După 2009, Moldova părea că și-a ales Mesia – nu Rusia, nu România, dar Uniunea Europeană (cu România în rol de Sfântu Pentru care să pună o vorbă bună pe lângă Mântuitor). UE ne dă bani, ne ajută să facem legi bune, ne o piață de desfacere, ne ajută să ne construim infrastructura, etc. Firește, ca și orice Mesia, UE are și ea cerințele ei pentru mântuire, dar pentru a convinge poporul păcatos și necredincios că asta e calea și adevărul, clerul politic a pus accentul pe răsplata cerească și nu pe drumul până-n rai. Iar dacă au pomenit de dificultățile drumului, au încercat chiar să ne convingă că drumul ăsta e mai greu pentru ei decât pentru noi.
Iurie Leancă, pe vremea lui, a fost un adevărat Moise: s-a urcat el pe muntele Bruxelles-ului și s-a întors cu două tăblițe. Pe una scria Acordul de Asociere, iar pe cealaltă – Acordul de Liber Schimb. Dar noul sinod parlamentar s-a gândit că Leancă e mai aproape de Mesia, decât de semenii săi, așa că l-au înlocuit cu Gaburici. Acesta… e greu să zici ceva de rău despre el. Scripturile UE interzic discriminarea celor săraci cu duhul. Dar nici nu poți să-l ei în serios. Așa că mesagerii-arhangheli din vest i-au dat o cărticică de rugăciuni unde scrie, ca pentru cei mai înceți la minte (tăblițele aduse de Leancă erau prea complicate), ce și cum trebuie făcut pentru a se apropia de mântuire.
Însă sinodul de la Chișinău a ales să nu se grăbească. Graba strică treaba, zice o vorbă din bătrâni, iar bătrânii se pare că se bucură din nou de respectul și aprecierea junilor preoți: Gaburici a fost învestit cu binecuvântarea a însuși Patriarhului Voronin. Dacă Moise-Leancă părea că a despicat magic Marea Roșie în două și graba traversării era justificată, acum sinodul PLDM-PDM-PCRM spune că mai bine așteptăm să se potolească valurile, să facem noi o arcă, încetișor, cum știu moldovenii noștri să muncească: unul lucrează și 5 fumează. Cică Albania a bătut odată la Poarta Raiului, dar era prea devreme, sfinții încă dormeau după un banchet la care amestecaseră agheazma cu ambrozia, și a fost trimisă înapoi.
Și așa, stăm pe loc și ne jucăm de construitul arcei, în timp ce clerul fură lemnul ca să-și construiască palate în altă parte. Și pentru că lemn n-ajunge și pentru arcă, și pentru palate, sinodul de la Chișinău mai cere de la UE câte-o pomană, iar ca să-i demonstreze lui Mesia că nu și-a pierdut credința, mai arde câte-o foaie păgână precum NTV-ul rusesc. Statul pe loc, însă, plictisește poporul, așa că apar falși profeți. Renat cel cu vițelul de aur a fost ținut departe de sinod în toamnă, însă acum a făcut o înțelegere cu Dodon să se sprijine reciproc pentru a deveni episcopi de Bălți și Chișinău, respectiv.
Între timp, Leancă s-a dezis de mantia verde și s-a transformat din Moise în Martin Luther, promițând reforma clerului: preoții să nu mai intermedieze atât de mult relația dintre Mesia-UE și popor, astfel încât și oamenii de rând să simtă harul divin de la Apus pe pielea lor. Ori, înainte, clerul înalt filtra la greu darurile din vest, iar la credincioși ajungeau doar firimituri. Gurile rele, însă, șoptesc cum că nici Leancă n-ar fi tocmai neprihănit și-i prea prieten cu legendarul Păpușar.
Iar moldovenii tot așteaptă să fie mântuiți. La urma urmei, ei nici nu insistă neapărat să fie Mesia cel vestic. Jumătate dintre ei s-ar mulțumi și cu cel răsăritean, care acum e Antihrist. Dar ce-i unește pe toți e sete de mântuire: să vină cineva și să spele păcate și să facă totul să fie bine. Cică, urmând modelul României, să aducem Mare Inchizitor din Apus să-i pedepsească pe păcătoși, de parcă Inchizitoarea/Închizătoarea Kovesi a pogorât pe un hulub alb din altă lume și nu tot dintre români a fost numită. Dar parcă cineva dintre ai noștri nu-i suficient de mesianic, de aia trebuie să căutăm ori, mai bine, să așteptăm un Mântuitor din altă parte. Într-o bună zi, o să vină unul, precis, așa zic scripturile…
Eugen Muravschi
