Despre litoralul românesc al Mării Negre mulţi vorbesc doar din auzite. Unii afirmă că e mizerabil, alţii că e plin cu boschetari şi maidanezi. Majoritatea din cei care-şi permit să pună astfel de etichete nici nu au fost să se odihnească la Mamaia, Mangalia, Constanţa… Dacă nu aş fi ajuns la sfârşitul lunii mai pe litoral, cu certitudine aş fi avut şi eu o astfel de gândire stereotipică. Datorită Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din Republica Moldova (ANAT) şi organizaţiei omonime din România am participat, alături de peste 600 de persoane, la cel mai mare info-trip (adică o călătorie de informare), desfăşurat vreodată pe malul românesc al Mării Negre.
Zi de zi am vizitat staţiuni, hoteluri, locaţii şi obiective turistice. Fiecare seară era plină de muzică, joc şi voie bună.
În fiecare zi găseam superlative pentru tot ceea ce vedeam şi auzeam. Constatarea mea este că litoralul românesc chiar este pentru toţi – de la cei care nu au prea mari pretenţii până la cei care se sufocă dacă nu au parte de lux.
Adevărul că pentru piaţa turistică din Republica Moldova destinaţia Litoralul Românesc nu a fost o prioritate, mai toţi agenţii şi tur-operatorii propunând oferte pentru Turcia, Bulgaria şi Ucraina. Am folosit verbul „a fi” la trecut, convins că în viitorul apropiat lucrurile s-ar putea schimbă. Cel puţin speranţa „mi-a fost alimentată” de Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, şi Sevastian Botnari, şeful organizaţiei omonime din Republica Moldova. Nu este exclus că numărul turiştilor moldoveni care vor ajunge în România să fie cu 20 la sută mai mare faţă de anul trecut. Şi asta datorită protocolului semnat între Asociaţiile de pe cele două maluri ale Prutului.
Cu certitudine mulţi vor ajunge la prima destinaţie de pe litoralul românesc al Mării Negre propusă de Moldova.ORG- Mangalia. Dar ce mai are şi oraşul acesta de la Malul Mării în afară de plaje şi hoteluri?!, s-au întrebat şi se mai întreabă mulţi. Scepticii care cred că şi-ar pierde timpul doar pe litoral greşesc amarnic. Pentru a da peste cap încă un stereotip, voi începe să vă spun despre locurile pline de istorie şi mister de la Mangalia.
Pentru a cunoaşte mai bine oraşul am mers la Muzeul de Arheologie „Callatis”. Acolo, norocul meu, dar şi încântarea a fost să stau de vorbă cu o basarabeancă, angajată a instituţiei. Cercetătorul ştiinţific Tatiana Odobescu e din Chişinău şi ştie să vorbească foarte frumos despre Mangalia. De la ea am aflat că până a ajunge la actualul toponim, localitatea, potrivit portulanelor genoveze din secolul al XIII-lea, s-a mai numit: Pangalla sau Pancalia. Înaintea secolului al XIII-lea, aceasta apare sub numele de Callatis. Potrivit istoriei, Callatis a fost o colonie a cetăţii greceşti Heraclea Pontica (azi Ereğli în Turcia) din secolul al VI-lea înaintea erei noastre. Atât portul, cât şi oraşul din perioada antică au fost acoperite de apele Mării Negre. Toponimul de Mangalia apare abia la 1593, o denumire de origine tătărească, or, aici, de mai multe secole trăieşte o importantă comunitate de tătari.
În Mangalia existau o mulţime de vestigii ale trecutului, dar o dată cu venirea comuniştilor se trece peste ele cu tăvălugul. Astfel, pentru a mai salva ceea ce a rămas, la 1959 este deschis Muzeul „Callatis”.
Callatis (Mangalia) s-a constatat că este unul dintre cele mai vechi oraşe ale României. Dovezile sunt multele exponate de la muzeu. Aici pot fi văzute obiecte de epocă greacă, romană, romano-bizantină, dar şi produse ale civilizaţiei geto-dacilor din localitatea vecină Mangaliei, Albeşti.
Unul din cele mai interesante exponate este Mormântul cu papirus, care datează cu secolele IV-III î.Hr. Pe unul din capacele sarcofagului au fost găsite două coroane de frunze de laur din bronz aurit. Se presupune că mormântul ar fi aparţinut unei persoane importante.
Mangalia e interesantă prin situl în sine, prin părţile vizibile – Zidul de incintă pe latura de Nord, porţiunea de Este şi cea de Vest, porţiunea de Sud, care se află sub un renumit hotel de pe litoral. Lângă zidul de incintă din recepţia Hotelului „President” a fost descoperit un edificiu romano-bizantin din secolele V-VI d.Hr. Mai tot ce a fost în interiorul cetăţii este acum sub construcţii moderne.
După ce am văzut parte din bătrâna cetate, am trecut pe la cea mai veche moschee din România. Lăcaşul de cult musulman a fost ridicat la 1573 de Esmahan Sultan, fiica sultanului Selim al II-lea. Moscheea ce poartă numele prinţesei-fondatoare este înconjurată de morminte şi stele funerare, vechi de peste trei secole. Întregul complex, declarat monument istoric, este foarte vizitat. Unii vin la rugăciune, alţii doar pentru a admira bijuteria spirituală a cultului musulman.
O altă perlă spirituală este Biserica ortodoxă cu hramurile „Sfântul Gheorghe” şi „Sfântul Ioan Botezătorul. Situat chiar în centrul Mangaliei, sfântul locaş de aici e un impunător monument istoric şi de arhitectură religioasă. Acesta a fost construit între anii 1915-1929, iar în 1970 renumitul artist plastic Gheorghe Răducanu realizează pictura murală, în stil neo-bizantin.
Deşi pare incredibil, dar în Dobrogea este şi o biserică maramureşeană. Chiar dacă nu e prea mare, ea, oarecum, aminteşte de veche tradiţie românească – cea a lemnului. Biserica „Sfântul Mina” a fost târnosită la 15 iulie 2007.
Astea sunt obiectivele turistice din Mangalia pe care am reuşit să le vizitez. Au mai rămas multe (asta pentru a face inimă şi mai rea scepticilor!!!). Data viitoare ajung la Portul Turistic, la Herghelie, Lacul „Mangalia”, Muzeul marinei, Peştera Movile…
Mulţumesc Asociaţiei Naţionale a Agenţilor de Turism din România şi Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din Republica Moldova pentru susţinere acordată la realizarea materialului.
