Nina Ştanski „Nu purtăm negocieri pentru formarea unui proiect de federalizare”

Şeful Departamentului de Relaţii Externe de la Tiraspol, Nina Ştanski, într-un interviu acordat agenţiei „Novâi Reghion” a afirmat că autorităţile din stânga Nistrului nu poartă negocieri cu autorităţile de la Chişinău pentru construirea unui proiect de federalizare a Republicii Moldova. Şeful diplomaţiei tiraspolene a afirmat că în cadrul negocierilor avute în formatul „5+2” nu a fost atinsă această problemă şi nici pusă în discuţiei obţinerea unui statut larg de autonomie a regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova.

Ştanski a menţionat, de asemenea, că autorităţile din stânga Nistrului nu admit posibilitatea ca în cazul unei eventuale uniri a Republicii Moldova cu România, localităţile din dreapta Nistrului, subordonate regimului de la Tiraspol, să intre în componenţa unui alt stat. „Nu admit posibilitatea ca cineva din exterior să traseze frontierele sale pe teritoriul Transnistriei, a zonei de securitate, unde pacea şi protecţia este asigurată misiunea pacificatoare a Federaţiei Ruse”, a subliniat Ştanski
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare