Neaşteptat! Mihail Saakaşvili îşi mută biroul…într-un cort lângă traseul Odesa-Reni

Guvernatorul regiunii Odesa Mihail Saakașvili a decis să-şi mute biroul într-un… cort de lângă şoseaua Odesa – Reni, care acum se află în reparaţie. Anunţul a fost făcut de politician duminică pe pagina sa de Facebook.

Saakaşvili a declarat că deşi volumul lucrărilor la acest traseu s-a majorat, nici intensitatea şi nici finanţarea acestora nu sunt suficiente.

Guvernatorul regiunii a spus că va discuta problema pe 7 iunie cu premierul Volodimir Groisman.

„Sper că Groisman va respecta sarcina trasată de preşedinte, dar oricum săptămâna viitoare îmi mut biroul în cort pe traseul Odesa-Reni”, a scris Saakaşvili.

Mai mult, acesta a spus că va organiza şedinţele de lucru şi toate întrevederile în cort până în momentul, când nu va obţine finanţarea lucrărilor în proporţie de o sută de procente.

„Încetaţi să vă bateţi joc de oameni”, a scris el.

Presa ucraineană a menţionat că urmează a fi reparate 228 de kilometri din drumul Odesa-Reni care a fost construit în anii 1940-1950. O porţiune de 61 de kilometri trebuie reconstruită capital.

De notat că anterior experţii au estimat că pentru reparaţia drumului Odesa-Reni sunt necesare 2,1 miliarde de hrivne sau circa 80 de milioane de dolari.

saakasvili

saakasvili

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.