna aceasta, trebuie sa convocam o Adunare Nationala care sa pregateasca un Congres al Romanilor”
Dar „Limba noastra cea romana” nu este doar o sarbatoare, ci si (asa cum a spus, in deschiderea manifestarii, o frumoasa prezentatoare) „o durere de inima”. Iar cel care a dat glas problemelor si neimplinirilor comunitatii romanesti nord-bucovinene a fost scriitorul Dumitru Covalciuc, cel care, sub egida Societatii Culturale „Arboroasa”, editeaza Almanahul cultural-literar „Tara Fagilor”. Neimpliniri care tin si de framantarile existente in comunitatea romaneasca, de conditia de minoritari a romanilor bucovineni, de felul in care sunt tratati de administratia ucraineana, dar si de relatia lor cu Tara mama. „Tot ce am cladit noi in 10-12 ani, totul, noi cu mainile noastre am distrus si distrugem”, a spus el. „Vorbim de limba, vorbim de scoala dar am uitat de scoala din Moldia, din Corovia, din Storojinet; prezenta noastra nu e nicaieri. Pe de alta parte, prea multi lideri apar, prea multe programe si problemele noastre nu se pot rezolva la ziua limbii. Noi, numaidecat daca suntem romani, pana in toamna aceasta trebuie sa convocam o Adunare Nationala care sa pregateasca un Congres al Romanilor, la care delegatii sa decida asupra sortii noastre de mai departe”. „Se creeaza impresia – a continuat Dumitru Covalciuc incurajat de aplauzele participantilor la adunare – ca ne certam nu stiu pentru ce. Prea multe probleme se rostogolesc asupra noastra. De 75 de ani noi suntem aici ai nimanui, suntem martiri aici. Daca bunicii si parintii ne-au murit in Kazahstan sau in Siberia, noi trebuie zilnic sa stam pe baricade in apararea limbii”.
„Cine-s turcii in Germania si cine-s romanii in Bucovina?”
Dumitru Covalciuc nu a ocolit problema invatamantului in limba romana si nici dorinta membrilor comunitatii romanesti de a recupera Palatul National al Romanilor din Cernauti: „Ce frumos a vorbit dl. Baglei aici, dar deunazi ce propunea: ca istoria, geografia si chiar toate obiectele sa se predea in limba de stat, ca turcii in Germania, vezi Doamne, invata in limba germana. Cine-s turcii in Germania si cine-s romanii in Bucovina? Pe de alta parte, noi suntem uitati si de patria noastra istorica. Ma gandeam intr-o zi: oare de ce nu si-ar lua cineva curajul, in mod oficial, sa-si ceara iertare de la neamul romanesc din Bucovina, ca a fost lasat de izbeliste, al nimanui. Ca mai vine cate o carte, sau mai este invitat cineva, asta-i incomparabil prea putin dupa atatea pierderi morale si umane. Patria uita ca noi suntem aici. Ne-am ridicat in apararea fostului Palat Cultural, 7 societati am semnat doua documente. D-l Opait a plecat, pe cheltuiala lui, la Kiev si a fost primit, a transmis si pentru Presedintia Romaniei acelasi lucru cu rugamintea ca presedintele sa intervina pe langa omologul domniei sale ca aceasta casa sa nu fie instrainata. Curiozitatea este ca presedintele Ucrainei ne-a raspuns, Ministerul Apararii Nationale a raspuns, numai de la Bucuresti nu avem nici un raspuns. De fapt, toate memoriile noastre de cand Romania democrata are 3 presedinti au ramas fara raspuns. Nu sunt consilieri, nu sunt secretari la Presedintie sau la Consiliul de ministri? Sunt, dar pur si simplu am fost lasati in voia soartei”. „Totusi – a adaugat el – cu toate durerile care se acumuleaza in sufletele noastre, anul acesta a fost un an rodnic. Vedeti cu cata ravna gospodarii din Movila s-au apucat sa restaureze biserica lui Stefan cel Mare, cu cata dragoste se strang acum bani la Vancicauti sa se ridice monumentul victimelor staliniste. Datorita unor oameni de suflet din Vatra Dornei s-a reluat repararea, restaurarea unor monumente funerare din cimitirul din Cernauti. E lucru greu, mare, dar fiindca avem prieteni si avem sponsori, lucrul acesta se va face”.
