Iurie Mudrea – Vinurile moldovenesti pot ocupa un loc decent pe piata Suediei

Moldova.ORG — "Produsele vinicole moldovenesti au posibilitate reala sa ocupe un loc decent pe piata Suediei", – a declarat marti Iurie Mudrea, sef al Directiei analiza, prognoze si promovare a produselor a Agentiei Agroindustriale "Moldova-Vin", totalizand rezultatele expozitiei produselor vinicole moldovenesti, care a avut loc la Stockholm, la 18-19 aprilie, comunica vinmoldova.md.

La expozitie au fost prezentate vinuri albe, rosii, spumante, speciale, lichioruri, balsamuri, rachiu si bauturi nationale tari, fabricate la 19 intreprinderi din Moldova.

Expozitia a fost vizitata de 70 reprezentanti ai ramurii vinicole suedeze si cercurilor locale de afaceri, care au apreciat inalt calitatea produselor expuse.

In finalul expozitiei a avut loc o "masa rotunda". La sedinta ei partile au convenit asupra vizitei in Moldova a unei delegatii de jurnalisti si specialisti suedezi in domeniul vinificatiei. Ea, in opinia lui Mudrea, va contribui la semnarea unor noi contracte pentru exportul produselor si promovarea vinurilor si bauturilor alcoolice tari moldovenesti pe piata Suediei.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.