Istoria omeniri ne învață că numai popoarele care au avut sau cele care au disciplină (în primul rând, a muncii) și o bună organizare (conducători înțelepți și dedicați cauzei poporului, binelui comun – nu binelui personal, adică îmbogățirii personale) au lăsat o urmă în istorie. Drept rezultat, într-o asemenea țară se manifestă o solidaritate, atât în rândul oamenilor simpli – celor mulți, cât și între conducători/guvernanți și popor. Formula, în toate cazurile, este una și aceeași – nu există excepții. Dacă treburile se merg pe acest făgaș, poporul se dezvoltă și prosperă; dacă treburile merg în direcție opusă, atunci poporul respectiv este sortit dispariției.