Jim Yong Kim a demisionat din funcţia de preşedinte al Băncii Mondiale

Jim Yong Kim şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al Băncii Mondiale, au anunţat luni seară surse citate de publicaţiile The Guardian şi Financial Times citate de Mediafax.

Conform surselor citate, Jim Yong Kim a luat decizia de a demisiona pentru a se angaja în sectorul privat. „Este vorba de o decizie de natură personală”, a declarat un oficial, sub protecţia anonimatului.

Demisia va deveni efectivă din 1 februarie.

Banca Mondială a confirmat demisia, relatează agenţia de presă Reuters.

Banca Mondială, cu sediul la Washington, este cel mai mare investitor în ţările aflate în dezvoltare, iar unele politici ale instituţiei au devenit controversate.

În prezent, Banca Mondială are în derulare proiecte masive de infrastructură în naţiuni din Asia, Africa şi America de Sud.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.