Meseriile nu au gen
Natalia, pădurara care are grijă de 350 de hectare din Pădurea Domnească
De 17 ani, Natalia Iordache cutreieră în fiecare zi cele peste 350 hectare din Pădurea Domnească de care este responsabilă. „Cu anii, începi să faci drumurile cu ochii închiși, să mergi pe unde nu există drumuri - le faci tu.”

A devenit pădurară urmând exemplul tatălui ei, care a lucrat în această pădure timp de 35 de ani. Când s-a alăturat detașamentului de apărători ai pădurii, bărbatul s-a bucurat la fel „ca fiecare părinte atunci când copilul îi urmează profesia.”

O muncă frumoasă și curată
Natalia își notează în carnet fiecare urmă de căprioară, de vulpe, de mistreț sau de șacal - așa face de obicei numărătoarea viețuitoarelor pădurii. Alteori, are norocul să le întâlnească. Stă pitită după un copac și le numără de la depărtare, să nu le deranjeze. „Animalele sălbatice sunt uneori mai blânde decât oamenii. Ele nu atacă”, ne explică Natalia.

Deși munca este grea, mai ales când gerul te înțeapă de față și mâini, Natalia zice că e o muncă frumoasă. Își ia lucrul în serios, rolul unui pădurar fiind să asigure dezvoltarea armonioasă a pădurilor. Pe lângă monitorizarea vietăților, Natalia are grijă să culeagă semințele de arbori și arbuști, să le sădească acolo unde este nevoie.
Acum, în sezonul rece, se ocupă de curățarea pădurii și tăierea copacilor uscați. Are în subordine 17 bărbați, dintre care unii lucrează în Pădurea Domnească încă de pe vremea tatălui ei. Pădurara spune că se împacă bine cu subalternii ei și că nu s-au certat niciodată. Ea le arată ce să taie, unde și cum să aranjeze trunchiurile, crengile și vreascurile, în funcție de tipul și de calitatea lor – care dintre ele merg la construcții sau sunt bune de pus pe foc. „Ei spun că au cel mai bun pădurar de aici, din zonă”, ne spune Natalia cu zâmbetul pe buze, „iar prânzurile luate împreună sunt cele mai vesele”.

Cei 18 pădurari din Pădurea Domnească se împart în grupuri și fac „plimbări” prin pădure pentru a depista eventuale tăieri ilegale sau cazuri de braconaj. Aici vânătoarea este interzisă, excepție se face doar atunci când există o populație prea numeroasă de anumite animale. Totuși, rar se întâmplă să fie depistate ilegalități, mai ales pentru că pădurea se află la hotar și aici patrulează mereu poliția de frontieră.

„Noi, pădurarele, nu prea avem timp să ne machiem, pentru că nici nu are sens să venim la pădure machiate și pe tocuri.”
O meserie potrivită pentru oricine
Natalia Iordache a luat licența în silvicultură. A fost o decizie absolut naturală, nu și-a imaginat că ar putea sau ar vrea să facă altceva. A urmat și cursuri postuniversitare, iar lucrarea de masterat a făcut-o despre plantele medicinale. „De ce să nu meargă omu' mai înainte, să mai învețe? Niciodată nu e prea târziu să înveți”, consideră pădurara.

Ea crede orice femeie poate să încerce orice tip de lucru. „Cândva era așa, că bărbatul trebuia să facă strict asta și femeia să fie gospodină. Acum, și femeia poate să practice foarte multe lucruri considerate a fi bărbătești. Doar să aibă curaj și îndrăzneală și cred că poate face orice”, crede pădurara.

Cunoștințele, experiența și dragostea ei față de pădure au fost apreciate de juriul concursului național „Cel mai bun pădurar", în 2019 clasându-se pe locul III. „Sunt probele practice în evaluarea vânatului după urme, evaluarea păsărilor după cântec, specificarea arborilor și arbuștilor după puiet, după semințe, după lemn, întocmirea procesului verbal în caz de contravenție”, explică Natalia. Îi place mult să participe la aceste concursuri, pentru că are ocazia să-și „măsoare” cunoștințele cu cei mai buni pădurari din toată țara.

Cândva era așa, că bărbatul trebuia să facă strict asta și femeia să fie gospodină. Acum, și femeia poate să practice foarte multe lucruri considerate a fi bărbătești. Doar să aibă curaj și îndrăzneală și cred că poate face orice.
Munca de pădurar durează 25 din 24 de ore
Natalia ne-a mărturisit că soțul ei ar fi preferat ca ea să aibă o altă muncă, una mai „potrivită" pentru o femeie. „El zice că e o muncă grea, că nu e o muncă de femeie. El crede că femeia trebuie să fie femeie, să fie frumoasă, să arate bine. Dar noi, pădurarele, nu prea avem timp să ne machiem, pentru că nici nu are sens să venim la pădure machiate și pe tocuri”, povestește ea. Totuși, niciun argument al partenerului său nu a făcut-o să renunțe la activitatea pe care și-a ales-o, iar el a ajuns să o susțină, chiar și atunci când să reține în pădure până noaptea târziu. „Așa e munca noastră”, explică Natalia, „uneori e 25 din 24 de ore.”

Împreună cu soțul ei sunt părinții unei fete de 8 ani, iar în vară urmează să aibă al doilea copil. Se gândește pe mâinile cui va rămâne bucata ei de pădure după ce va pleca în concediul de îngrijire a copilului. „După prima sarcină, concediul a durat doar două luni, voiam să revin la lucru, în pădure.”

Acum nu e sigură pentru cât timp va fi plecată, dar știe că oricare din colegii săi pădurari sau pădurare ar prelua această sarcină, se poate baza în totalitate pe el sau pe ea.

Acest articol a fost scris în contextul programului „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

Acest articol a fost scris cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestui articol este în întregime responsabilitatea autorului și nu reflectă neapărat opinia Uniunii Europene.