Moldova are una dintre cele mai înalte rate de creştere a PIB-ului din toată Europa de Sud-Est

Republica Moldova are una dintre cele mai înalte rate de creştere a PIB-ului /7% în anul 2005/ din toată Europa de Sud-Est şi urmăreşte o politică bugetară echilibrată, se arată în Raportul privind Indicele Reformei Investiţionale, elaborat de Programul regional Investment Compact al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică /OECD/, lansat astăzi la Chişinău, informează MOLDPRES.

Anthony Sullivan, Director Finanţe al OECD, a subliniat în cadrul ceremoniei de lansare a raportului nominalizat că Republica Moldova a obţinut un progres solid în crearea bazelor unui mediu de afaceri favorabil pentru investiţiile străine.

Conform concluziilor raportului, progrese importante au fost atinse, de asemenea, în domeniile politicilor investiţionale, comerţului exterior şi reformei regulatorii. În special, Moldova a trecut printr-un "proces de ghilotină" reuşit pentru a raţionaliza legislaţia existentă şi a o face mai amiabilă faţă de sectorul privat, a spus sursa citată.

În ceea ce priveşte lupta cu corupţia, Republica Moldova ar trebui să se concentreze, în special, asupra elaborării şi implementării unor legi puternice cu privire la conflictele de interese şi asupra consolidării sistemului de achiziţii publice. Totodată, "ar trebui depuse mai multe eforturi pentru îmbunătăţirea imaginii Moldovei prin intermediul acţiunilor de promovare a investiţiilor şi acordarea serviciilor pentru investitori", a conchis Anthony Sullivan.

Prezent la ceremonie, ministrul Economiei şi Comerţului, Igor Dodon, a subliniat că lansarea Raportului OECD "este un eveniment destul de important pentru Republica Moldova. El este cu atît mai mult important, în contextul şedinţei Grupului consultativ al donatorilor, care s-a desfăşurat recent la Bruxelles, sub conducerea Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene".

"Indiferent de sectoare, fie social, economic, infrastructură, o condiţie primordială pentru dezvoltarea lor este atragerea investiţiilor. Republica Moldova, deşi a înregistrat rezultate destul de bune pe parcursul ultimilor patru-cinci ani, mai are rezerve la acest capitol. Una dintre problemele economiei naţionale este competitivitatea şi răspunsul ofertei produselor autohtone la cererea crescîndă, care este provocată de consumul în creştere în Moldova şi la care, deocamdată, oferta locală nu face faţă", a afirmat ministrul.

Dodon a mai menţionat că "pentru a asigura răspunsul la această cerere, nu prin import, ci prin produse şi ofertă autohtonă, este foarte importantă atragerea investiţiilor în producere şi în sporirea competitivităţii mărfurilor autohtone, atît pe piaţa locală, cît şi pe cea externă".

Raportul OECD are o importanţă deosebită pentru ţară şi pentru Guvern, dat fiind că "analiză respectivă este efectuată în comparaţie cu statele cu care Moldova se află în concurenţă pentru atragerea investiţiilor", a afirmat Dodon. În context, ministrul a accentuat că "în următorii ani, atît autorităţile publice centrale şi locale, cît şi societatea civilă, vor depune toate eforturile pentru dezvoltarea reformelor şi lichidarea lacunelor, care sînt indicate de către autorii raportului".

OECD Investment Compact este un program regional, creat cu scopul de a îmbunătăţi mediul investiţional şi a încuraja dezvoltarea sectorului privat în Europa de Sud-Est şi activează sub egida Pactului de Stabilitate, notează MOLDPRES. // Moldpres

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.