MAE şi AIE înving comuniştii la anticipate?

De Victoria Ungureanu

Chişinău (Moldova.ORG) — Diferenţa de voturi până la pragul electoral de 4%, pe care MAE ar trebui să o obţină în perioada rămasă până la alegerile din 28 noiembrie, a confirmat sondajul CBS Axa. “Prezenţa noastră în Parlament ar asigura partidelor proeuropene (PLDM, PDM şi PL – n.n.) o majoritate confortabilă şi care ar permite alegerea Preşedintelui, fără nicio negociere cu comuniştii”, a explicat Veaceslav Untilă.

Calculele indică faptul că partidele membre ale Alianţei de guvernare ar obţine 58 de procente, dar numai împreună cu cele 4 la sută ale MAE s-ar putea realiza o majoritate sigură proeuropeană, fără redistribuire şi fără negocieri prealabile cu reprezentanţii PCRM în Parlament.

Deputatul Veaceslav Untilă a ţinut să remarce că prezenţa MAE în Parlament ar asigura formarea unei majorităţi anticomuniste şi ar aduce stabilitatea politică.

Menţionăm că, sondajul CBS-Axa indică cinci partide care ar putea intra în viitorul Parlament, după scrutinul de la sfârşitul acestei luni, iar MAE este unul dintre acestea, fiind cotat cu 3 procente.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.