Moldovenii trimit din ce în ce mai mulţi bani acasă

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Şi pe timp de criză gravă în întreaga lume, moldovenii noştrii găsesc ce să facă şi cum să facă pentru a-şi putea întreţine odraslele şi părinţii. Pentru mulţi dintre noi, cea mai optimă variantă, rămâne a fi încă plecatul peste hotare.

Dacă e să sumăm toţi banii ajunşi în Moldova de la începutul anului şi până acum, am primi aproape un miliard de dolari, ceea ce depăşeşte cu o cincime, sau altfel spus, cu 20,6 puncte procentuale, suma de bani ajunsă în Moldova în perioada similară a anului trecut.

„Partea leului” din totalul sumei transferate către Moldova în aceste opt luni, i-a revenit lunei august. Pe parcursul acestei luni, în Moldova au intrat peste 139,31 milione de dolari, adică aproape 15 la sută din totalul remitenţelor.

Cele mai multe transferuri de acest fel, au fost efectuate în moneda unică europeană, peste 40%.

Anul trecut, prin intermediul băncilor, cetăţenii moldoveni care se află la muncă peste hotarele ţării, au trimis acasă peste 1,24 miliarde de dolari. În 2009 cifra dată, a fost cu 5,24 la sută mai mică.

Oare cât vor mai munci părinţii noştrii peste hotare? Oare cât vor mai fi în stare ei să susţină o bună parte din economia Moldovei?

Sunt întrebările cele mai sensibile, care de multe ori, rămâne fără răspuns.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.