Liderul revoluționar cubanez Fidel Castro a decedat la Havana. Trupul său va fi incinerat

Liderul cubanez Fidel Castro a murit la vârsta de 90 de ani, transmite sâmbătă dimineața agenția EFE, care îl citează pe fratele său, actualul președinte, Raul Castro. Conform anunţului făcut de Raul Castro, trupul neînsufleţit al fostului preşedinte cubanez va fi incinerat sâmbătă.

Fratele fostului preşedinte, Raul Castro, a precizat că Fidel Castro, “comandantul şi liderul Revoluţiei cubaneze” a murit în 25 noiembrie, la ora 22.29 şi că va fi incinerat în cursul zilei de sâmbătă.

[youtube id=”oYwqMZP-Sbw” start=”0″]

Fidel Castro a condus Cuba pentru aproape jumătate de secol înainte de a preda puterea fratelui său, Raul, în 2008.

Susţinătorii săi l-au considerat ca fiind omul care “a redat Cuba poporului”, dar adeversarii săi l-au acuzat de reprimarea brutală a opoziţiei.

În luna aprilie a susţinut un discurs în ultima zi a Congresului Partidului Comunist, scrie BBC.  El a spus că ideile comuniste încă sunt valabile şi că poporul cubanez va fi victorios.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.