Mica Elveție de pe Nistru
„Visul meu este să stau o dată acolo” – Iurie Poiata arată cu degetul spre puntea bărcii unde așezase cu câteva minute înainte o pătură groasă. Bătrânul are de trei ani barca cu motor. A dus pe Nistru zeci de turiști, dar niciodată nu a stat să vadă Nistrul de pe „nasul” bărcii. Nimeni în afară de el nu știe să o conducă, iar ca să o poți face trebuie să urmezi niște cursuri. „M-am făcut моряк [n.red.: trad. din rusă - marinar] la bătrânețe”, glumește Iurie, aranjându-și chipiul pe care scrie „ОДЕССА”. Bărbatul poartă și un tricou de marinar în dungi albe și albastre – „Să corespund profesiei”, explică glumeț.
Iurie are 62 de ani și împreună cu soția lui, Leonora Poiata, au deschis o agropensiune în satul Goian, raionul Dubăsari, în stânga Nistrului. Au preferat să deschidă o agropensiune ca să producă totul „de casă”. Așa și atrag vizitatorii – cu mâncare și atmosferă confortabilă, „de acasă”, unde pot să găzduiască aproximativ 17 persoane. Dacă Iurie face excursii pe Nistru, Leonora îi duce în Rezervația Naturală „Iagorlîc”.
Bărbatul are vorba caldă și zâmbește într-una. Rotește volanul bărcii, privește în depărtare și nu se mai satură să admire frumusețea din jur. Aici e locul lui preferat – Nistrul se unește cu râul Iagorlîc și pare că se transformă într-o mare. Culorile tomnatice se reflectă în oglinda apei, iar vântul le vibrează ușor până la dizolvare.
Bărbatul are vorba caldă și zâmbește într-una. Rotește volanul bărcii, privește în depărtare și nu se mai satură să admire frumusețea din jur. Aici e locul lui preferat – Nistrul se unește cu râul Iagorlîc și pare că se transformă într-o mare. Culorile tomnatice se reflectă în oglinda apei, iar vântul le vibrează ușor până la dizolvare.
Satul Goian atrage turiștii pentru frumusețea locurilor din jur, dar și pentru că este cea mai mare insulă populată din țară. Pe de o parte trece râul Nistru, iar pe cealaltă parte – râul Iagorlîc, în jur formându-se mici golfuri.
Înainte zona arăta cu totul diferit. Satele Goian și Iagorlîc, aflate pe un singur deal, s-au schimbat odată cu construcția hidrocentralei electrice de la Dubăsari la mijlocul anilor `50 ai secolului trecut. Din cauza ei, fluxul râului Nistru s-a mărit și a inundat malurile, iar casele din Iagorlîc, aflate mai la poalele dealului, au dispărut sub apă. Astăzi, satul Iagorlîc numără vreo cinci case.
Înainte zona arăta cu totul diferit. Satele Goian și Iagorlîc, aflate pe un singur deal, s-au schimbat odată cu construcția hidrocentralei electrice de la Dubăsari la mijlocul anilor `50 ai secolului trecut. Din cauza ei, fluxul râului Nistru s-a mărit și a inundat malurile, iar casele din Iagorlîc, aflate mai la poalele dealului, au dispărut sub apă. Astăzi, satul Iagorlîc numără vreo cinci case.
În Goian nu există nicio stradă asfaltată. Însă asta mai puțin contează pentru oamenii fără mașini, pentru că drumurile sunt din piatră și în sat nu se face glod aproape niciodată. „Apa se scurge pârâu drept în vale. Primprejur, satul e ca o minge și apa curge în Nistru”, explică Leonora.
Localitatea e atât de micuță încât poți să vezi apa Nistrului de pe oricare deal nu te-ai urca. „Noi ne lăudăm cu satul nostru. De parcă suntem în Elveția”, adaugă Eleonora, mândră de satul în care locuiește. Știe totul despre localitate și despre oamenii de aici. De exemplu, a pomenit de Elveția din cauza unui elvețian mutat în Goian. Femeia povestește că acesta a venit în sat prin '92 și a construit aici o casă. Apoi a atras alți patru prieteni, care și-au construit și ei casă aici, pentru că le-a plăcut foarte mult. Dacă prietenii veneau în fiecare an să se odihnească în Goian, atunci primul elvețian s-a stabilit cu traiul aici.
