Nicolae Glib, într-un concert de zile mari la Atena/ FOTO

Cu prilejul sărbătorilor naţionale, Ziua Independenţei Republicii Moldova, Ziua Limbii Române şi Sărbătoarea Vinului, în data de 13 octombrie, la Atena s-a dat un concert de excepţie cu evoluarea interpretului, artist al poporului, Nicolae Glib.

În cadrul aceluiaşi eveniment au evoluat interpreta formaţiei ateniene “Struguraş”, Valentina Ursache Ungureanu şi ansamblul de dansuri “Bascalienii din Sudul Moldovei” stabiliţi în Grecia.

Potrivit organizatorilor, la concert au fost prezenţi invitaţi de onoare, persoane politice Elene, Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Elenă, Valentin Ciumac, preptul Sergiu Toia, cleric la biserica “Cinstita Cruce” din Pireu. De asemenea, curs invitaţiei au dat comunitatea Română “Sfântul Ştefan cel Mare” în persoana preşedintei Nina Ghiţa, membri ai comunităţii evreieşti şi comunităţii ruseşti din Atena, precum şi un număr mare de eleni.

Festivitatea a început cu o degustare a vinurilor moldoveneşti, apreciate în Grecia pentru calitatea şi gustul lor specific. Printre cei interesaţi de produsul naţional, managerul şi instrumentistul Nikos Moraitis a menţionat că şi în Grecia se sărbătoreşte ziua vinului, dar fiecare regiune sărbătoreşte în diferite timpuri a anului şi după tradiţiile specifice fiecărui ţinut în parte.

Sala plină l-a întâmpinat în picioare pe artistul Nicolae Glib, arătându-şi recunoştinţa pentru muzica de suflet a acestuia şi dragostea pentru el. O surpriză plăcută a serii a fost şi prezenţa dansatorilor “Bascalienii din Sudul Moldovei”, care au oferit un buchet de dansuri populare, în ritmurile celor mai cunoscute melodii din regiunile Moldovei cât şi a României.

Scopul evenimentului a fost unui caritabil. Banii strânşi vor fi alocaţi pentru proiectul de deschidere a şcolii duminicale pentru copiii moldovenilor din Atena. Aceta a fost organizat de Uniunea de prietenie Moldo-Elenă “Alexandros Ipsilantis” cu sprijinul Biroului pentru Relaţii cu Diaspora.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.