„Noi cantam si dansam, epuizam programul, ne ducem acasa si carul de probleme ramane nerezolvat”
Daca anul trecut, cand tot Dumitru Covalciuc a fost purtatorul de cuvant al comunitatii romanesti nord-bucovinene la aceasta manifestare, se semnala faptul ca aparitia cartii romanesti este ingreunata, de data aceasta nemultumirea lui a vizat calitatea acesteia. „A fost un an al cartii” a spus el. „Atata carte romaneasca a aparut la Cernauti si in centrele noastre raionale anul acesta cat n-au aparut in 5 ani mai inainte. A aparut, in sfarsit, monografia satului Boian, una dintre cele mai bune carti care-au vazut lumina tiparului in limba romana in nordul Bucovinei. Carti au scos Mircea Lutic, Ilie Popescu, Nicolae Mintencu, Gheorghe Mihailiuc, Dragos Tochita, Radu Irimiciuc, Eleonora Schipor, dar uitati-va ce se-ntampla: cu cat ne bucuram ca avem carte romaneasca, cu atat ne enervam mai mult cand o rasfoim. Acuma este era computerului; gasesti un om, ti-o culege, omul e certat cu legile gramaticii, o duci la o editura sau la o tipografie ti-o tipareste si Doamne, fiecare pagina are greseli. Eu as propune astazi, in fata acestei adunari, sa fie creat numaidecat un Consiliu Editorial, fie el si obstesc. Cartea trebuie sa aiba si redactor si corector”. Pe de alta parte, a accentuat el – ceea ce fac unii nu este bine. Asta iarna am vazut un manual de clasa a V-a scos de o doamna; atata s-a scris in presa despre manualul asta, nu era atat vinovat manualul, cat autorul. Pana ce la Odessa s-au gandit si-au scos un manual de clasa a V-a de “limba moldoveneasca”, care-o sa ne vina in scoli. L-ati auzit aici pe domnul de la Hliboca cum facea diferenta intre poporul moldovenesc si poporul roman. Tacem toti, desi la Noua Sulita se fac importuri, se organizeaza Societatea Moldovenilor si vom avea probleme. Noi cantam si dansam, epuizam programul, ne ducem acasa si carul de probleme ramane nerezolvat”.
„Ne impuneti ca intr-o zi sa ne cumintim si sa cerem autonomie culturala”
“Este trista – a subliniat Dumitru Covalciuc – situatia in scoli. Anul acesta in gradinitele din Cernauti erau 34 de copii cu ambii parinti romani care plecau in clasa intai. La toate rugamintile si la toate staruintele, un singur copil s-a dus la studii in limba romana. Oare cine e vinovat de starea aceasta, ca se imputineaza numarul de copii si de clase? Nu tot noi? Ce-o sa ne dea limba asta pe care n-o s-o invatam si-o s-o tot neglijam? Cum mai vreti ca profesorii sau invatatorii sa cunoasca limba romana cand toate programele sunt in ucraineana? Toate masurile extrascolare sunt in limba ucraineana, toate planurile de lucru trebuie sa se scrie asa. La cursurile de reciclare, in afara de profesorii de limba romana, nu aude nimeni o vorba romaneasca. Nu poti sa intocmesti un scenariu in scoala ca sa desfasori o mica sarbatoare decat in ucraineana. De ce vorbim noi de fratie si ca n-a curs sange si suntem toti frati? Nu mai suntem frati pentru ca dvs., d-lor sefi, ne impuneti ca intr-o zi sa ne cumintim si sa cerem autonomie culturala. Avem tot dreptul si eu cred ca atunci o sa rezolvam noi soarta limbii”. „Spuneam – si-a continuat Dumitru Covalciuc discursul – ca nu avem noi mare sprijin de nicaieri. Vedeti, timp de 3 ani