Leonora își amintește că bărbatului de peste 70 de ani îi plăcea foarte mult vinul „Buchetul Moldovei” și cașcavalul. Elvețianul a decedat acum cinci-șase ani în urma unui atac de cord. Însă ceea face deosebită această istorie este că el solicitase în testament ca corpul lui și al câinelui lui să fie incinerate, iar praful să fie împrăștiat pe apa Nistrului.
Localitatea e atât de micuță încât poți să vezi apa Nistrului de pe oricare deal nu te-ai urca. „Noi ne lăudăm cu satul nostru. De parcă suntem în Elveția”, adaugă Eleonora, mândră de satul în care locuiește. Știe totul despre localitate și despre oamenii de aici. De exemplu, a pomenit de Elveția din cauza unui elvețian mutat în Goian. Femeia povestește că acesta a venit în sat prin '92 și a construit aici o casă. Apoi a atras alți patru prieteni, care și-au construit și ei casă aici, pentru că le-a plăcut foarte mult. Dacă prietenii veneau în fiecare an să se odihnească în Goian, atunci primul elvețian s-a stabilit cu traiul aici.
Leonora își amintește că bărbatului de peste 70 de ani îi plăcea foarte mult vinul „Buchetul Moldovei” și cașcavalul. Elvețianul a decedat acum cinci-șase ani în urma unui atac de cord. Însă ceea face deosebită această istorie este că el solicitase în testament ca corpul lui și al câinelui lui să fie incinerate, iar praful să fie împrăștiat pe apa Nistrului.
Casele și porțile arată de parcă au fost înmuiate în Nistru și scoase albastre. De-a lungul timpului, multe dintre ele au fost prinse în mrejele buruienilor care s-au întins pe garduri. Chiar dacă unele mahalale arată părăsite, în jur miroase a gem de prune.
Leonora Poiata îl înlocuiește acum pe soțul ei la magazin. L-au deschis recent pentru a avea o sursă financiară adițională. Își așteaptă cumpărătorii afară, cât e cald. Intră repejor când mai vine vreun sătean să tragă o dușcă. Femeia cu părul scurt ca al fetiței din desenul animat „Dora descoperă lumea” împinge periodic ochelarii mai sus pe nas și continuă să povestească despre viața satului. Ea spune că în trecut a lucrat în administrația satului și știe că din 400 de case existente în localitate, 200 sunt de vânzare.
Leonora pare a fi și ea o adevărată „Dora descoperă lumea” – ea explorează natura, urcă și cei trei mii de pași până la punctul de observație pe vârful dealului din Rezervația Naturală Iagorlîc fără să obosească, chiar și la ai săi 60 de ani; îi place să se aventureze – femeia și-a zis că atunci când nu va mai putea sări gardul de o înălțime de cinci cotileți plus temelie, atunci va ști că a îmbătrânit. Pur și simplu nu-i place să înconjoare până ajunge la poartă.
Leonora Poiata îl înlocuiește acum pe soțul ei la magazin. L-au deschis recent pentru a avea o sursă financiară adițională. Își așteaptă cumpărătorii afară, cât e cald. Intră repejor când mai vine vreun sătean să tragă o dușcă. Femeia cu părul scurt ca al fetiței din desenul animat „Dora descoperă lumea” împinge periodic ochelarii mai sus pe nas și continuă să povestească despre viața satului. Ea spune că în trecut a lucrat în administrația satului și știe că din 400 de case existente în localitate, 200 sunt de vânzare.
