Marea Britanie va institui controale vamale imediat după ieşirea din Uniunea Europeană

PE SCURT

Marea Britanie va institui controale stricte la frontiere imediat după ieşirea din Uniunea Europeană, programată pe 31 octombrie, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului Boris Johnson.

Priti Patel, noul ministru britanic de Interne, a elaborat planuri care prevăd instituirea controalelor vamale stricte imediat după producerea Brexit, afirmă surse citate de cotidianul The Independent.

PE LUNG

„Libera circulaţie care există în prezent se va încheia pe 31 octombrie, când Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană. Spre exemplu, vom introduce imediat cele mai stricte reglementări în materie de infracţionalitate pentru persoanele care intră în Marea Britanie”, a confirmat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Londra, citat de cotidianul Le Figaro.

Partidul Liberal-Democrat (opoziţie) a catalogat decizia drept “brutală”, apreciind că Priti Patel „este complet desprinsă de realitate”.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

La rândul său, Uniunea Europeană a refuzat renegocierea Acordului Brexit şi a avertizat că va introduce controale la frontiera cu Marea Britanie în cazul producerii unui Brexit fără acord.

Sursa: Mediafax

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.