Bătrânul Nistru e jucăuş, te face să revii, parcă!, de două ori în acelaşi loc. Cel puţin astfel l-am găsit la Molovata, raionul Dubăsari. Cu un albastru ce-ţi taie respiraţia, cu unduiri de parcă ar cânta simfonii, cu tablouri (peisaje) pictate de artişti celebri, Nistrul e un mare provocator în a-l admira ore în şir. Aici, la Molovata, acesta are o lăţime de peste un kilometri, o distanţă măricică şi mai rar întâlnită. E adevărat că pe la începutul secolului trecut râul avea doar 50 de metri, în rest, unde acum e stăpână apa Nistrului, se aflau gospodăriile şi grădinile localnicilor.
Satul de pe malul lui – Molovata – la fel are o mulţime de locuri frumoase, pline de legendă, care ar fi păcat să rămână neştiute şi de alţii. Cu certitudine, cei care ar veni aici şi-ar încărca bateriile, dar şi sufletul ar fi încântat de priveliştile deosebite. Temerarii vor escalada stâncile, curioşii pot „cerceta” peştera din preajma satului, iar romanticii îşi vor alina dorurile lângă un bătrân izvor, unde pe timpuri gospodinele satului ghileau covoarele şi ţolurile.
Se spune că biserica a fost zidită la 1912 din piatră scoasă din stâncile Molovatei. Istoricii nu exclud că în acest sat ar mai fi existat un sfânt locaş, doar că din lemn. Totodată, potrivit lor, acesta ar fi cunoscut destinul tragic al mai tuturor bisericilor de lemn, mai ales o dată cu venirea ţariştilor.
Bucuria cea mare a oamenilor de la Molovata a fost că biserica de piatră a activat şi pe timpurile când ateismul era în floare. „Localităţile Republicii Moldova” scrie că în acei ani nişte bandiţi, dornici de a se pricopsi cu odoare sfinte, l-au ucis pre preotul Andrei Iaţco. Nu este exclus că acesta a fost un scenariu pus la cale de autorităţile ateiste.
Satul Molovata aflat la o distanţă de doar 75 de kilometri de municipiul Chişinău este atestat documentar pentru prima dată la 10 mai 1574
