Veaceslav Untilă, vicepreşedinte al Partidului Liberal (PL), deputat în Parlament, preşedinte al Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, apărare şi ordine public, a fost restabilit în funcția de şef al Inspectoratului Ecologic de Stat.
O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de Cabinetul de Miniştri.
Aceasta după ce la 30 iunie Curtea de Apel Chişinău l-a restabilit pe Veaceslav Untilă în funcţia de şef al Inspectoratului Ecologic de Stat.
Veaceslav Untilă a fost eliberat de Guvernul Leancă din această funcţie în iunie 2013, după ce Partidul Liberal a fost exclus de la guvernare. Atunci, politicianul declara că aceasta e o răfuială politică şi că Guvernul nu avea nici un temei legal să-l elibereze din funcţia respectivă.
Totodată, astăzi Guvernul l-a eliberat pe actualul șef al instituției, Vitalie Curărari.Decizia urmează să intre în vigoare imediat ce Curărari revine din concediul medical.
Tot astăzi, a fost eliberat din funcție vicedirectorul Moldsilva Fiodor Botnari.