Piața Centrală din Chișinău seamănă cu un mușuroi care se adună și se destramă, revine în același loc și pleacă din nou. Azi e zi de târg. Și parcă sunt mai mulți oameni decât de obicei. Cei care abia au venit se grăbesc să-și facă cumpărăturile, alții, mai matinali, deja negociază cu vânzătorii. E cald, zgomotos și în aer plutește o combinație stranie de mirosuri - unele te îmbie, altele te resping.

În întâmpinare vezi o mulțime de fețe - unele acoperite cu mască până la ochi, altele cu masca sub bărbie. La un moment dat, observi un rând de vreo 10-12 oameni. Stau în fața centrului comercial de aici. Sunt tăcuți, cu fețele concentrate și așteaptă.

Procesul de vaccinare are loc într-o sală mare și luminoasă, cu pereții acoperiți cu faianță de un maro deschis. Aici au fost instalate două calculatoare și mai multe paravane care despart spațiul destinat vaccinării de restul încăperii. Într-un colț stă frigiderul cu vaccinuri - AstraZeneca și Sinovac, iar alături au fost aranjate câteva scaune și o cușetă. „Totul este organizat la fel de bine ca în oricare alt centru de vaccinare”, ne spune Lilia Plăcintă, asistentă medicală la Asociația Medicală Teritorială Centru, care a fost detașată aici pentru a asigura procesul de imunizare. Îmi spune că oamenii vin conștienți și mai încrezuți. „Dacă la început se temeau, acum vin cu încredere”.

Mă retrag când văd că vine un pacient. De la distanță, observ cum asistenta îi arată persoanei flaconul cu ser pe care sunt notate termenul de valabilitate și ora când acesta a fost deschis. După ce îi injectează în umăr vaccinul, îi explică că trebuie să păstreze locul vaccinării uscat și să ia un paracetamol dacă i se ridică temperatura.

După ce încheie toată procedura de vaccinare, Lilia Plăcintă revine la mine și îmi arată cum stau aranjate frumos, în două rânduri, seringele sigilate. Pe un suport special din plastic stă flaconul cu ser AstraZeneca, din care acum câteva secunde a administrat vaccinul. O întreb dacă nu se teme să greșească doza. „Sigur că nu”, îmi răspunde mirată. „Uitați-vă, avem pe masă seringi sigilate, care sunt dozate. Chiar să vrei să greșești - nu poți, pentru că pistonul nu merge mai departe decât doza indicată”. În flaconul cu AstraZeneca sunt 12 doze, iar doza de Sinovac se află în fiolă separată. După ce se termină flaconul sau este utilizată fiola, acestea sunt puse într-un container special pentru a fi nimicite.

Îi zic despre presupunerea mea că multe persoane se vaccinează pentru că vor să plece peste hotare. „Nu, degeaba credeți așa, cred că mulți vin pentru a se proteja, nu pentru certificatul de vaccinare”, îmi spune Lilia Plăcintă. Își încrețește ușor fruntea și îmi povestește despre un bărbat pe care tocmai l-a vaccinat. Acesta povestea că prin anii '70 ai secolului trecut, pe vremea URSS, s-a înregistrat o epidemie de holeră. Și că atunci tot s-au organizat puncte mobile de vaccinare - au strâns oamenii, i-au vaccinat și au pus capăt problemei. „Mi-a spus că de asta a venit să se vaccineze acum”, povestește Lilia și se îndreaptă spre un nou doritor de a se vaccina.

„Cu domnul Pavel am stat nițel de vorbă înainte ca el să intre în sala de vaccinare. Îmbrăcat într-o geacă denim, cămașă albă și blugi, el și-a așteptat cuminte rândul în fața centrului. Când mă vede apropiindu-mă de el, îmi zâmbește și îmi spune că a venit să se vaccineze pentru că vrea să fie protejat. Mi-a povestit că a lucrat la Sindicate, iar acum e pensionar și are 74 de ani. E din Chișinău și locuiește în regiunea aeroportului. S-a gândit că la centrul de vaccinare din Piața Centrală va fi mai repede decât în alte părți. „Am auzit la televizor că s-a redeschis acest punct de vaccinare. Așa că am luat troleibuzul 30 și am venit aici”, spune el și își strânge degetele în pumni. Observ că aceștia îi tremură ușor. „Când am emoții, îmi tremură mâinile mai tare. E o trăsătură pe care am moștenit-o de la bunicul meu”, îmi explică domnul Pavel. Așteaptă cu o încordare abia perceptibilă să se prezinte la medic pentru triaj. Stă acolo vreo câteva minute și revine pe scaun. Are tensiunea ridicată. „Am tras cu ochiul și am văzut că tensiunea cea mare era de 180. Mi-au dat leacuri și trebuie să aștept 15 minute ca să-și facă efectul”, îmi spune. Apoi, parcă fără să vrea, mărturisește că a avut totuși emoții cât a așteptat în rând. „Așteptarea asta…” nu își duce gândul la bun sfârșit și îmi spune că organizarea centrului totuși nu este bine pusă la punct, că nu sunt indicatoare clare. „Am intrat în piață și am întrebat unde este și oamenii mi-au spus: «Du-te la blocul galben»”.

