Am pornit într-o vară la drum, într-o vară în care ploile nu mai conteneau. Dar cine oare ar fi putut opri dorinţa de a călători prin nordul Moldovei? Nu ştiam cum se instalează cortul, nu ştiam dacă vom rezista drumului lung şi istovitor. Timp de o săptămână am parcurs mai multe sate situate pe cursul râurilor mici Lopatnic, Draghişte, Racovăţ. Am descoperit cât e de frumoasă partea de ţară dintre Prut şi Nistru. De fapt, cel mai mult doream să descoperim pitorescul satelor, tradiţiile şi îndeletnicirile, să vedem cum variază de la o localitate la alta frumuseţea locului şi a oamenilor. Cu rucsacul în spate am parcurs satele nordului Moldovei, am înfruntat priviri uneori curioase, alteori răutăcioase. Totuşi, cel mai des am întâlnit oameni deschişi spre comunicare, buni la suflet…
… Am ţinut calea spre complexul natural Gordineşti – Buzdujeni – Brânzeni. Eram plini de dorinţa de a admira frumuseţea sălbatică a locului, de a vedea unicitatea, anume!, în acest perimetru al Toltrelor Prutului. Era spre seară. La marginea satului Gordineşti, în apropierea carierei de piatră, doi băieţandri săpau într-un vârf de stâncă. Pietrele se rostogoleau una după alta… Pentru că aveam de parcurs un traseu necunoscut, am întrebat două femei dacă sunt izvoare prin zonă, mergând pe Racovăţ. "Nu, aici nu prea o să găsiţi apă…", au răspuns ele.
Landşaft mutilat şi durere în suflet. De-a lungul a peste 3 km, cred, nu am văzut altceva decât munţi jerpeliţi, săpaţi şi un râu plin cu pietre. Înnopta, dar era imposibil de găsit un loc pentru a instala corturile. Malurile râului Racovăţ formau un unghi şi nici pe dreapta, unde se întindea pădurea, nici pe stânga, unde stâncile erau scormonite de pietrari nu era loc pentru corturi.
Cerul devenea tot mai plumburiu şi începuse a bureza. Ne-a cam luat frica. Am lăsat rucsacurile jos şi am pornit, pe rând, în căutarea popasului pentru noapte. Spre marea minune, în pădure, am găsit o casă, o casă ca-n poveşti, cum aveam să spunem mai târziu. Am cerut permisiunea de a înnopta în poieniţa de lângă ogradă. Stăpâna nu auzea deloc, dar ne-a înţeles şi a dat afirmativ din cap. A doua zi, de cum "s-a luat roua", am pornit pe cursul Racovăţului, în speranţa de nu întâlni acelaşi tablou sinistru.
Până la confluenţa Racovăţului cu Bogda speranţele ne-au fost deşarte. Aici, însă, aşteptările ne-au fost răsplătite din plin. Ne planificasem încă de la Chişinău să ajungem la Volodeni, satul cu izvorul ce curge în trepte. Ne-am stropit cu apa de la izvorul din marginea satului şi, pentru că nu mai aveam pâine pentru cină, ne-am pornit în căutarea unui magazin. Era mare înăbuşeală. Magazinul s-a dovedit a fi hăt în capătul satului, o distanţă mult prea mare, precum ne-am dat seama apoi.
Pe drum am tot întrebat pe la porţi dacă poate cineva să ne vândă o bucată de pâine. Spre mirarea noastră auzeam acelaşi răspuns: "Magazinul se deschide la patru. Acolo este pâine". Am început a bănui că lumea se teme de noi, deşi nu înţelegeam care este motivul. În apropiere de magazin două băbuţe stăteau la sfat. Ne-am apropiat. "Nu aţi putea să ne vindeţi o bucată de pâine? Suntem turişti prin zonă şi nu mai avem rezerve", am spus noi. Oricât ar părea de straniu, băbuţele s-au făcut a nu ne auzi. Am insistat, dar am avut acelaşi răspuns: "Magazinul se deschide la patru". Era deja 16.20. În vale, lângă izvor, partenerii de drum ne aşteptau. Nu aveam pâine şi nici nu ştiam unde vom pune cortul dacă ne prinde noaptea iar pe drum şi prin stânci schilodite.
Și la jumătate la cinci magazinul "era la amiază". Am făcut cale întoarsă. Nu mai aveam curajul, dar nici poftă de a întreba dacă, totuşi, ne vinde cineva pâine. Aveai impresia că este un sat de oameni indiferenţi, reci, nepăsători. După modul de gospodărire a caselor, însă, nu ai fi zis. Toate gardurile parcă erau la fel, din scânduri late, plasate orizontal, căsuţele mici, cu cerdac şi prispă. Totuși, am îndrăznit să mai întrebăm câteva bătrânele. Spre marea noastră mirare au spus că ne pot da o bucată de pâine şi câteva roşii, dacă vrem. Doar că nu au vrut să ia bani! Incredibil.
Spre seară am instalat corturile pe malul Racovăţului, în amonte de satul Buzdujeni, de unde puteam admira un peisaj fermecător. Eram aproape de stână, unde am şi petrecut o parte a serii, în discuţie cu ciobanii, ascultând legendele locului. Ne-a mirat faptulcă printre ei am găsit un băieţel de 9 ani, fiul unui oier, care a stat toată vara la stână. S-a lăudat că învaţă bine la şcoală şi ne-a recitat şi versuri.
Ne-am întors la corturi, cu caş proaspăt de oaie. Cerul era înstelat, pentru prima dată pe tot traseul nostru, căci mai în fiecare noapte ne ploua. Am făcut un borş din varza cumpărată de la un băiat care păzea cotele la Volodeni. Am adormit buştean, ne-am odihnit şi pregătit moral pentru a doua zi, când peripeţiile aveau să continue.
Am văzut şi cunoscut oameni diferiţi, sate mari şi mici, am escaladat Toltrele Prutului, am admirat peisaje unice şi ne-am întristat când am găsit monumente distruse, ne-am potolit setea din apa multor izvoare, am stat sub ploaie, apoi ne-am bronzat, ne-a durut spatele căci era prea tare pământul sau nu eram obişnuiţi… Multe şi de toate au fost în traseul de la Caracuşenii Vechi la Corjeuţi, de la Trinca la Feteşti, de la Gordineşti la Volodeni, de la Buzdujeni la Brânzeni… Pitoreşti şi interesante locuri are meleagul nostru. Trebuie doar să pornim la drum.
