Am văzut un reportaj care m-a dus adânc în trecut: în copilărie, în timpul Uniunii Sovietice, când la televizor se transmiteau cu sfințenie congresele Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Totul se vota în unanimitate, aplauzele erau în armonie, tablourile cu Lenin și prim-secretarii erau frumos aranjate pe pereți, lângă steagurile roșii și sloganele stupide, dar haioase, despre câți pași ne-au mai rămas până la comunism și alte aberații.
Reportajul era despre vizita lui Marian Lupu în Comrat. E adevărat, adunarea din Comrat doar mima un congres de pe vremuri, semăna mai degrabă a bășcălie, doar nu întâmplător președintele de onoare al PD-ului, Dumitru Diacov, e din Bașcalia. Publicul era cam obosit: pensionari, un rând în uniformă albastră de pediști (care semănau cu niște instalatori) și găgăuzi triști. Probabil așteptau orezul și uleiul de la sfârșit. Paltoanele ne arată că în sală era cam frig.
Nicolai Dudoglo, președintele partidului "Novaia Gagauzia" (după bancurile cu novâie ruskie?) și primarul orașului Comrat a aderat la PD acum două luni, iar acum a venit rândul și “cârdului” de peste 2 000 de noi membri. În sală nu păreau să fie 2000 de oameni, dar cine știe… poate că o fi intrat în partid direct din alimentară sau din vreun bar. Demonstrativ, Nicolai Dudoglo a rupt în fața adunării acordul cu PCRM-ul, semnat cu Voronin. Cu cârdul ba într-o parte, ba în alta. Ca Vițin, Murgunov și Nikulin în comediile de pe vremuri. Unanimitate absolută. Motiv ca Marian Lupu să se laude că PD-ul e cel mai tare în Găgăuzia.
Ei, și dacă PD-ul e cel mai tare din parcarea Găgăuziei, Președintele Parlamentului Republicii Moldova face barterul. Ceva care să le pice bine găgăuzilor care renunță la acordul cu PCRM. Și aici au urmat, cum ar spune Vladimir Voronin (fostul prieten al găgăuzilor) “bulbucii” despre Istoria Românilor.
Marian Lupu nu pare prost. Să se numească asta politică? Deci asta e politică? Să o faci pe prostul ca să te aplaude lumea obosită? Până unde o poate face pe prostul un politician? Care e limita? Există o limită sau nu? Mie parcă mi s-a făcut silă. De politică, de răzgândeli, de proști – indiferent despre ce o fi vorba. Dar vouă?