n-a fost nici un conducator al regiunii, de prima marime, la Ziua limbii romane. Nici presedintele Consiliului Regional. De ce oare? Suntem de mina a doua? Tin minte din istorie ca asa o situatie s-a creat in anul 1911, cand Habsburgii nu mai aveau nevoie de romani, inchideau scoli, biserici, cum se intampla si acum, si atunci, la o adunare nationala, s-a scris un memoriu pe care l-au semnat 46.700 de romani din Bucovina, pentru imparatul Austriei. A fost apoi repetat si s-au inceput a lua masuri cardinale in favoarea romanilor la inceputul primului razboi mondial. Oare noi nu putem sa inaintam memorii peste memorii?”. “S-a deschis Muzeul Aron Pumnul, s-a deschis Biblioteca Romaneasca, s-a inaltat monumentul lui Stefan cel Mare a fost creata trupa romaneasca pe langa Teatrul Dramatic Ucrainean? Nimic!” „Astazi – a adaugat el cu tristete – trebuia sa ne vina o parte, prima, a acelei Carti Negre a Bucovinei, scrisa cu lacrimi si cu sange de noi, dar n-au putut sa ajunga aici si targu-muresenii ne-au trimis o telegrama prin care ne spun ca sunt cu noi si vor continua sa ne sprijine. Acum amintiti-va dvs. cite probleme au fost inaintate cu un an in urma. S-a deschis Muzeul Aron Pumnul, s-a deschis Biblioteca Romaneasca, s-a inaltat monumentul lui Stefan cel Mare, a fost creata trupa romaneasca pe linga Teatrul Dramatic Ucrainean? Nimic! Se trece pe langa doleantele noastre. Noi nu meritam nimic. Atata doar, cand e Ziua Orasului, romanii trebuie sa fie prezenti cu bucataria lor nationala. Atata e nevoie de noi. Indata acest oras va avea 600 de ani de atestare documentara si noi, toti ca unul, trebuie sa cerem ca in fata Primariei din Cernauti sa fie ridicat bustul lui Alexandru cel Bun, ca este ctitorul orasului. A doua dorinta a noastra este sa se predea la universitate un curs de istoria romanilor, sa nu fim identificati cu moldovenii, cu tiganii, sau cu nu stiu cine. Cadre sunt, studenti avem destui si, cu regret, in incheiere spun ca, pe anul acesta, locuri la studii in Romania inca nu ne-au trimis. De la Kiev ni se raspunde ca nu e vinovata partea ucraineana, e vinovata cealalta parte. Noi stim, fratilor, ce calamitati s-au rostogolit anul acesta peste Romania, cate familii au ramas fara acoperis si totusi, simbolic, macar 10 locuri s-ar fi putut gasi pentru, caci dispare acea continuitate pe care noi am pastrat-o.
Oameni buni de la tara, mai organizati si dvs. sarbatori nationale, nu lasati sa se stinga flacara romanismului. Pe noi ne-a lasat Dumnezeu aici si-acum, sintem buni sau rai, altii nu avem, iar noi trebuie sa lasam generatiilor care vin ceea ce-am mostenit din strabuni: limba noastra cea romana!”. Acestea sunt problemele cu care se confrunta romanii nord-bucovineni, iar problemele lor trebuie sa fie si ale noastre caci toti „de-o fiinta si de-o mama suntem”. Si reiau aici vorbele rostite cu un an in urma tot de Dumitru Covalciuc (cu obida fiului abandonat in teritoriul detrunchiat de tara), cind a spus ca 2005 va fi Anul Demnitatii Nationale la Cernauti: „Romania are o mare datorie morala fata de noi, pentru ca ne-a lasat, la un moment dat, cand nu trebuia sa ne lase!”
(Preluare “Monitorul de Suceava”, editia de miercuri, 21 septembrie 2005) // Romanian Global News