Domnul Pavel spune că suferă demult de tensiune ridicată și că cel mai bine o combate cu 100 de grame de tărie. „Dacă vrei să-ți scadă pe loc, ia 100 de grame”. Îl avertizez că după vaccinare nu poate consuma alcool. „Nu, nu am să beau. Am acasă pastile pentru tensiune”, mă asigură el. Între timp, își scoate cămașa și rămâne într-un tricou verde. Își pune hainele pe scaun și merge să se vaccineze. Când revine, se așează pe scaunul de lângă mine. „Mai înainte, oamenii nu aveau așa posibilități. Dar au scăpat și de tif, și de ciumă și de holeră. Nu scăpăm noi așa ușor de pandemie, dar amu trebuie de organizat cu vaccinarea, că oamenii ascultă. Nu vedeți că amu sunt 60-70 de cazuri pe zi?”

Îl întreb ce va face după vaccinare. „Am compiuter acasă. Mai caut ceva informații. Dacă îmi obosesc ochii, mai stau în pat”, spune el zâmbind sub mască.

„Amu stau cu o nepoată de la soră care învață la medicină și ea știe ce trebuie de făcut dacă voi avea reacții adverse. Un prieten de-al meu care s-a vaccinat a avut temperatură. Mi-a spus că trebuie să iau un paracetamol după vaccinare. Și asistenta medicală mi-a spus asta”, îmi zice domnul Pavel în timp ce își îmbracă cămașa. Se ridică de pe scaun, se întoarce către mine, îmi urează sănătate și iese grăbit pe ușă.

De mine se apropie Dumitru, un bărbat josuț de peste 60 de ani, care îmi zice glumeț că este din Tadjikistan și că vrea să se vaccineze „cu vaccin pentru pui”. Apoi îmi zâmbește șugubăț și îmi spune că s-a vaccinat cu AstraZeneca. „Nici nu am simțit. Ziceau că te doare mâna. Pe mine văd că nu mă doare”. Deja se îndrepta spre ușă când mi-a zis că se duce să-și caute soția prin piață. „Nu a venit cu mine pentru că are tensiune, dar acum am să-i zic că se poate vaccina dacă ia pastile pentru scăderea tensiunii”.

Între timp, rândul la vaccin s-a micșorat și în fața centrului nu mai era aproape nimeni. La un moment dat, intră un domn care o întreabă pe asistenta medicală dacă se administrează vaccinul Pfizer. „Am o rudă și nu vrea să se vaccineze. Este de acord doar cu Pfizer”, spune el. Asistenta medicală îi răspunde că sunt doar vaccinurile AstraZeneca și Sinovac și bărbatul iese dezamăgit pe ușă.

În centrul de vaccinare își face apariția o doamnă elegantă. Este îmbrăcată într-o rochie neagră cu flori mari galbene și mov și cu un sacou de un albastru închis, pe care îl poartă cu mânecile răsucite elegant. Ținuta e completată cu o pălărie neagră și bocanci cu toc gros. Micuță la statură, cu părul alb și cu ochii albaștri, femeia intră agale în centrul de vaccinare. În ambele mâini are torbe cu cumpărături. În una se văd cozile de ceapă mari și verzi. Își pune jos torbele, se așează cu mâinile pe genunchi într-o manieră demnă de casa regală.

Se prezintă ca Lidia Mihailovna, are 82 de ani, trăiește în Chișinău împreună cu fiica și doi nepoți. A venit la Piața Centrală să-și cumpere niște mere și verdeață și a decis totodată să se vaccineze. „Vreau să mă duc la sora mea în Rusia, în orașul Ivanovo și o să am nevoie de vaccin”, povestește ea. Ar prefera Sputnik V, dar acesta s-a terminat. Așa că s-a hotărât să se vaccineze cu Sinovac. „Nu are reacții adverse. Despre AstraZeneca am auzit că are, dar despre cel chinezesc nu am auzit nimic. Însă trebuie să-ți asiguri sănătatea și să te vaccinezi”, își argumentează ea decizia.

