Şapte perle ale ortodoxiei pe şapte coline. Catedrala Mitropolitană şi Mănăstirile Galata, Frumoasa, Trei Ierarhi, Bucium, Sfânta Teodora şi Golia sunt cetăţile spirituale ale Iaşiului. Cu una din cele şapte începem pelerinajul prin frumoasa citadelă. De fiecare dată când am hălăduit prin Iaşi am rămas uluit de măreţia arhitecturală a Mănăstirii Golia (de călugări). Aceasta este chiar în „buricul târgului”. Istoria spune, însă, că pe timpuri, se află la poale de codru.
La intrare este un imens turn, cu o înălţime de vreo de 30 de metri. Urcând multele scări, cam 120 la număr, poţi gândi şi la paşii prin istorie ai sfântului locaş. De sus se vede ca-n palmă întregul complex monastic, dar şi tot oraşul. E un cadru care te provoacă să înţelegi mai bine din paginile de aur ale spiritualităţii româneşti. Despre acest turn, Paul de Alep, un arab creştin din Siria, a spus că „nu are pereche în toate aceste ţări, prin înălţime, lărgime şi măreţie”. E adevărat că turnul de odinioară din cauza incendiilor, dar şi a unui cutremur, s-a ruinat, iar cel care poate fi vizitat şi admirat astăzi este de la 1901. În acest turn, pe lângă impresionantele clopote, se mai păstrează imagini de altădată ale Mănăstirii Golia.
Astfel, potrivit documentelor, încă la 1515 pe locul actualei mănăstiri era o biserică. Însă, numele de Golia vine de la marele logofăt Ioan Golia. Numele acestuia apare pentru prima data la 1575 pe un „Tetraevanghel”, pe care l-a dăruit bisericii „pentru sufletul lui şi al neamului său…”. Prin 1606, Ana, soţia logofătului Ioan, reface biserică şi o închină Mănăstirii Vatoped de la Muntele Athos.
Mai târziu, potrivit cronicarului Miron Costin, Voievodul Vasile Lupu „din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei (1634–1653), om cu hire înaltă şi împărătească, mai mult decât domnească… au zidit şi lăudate mănăstiri”. Printre acestea şi Golia – „peste toate mănăstirile aice în ţară mai iscusită”, vorba cronicarului. Astfel, biserica „Înălţarea Domnului” este refăcută de marele domnitor între anii 1650-1653 şi terminată în 1660 de către fiul său Ştefăniţă.
Mănăstirea Golia este înconjurată de un zid, care are o înălţime de circa nouă metri şi o grosime de peste un metru. La cele patru colţuri sunt turle, ridicate încă pe la 1667. În două dintre acestea se păstrează vestigii ale trecutului – cărţi vechi, icoane, cruci, precum şi obiecte meşteşugăreşti. Totodată, aici poate fi văzută o chilie veche, cu puţinul de care avea nevoie pe timpuri un călugăr– cruce, icoană, pat (toate din lemn), o haină cernită şi o carte de rugăciuni.
Intrat în biserică rămân uluit de pictura din interior. Printre imaginile cu sfinţi, mucenici şi apostoli zăresc chipurile zugrăvite ale Voievodului Irimia Movilă, membrilor familiei Golia şi Domnitorului Vasile Lupu. În biserică, din lucrurile de odinioară, se mai află tronurile domneşti, un policandru cu însemnele lui Vasile Lupu şi patru sfeşnice comandate în Danemarca. La fel, poate fi admirată o impresionantă catapeteasmă de la 1838. Pe timpuri, Mănăstirea Golia era cunoscută drept una a cununiilor domneşti. Astfel, aici şi-au pus pirostriile: Constantin Duca şi Maria Brâncoveanu (1693) şi Antioh Cantemir cu Catrina (1696).
Pe teritoriul complexului monastic, în faţa casei cu coloane (zidită în secolul al XVIII-lea) este bustul lui Ion Creangă. Potrivit documentelor, acesta a locuit aici din 1866-1871, cât a fost diacon la Golia. Din lucrurile care au aparţinut lui Creangă în casă este doar o haină diaconească (atât a rămas sau mai degrabă s-a păstrat), în rest sunt obiecte caracteristice perioadei.
Din păcate, Mănăstirea Golia are în istoria sa şi pagini negre. A fost pradă a incendiilor în 1682, 1733 şi 1822, iar la 1738 e afectată de un cutremur. Astfel, aceasta este reparată de mai multe ori. În 1863, după secularizarea, Mănăstirea Golia a căzut în ruină, iar din 1900 şi până în 1947 a fost închisă. Apoi, a devenit biserică parohială, iar acum 20 de ani revine la statutul de odinioară.
