Merkel garantează că continuă să-şi „bage nasul” în problema transnistreană

De Victoria Ungureanu

Cancelarul german, Angela Merkel, a discutat despre problema transnistreană şi perspectivele ce există în acest sens cu prim-ministrul Vlad Filat. Merkel l-a asigurat pe prim-ministru că şi în continuare se va implica pentru ca lucrurile să progreseze în această direcţie. Discuţia a fost purtată în cadrul Summit-ului şefilor de state şi de guverne, organizat de Partidul Popular European (PPE).

La acelaşi Summit, Filat adiscutat şi cu Traian Băsescu, despre stadiul actual al relaţiilor bilaterale, menţionându-se faptul că, în ultimul an, acestea au revenit la normalitate şi se dezvoltă ascendent.

Amintim că acum câteva luni, Merkel a cerut Rusiei să-şi retragă trupele din Transnistria, în schimbul promovării iniţiativei preşedintelui Dmitri Medvedev legată de Tratatul privind securitatea europeană şi obţinerea regimului de vize pentru cetăţenii ruşi în UE.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.