Discuția noastră este întreruptă de o doamnă de vreo 40 de ani care stă pe scaunul de alături. Aceasta o întreabă pe Lidia Mihailovna dacă a doua doză de Sinovac se face peste trei săptămâni. După ce aude răspunsul afirmativ, ne zice că trebuie să ajungă degrabă în Rusia și că vrea să aibă ambele doze până atunci. „Așa că am să aleg și eu Sinovacul”, spune dânsa, în timp ce se îndreaptă spre asistenta medicală care o aștepta.

Lidia Mihailovna îmi zice că nu se teme de vaccin. S-a temut o singură dată în viață, atunci când, la vârsta de 71 de ani, a aflat că are cancer mamar. „De atunci nu mă tem”. Îmi mai spune că este prima din familia sa care se vaccinează, deși unul din nepoți a fost infectat. „Cred că ei așteaptă să vadă ce reacții adverse voi avea. Poate după ce vor vedea că nu am reacții, vor veni și ei să se vaccineze”, adaugă doamna Lidia. Apoi își apleacă capul ușor către umărul meu și îmi zice că s-a pregătit din timp pentru vaccinare. „Știam că o să vin aici și o să-mi verifice tensiunea, iar eu mereu am tensiunea ridicată. Așa că ieri seara și azi dimineața am luat o pastilă contra tensiunii”. După ce a trecut și ea triajul, îmi spune că totul este bine. După administrarea vaccinului, stă liniștită pe scaun și așteaptă cele 15 minute pentru monitorizarea post-vaccinare.

Înainte de plecare, îmi zice că nu crede că scăpăm ușor de virus și că acesta, de acum înainte, va trăi printre noi. „Este un ucigaș nevăzut printre noi. Mă doare sufletul să văd că atâția oameni mor”. Își cere scuze, se apleacă să-și ia torbele și pleacă, urându-mi sănătate.

Ies din centrul de vaccinare și îmi dau seama că, în cele aproape trei ore pe care le-am petrecut aici, niciun om care a venit să se vaccineze nu este vânzător la piață. Dar poate s-au vaccinat în zilele precedente?, mă întreb eu. Așa că am luat-o spre zona agricolă în căutarea vânzătorilor vaccinați.

În spatele unei piramide din căpățâni de varză proaspătă, dau ochii de o tânără vânzătoare. O întreb cu o voce tare - ca să mă audă pe fundalul tumultului din piață - cum se numește și ce crede despre vaccinare. O cheamă Valentina. Crezând că vreau să mă vaccinez, mă îndrumă spre „blocul galben”. La întrebarea mea dacă s-a vaccinat, îmi spune binevoitor că nu și nici nu are de gând. „Nu vreau. Lucrez aici de mult timp și nu m-am infectat. Acum se îmbolnăvesc oamenii care au mai multe boli și dacă moare omul, ei spun că moare de Corona”, adaugă ea și-și vede de treabă.

Mă rotesc prin preajmă și dau de o femeie trecută de 60 de ani îmbrobodită cu un batic albastru și îmbrăcată într-un halat cu fermoar. E din Măgdăcești și o cheamă Catia, iar la piață vinde mere și ouă de prepeliță. Îmi spune că știe de centrul de vaccinare, dar că nu se duce să se vaccineze. „Copiii mei vor să se vaccineze, dar eu mă tem. Nu știu ce-o să fac până la urmă, dar mai aștept. Bogdaproste lui Dumnezeu, lucrez la piață, dar nu m-am îmbolnăvit. Copiii mă duc și mă aduc aici cu mașina. Cu marșrutca nu am umblat niciodată de când e pandemie”, îmi zice ea. „Fratele meu a fost bolnav de «boala asta». Mă suna și îmi spunea: «Lele, te rog nu te du la piață. Lele, te rog stai acasă, că eu am scăpat, da mata nu o să scapi»”, povestește lelea Catia. Se gândește puțin și adaugă „Odată și odată se va termina pandemia asta. Iaca Moldova mai cumpără vaccinurile astea și o să se termine. Dacă o să mă convingă copiii, mă duc și eu să mă vaccinez”.

Mai stau de vorbă și cu alți vânzători și constat că piețarii sunt o categorie aparte - toți cei cu care am vorbit mi-au spus că nu au fost infectați și că fie nu vor să se vaccineze, fie încă se mai gândesc. Dar mereu sunt gata să-mi arate drumul spre „blocul galben” din mijlocul pieței.

Text de Diana Madan-Preașcă
Editare de Marta Sterpu
Fotografii de Tatiana Beghiu