Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara este invadată de pelerini, în fiecare an, pe 28 noiembrie. Cel care-i cheamă în mod tainic este părintele Arsenie Boca, numit Sfântul Ardealului. Plecat la Cel de Sus de mai bine de două decenii (1989), ilustrul duhovnic al românilor adună mii de creștini la mormântul său de la cimitirul frumoasei Mănăstiri din Țara Hațegului.
Dacă în zilele obișnuite și de sărbători, la locul de veci al lui Arsenie Boca vin sute de creștini, atunci, pe 28 noiembrie (zi în care a plecat la Domnul), numărul acestora ajunge la zeci de mii. Mulți trăiesc bucurii de neimaginat, se luminează că Dumnezeu le-a dat puterea să vină pe un loc sfânt. La mormântul părintelui Arsenie Boca este o cruce mai mult decât modestă, de lemn. Însă, ceea ce te lasă fără de cuvinte e „potopul” de flori.
Aproape fiecare creștini vine aici mai întâi pentru a vedea, a se ruga, apoi pentru a mulțumi pentru minunile pe care le face Arsenie Boca, chiar și acum când nu mai e printre cei vii. Am discutat cu pelerini care au trecut pe la mormântul lui Arsenie Boca de nenumărate ori. Mi-au vorbit cu emoții, aproape în șoaptă, despre cel care i-a ajutat ori de câte ori l-au rugat. “Am fost de mai multe ori pe aici. Aș veni în fiecare zi… Când vin aici simt o putere mare, mă întăresc. Am nădejde la Sfântul Părinte. E o minune dumnezeiască”, îmi vorbește, profund emoționată, o creștină de prin părțile Brașovului.
„Cred că e unul dintre cei mai mari Sfinți ai românilor, după Sfântul Andrei cel Întâi Chemat, care ne-a făcut creștini. Sper că va fi canonizat în viitorul apropiat. Sunt o mulțime de minuni, dovezi certe că părintele Arsenie Boca este un mare sfânt. Și faptul că și după două decenii de la plecarea la Domnul la mormântul său vin o mulțime de pelerini arată evlavia românilor față de această luminoasă și luminată față a spiritualității noastre”, consideră un pelerin de prin părțile Făgărașului.
Recunosc, am trăit și eu momente minunate și nu mă dădeam dus de la mormântul părintelui Arsenie Boca. A avut o viață care, cu certitudine, poate fi un exemplu pentru toți creștinii. A iubit credința neamului, a ținut la miile de pelerini care veneau la el pe atunci când încă era în viață. A pătimit pentru că punea mai presus de toate la Cele Sfinte, că aduna în jurul său puhoi de oameni. Autoritățile l-au condamnat, însă oamenii nu l-au uitat. Sfântul Ardealului continuă să semene pace și liniște, iar tăcerea de la mormântul său și lacrimile vărsate cântăresc mult mai mult decât cuvintele rostite.
…Toate la Mănăstirea Prislop amintesc de părintele Arsenie Boca – și impresionanta catapeteasmă a bisericii, or a fost realizată după un proiect semnat de marele duhovnic; și icoanele de pe iconostas, care au semnătura dânsului; și Clopotnița de pe stâncă; și “Saivanul dacic”; și izvorul cu apă tămăduitoare… și multe altele.
Născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, în județul Hunedoara, părintele Arsenie Boca a făcut teologie, arte frumoase și medicină. A ales să-și ducă Crucea pe calea adevăratei credințe. A fost stareț la Sâmbăta de Sus, apoi la Prislop. Deși a fost condamnat de nenumărate ori, părintele Arsenie Boca nu s-a lăsat bătut, nu a căzut în capcana satrapilor, care insistau să se lase de Dumnezeu cel Adevărat.
A trecut la Domnul la 28 noiembrie 1989 și a fost înmormântat la cimitirul de la Mănăstirea Prislop. Aici și-a dorit să fie înhumat, iar voia marelui duhovnic a fost respectată cu sfințenie. Astăzi, măicuțele la Mănăstirea Prislop au mare grijă de mormântul lui Arsenie Boca, cel care a fost și Bunul Păstor al acestor locuri.
La o distanță foarte mică de locul de veci al obștii monahale de aici se află și peștera Sfântului Ioan de la Prislop, cel care pe timpul lui Mihai Viteazu a fost Mitropolit al Ardealului. Numită și “Casa Sfântului”, peștera e vizitată de tot mai mulți creștini. Nu se știe când a fost săpată de Sfântul Ioan, însă se presupune că acum trei secole.
Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara este una dintre ctitoriile de seamă ale Sfântului Nicodim de la Tismana, la 1360. Potrivit publicației “Mănăstiri ortodoxe”, la 1600, Mănăstirea Prislop a fost zidită din temelie de Zamfira, fiica fostului domn muntean Moisei Vodă Basarab. La 1747, printr-un decret al Mariei Tereza, au fost alungați călugării de la Prislop. După 12 ani, aici din nou încep să viețuiască monahi.
La 1762, temutul general Bucow ordonă ca Mănăstirea Prislop să fie distrusă. Astfel, calvinii maghiari dau foc sfântului lăcaș de aici. Mai mulți monahi au încercat pe parcursul anilor să refacă Mănăstirea Prislop, doar că nu prea le-a reușit.
Abia, după două decenii de înstrăinare, în 1948, sfântul lăcaș de aici revin la menirea cea sfântă de păstrare a credinței străbune. Cel care a avut mare grijă ca mănăstirea să aibă fața de odinioară a fost părintele Arsenie Boca.