Leonora pare a fi și ea o adevărată „Dora descoperă lumea” – ea explorează natura, urcă și cei trei mii de pași până la punctul de observație pe vârful dealului din Rezervația Naturală Iagorlîc fără să obosească, chiar și la ai săi 60 de ani; îi place să se aventureze – femeia și-a zis că atunci când nu va mai putea sări gardul de o înălțime de cinci cotileți plus temelie, atunci va ști că a îmbătrânit. Pur și simplu nu-i place să înconjoare până ajunge la poartă.
Ceea ce deosebește satul Goian de alte sate moldovenești sunt indicatoarele de pe străzi. Sunt scrise în rusă și îți arată că mergi pe străzi „sovietice”: strada Ponomari, strada Gagarin, strada Lenin, strada Kalinina, strada Ion Canna. Ultimul este un scriitor născut în Goian în 1902. În perioada 1942-1944, pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, împreună cu alți scriitori și poeți, „s-a angajat complet pe frontul războiului în plan artistic” de partea URSS. În opera multor autori implicați apar des cuvinte cum ar fi „gardiști”, „partizani”, „eliberatori” și „răzbunători”. Textele erau citite de către Canna și alții la Comitetul Radio. În ele domină ideologicul și poartă un caracter propagandistic mobilizator. Ion Canna a fost ulterior și deputat al Sovietului Suprem al RSSM în două legislative.
Pe Ion Canna îl pomenește și Leonora. Femeia spune că atunci când vin turiștii în zonă, le povestește despre romanul lui autobiografic „Dimineața pe Nistru”, publicat în 1953.
Fragment din „Dimineața pe Nistru” despre „realitatea istorică apăsătoare din timpul primului război mondial și din preajma Revoluției din Octombrie”:
„Satul nostru, Goian era vestit în toată Basarabia și avea de ce. Să nu credeți că goienenii, cultivând spicoase, și-au căpătat faima la vreo expoziție agricolă, primind medalie de aur. Nici cu cai de soi, care au luat premii la întreceri. Nici cu câinii care erau la toată casa. Nu. Goianul era vestit prin cucoșii săi care cântau din răsputeri și cu măiestrie. Satul era așezat la întretăierea a trei gubernii: Basarabia, Hersonul și Podolia. Cel dintâi se trezea cucoșul babei Ileana și parcă din adins cânta din toate răsputerile, și atunci îi răspundeau cucoșii din trei gubernii odată.
Satul era așezat la poalele dealului Platon, acoperit cu vii și livezi, care de departe se asemăna cu o cușma țuguiată și flocoasă. Nu întâmplător îi ziceau dealului ăsta Platon. Bătrânii povesteau la cei tineri, crescând povesteau copiilor săi o istorie de pe vremea războiului ruso-turc din anul 1811. În vremea războiului soldații ruși, conduși de atamanul de prin părțile Donului cu numele Platon, au ajuns prin lupte până la râușorul Mocrîi-Iagorlîc, care curgea pe sub coastele Goianului și au asediat satul ocupat atunci de turci. De atunci goienenii îi zic dealului - dealul Platon”.
Satul era așezat la poalele dealului Platon, acoperit cu vii și livezi, care de departe se asemăna cu o cușma țuguiată și flocoasă. Nu întâmplător îi ziceau dealului ăsta Platon. Bătrânii povesteau la cei tineri, crescând povesteau copiilor săi o istorie de pe vremea războiului ruso-turc din anul 1811. În vremea războiului soldații ruși, conduși de atamanul de prin părțile Donului cu numele Platon, au ajuns prin lupte până la râușorul Mocrîi-Iagorlîc, care curgea pe sub coastele Goianului și au asediat satul ocupat atunci de turci. De atunci goienenii îi zic dealului - dealul Platon”.
Mica Elveție de pe Nistru e frumoasă și are potențial turistic prin contradicțiile pe care le poate oferi: un spațiu parcă rupt din trecutul sovietic, pensiuni în stiluri tradiționale, dar și europene, Nistrul în toată splendoarea lui și pescuitul de pe malurile abrupte, poveștile de dragoste ale goienenilor cu cei din satele de peste Nistru.
Acest material a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Opiniile exprimate aici nu reflectă neapărat poziția oficială a UE sau PNUD.
