Genul care ni se atribuie oficial la naștere (bărbat sau femeie), de regulă, se bazează pe caracteristicile noastre fizice. Totuși, acest lucru s-ar putea să nu caracterizeze ceea ce simțim și cum ne identificăm.

O persoană transgen este cineva care își exprimă identitatea de gen diferit decât cea atribuită la naștere. În timp ce, persoanele cisgen se identifică cu genul atribuit la naștere.

Disforia de gen este o afecțiune care îi cauzează unei persoane disconfort sau suferință pentru că există o diferență între sexul biologic al acesteia și identitatea de gen.

Până nu demult, această afecțiune a fost numită de specialiști „tulburare de identitate de gen” și privită de mulți ca o boală mintală. Însă, acest lucru nu e deloc așa. De aceea, în 2019, Organizația Mondială a Sănătății a redenumit și mutat afecțiunea din secțiunea „Tulburări mintale și de comportament" în „Condiții legate de sănătatea sexuală”. Astfel, din 2022, persoanele transgen ar trebui să fie scutite de consultările psihiatrilor înainte de a începe tranziția.

De obicei, primele semne ale disforiei de gen pot fi observate încă la copii, când ei se dezvoltă contrar așteptărilor familiei, societății și pare să dorească să aparțină sexului opus. Lucrurile încep să se schimbe și mai mult în perioada dezvoltării pubertare, când starea emoțională a persoanei se poate acutiza și mai mult, când este respinsă și judecată de societate.

Până în anii 1950, neconformitatea de gen și relațiile de același sex erau aproape universal considerate forme de perversiune, criticate dur de către societate. Această percepție negativă a început să se schimbe în 1952, când Christine Jorgensen, americana care a suferit o intervenție chirurgicală de schimbare a sexului, a devenit una dintre primii avocați ai drepturilor persoanelor transgen.

În 1957, sexologul John William Money a creat și a pledat pentru conceptul de gen ca entitate separată de sex. Ca urmare a cercetărilor efectuate de Money, sentimentul de confuzie între sexul anatomic și identitatea de gen a fost clasificat ca o formă de boală mintală numită „tulburare de identitate de gen” de către Asociația Americană de Psihiatrie (APA) în 1980. Această terminologie a contribuit la stigmatizarea și discriminarea persoanelor transgen. În cele din urmă, în 2013, tot APA a recunoscut că „neconformitatea de gen nu este în sine o tulburare mintală” și a reclasificat „tulburarea identității de gen” ca „disforie de gen”, care devine o afecțiune medicală numai dacă are ca rezultat un prejudiciu mental sau fizic real. Cu toate acestea, persoanele transgen continuă să se confrunte cu provocări semnificative în obținerea egalității și acceptării sociale. Conform Asociației Psihologice Americane, copiii transgen au o probabilitate mai mare de a suferi hărțuiri și violență la școală decât ceilalți copii. Iar adulții cu disforie de gen au un risc mărit de a suferi de stres, izolare, anxietate, depresie, stimă de sine redusă și tentative de suicid, fiind chiar mai discriminate decât persoanele lesbiene, gay și bisexuale (LGB).

Cuvântul „bullying” nu are o traducere exactă în limba română, însă poate fi definit drept un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. Fenomenul implică un raport de putere inegal, deoarece victima nu dispune de resurse (fizice, psihologice, sociale) pentru a se apăra. Psihoterapeuta Daniela Terzi-Barbăroșie susține că intimidarea bazată pe prejudecăți se concentrează pe cei care sunt diferiți. Cel intimidat tinde să se simtă inferior sau vinovat că este atacat și, de cele mai multe ori, alege să se izoleze.

O persoană transgen care vrea să treacă prin schimbările de identitate și tratamentul hormonal, în primul rând, potrivit legislației, trebuie să depună o cerere de investigare la Comisia de constatare a tulburărilor identității de gen din cadrul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie. Concluzia acestei Comisii oferă sau nu dreptul persoanei de a începe procedura de tranziție, precum și inițierea procedurii de schimbare a actelor de identitate. Persoana transgen trebuie, în fond, să demonstreze că nu suferă de tulburări mintale care i-ar putea influența decizia. Hotărârea Comisiei vine, de cele mai multe ori, după doi ani, timp în care persoana este pusă la evidență, cu ea se discută și i se pot face anumite investigații. La final, aceasta primește un certificat medical cu diagnoza „transsexualism” (diagnoza F64). Această diagnoză este anulată oficial de știință încă în 2019, odată cu apariția unui document nou de clasificare a bolilor (ICD-11), dar mai este valabilă în documentația medicală din Republica Moldova, pe care medicii sunt obligați să o respecte. În 2022, investigarea psihiatrică a persoanelor transgen trebuie să fie anulată.

„Problema este că transgeneritatea este de cele mai dese ori conștientizată destul de devreme, în copilărie, iar tranziția după pubertate este mai complicată, mai ales cea din bărbat în femeie, din cauza unor transformări fiziologice vizibile, greu de înlăturat ulterior. De aceea, în unele țări, minorii cu disforie de gen pot decide împreună cu părinții să primească medicamente care blochează dezvoltarea sexuală și abia după 18 ani se pot administra hormonii potriviți, pentru ca maturizarea să se producă așa cum aleg ei. Pentru medicina noastră, însă, această metodă rămâne o inovație «de peste ocean». Mulți medici de la noi, chiar și atunci când navighează tranziția hormonală la adulți, își storc creierii cum trebuie administrate medicamentele”, explică Maxim Cuclev, coordonator al grupului de sprijin pentru persoanele trans și neconforme genului din cadrul centrului de informații GENDERDOC-M (GDM).

Certificatul pe care ți-l oferă Comisia îți permite, ulterior, să beneficiezi de tratamentul hormonal și de anumite intervenții chirurgicale (orhiectomie - îndepărtarea testiculelor, n. red.) în baza poliței medicale. „În timp ce mastectomia (intervenție chirurgicală ce presupune îndepărtarea întregii glande mamare, n. red.) pentru persoanele transgen sunt clasificate drept intervenție de chirurgie plastică și de aceea nu este asigurată de polița medicală”, explică Maxim. Cu toate acestea, el consideră că cel mai greu este găsirea unui medic endocrinolog fără prejudecăți, care să-i prescrie tratamentul necesar.

Însă, de cele mai multe ori, persoanele transgen aleg să facă tranziția medicală la clinici de peste hotarele țării, unde procesul este mult mai rapid și mai puțin birocratic.

După începerea tranziției transgen, persoanele aleg să își schimbe actele pentru ca identitatea lor din documente să corespundă cu cea exprimată și pentru a evita întrebări incomode. Însă, experții spun că procesul este unul destul de anevoios, pentru că legislația nu are prevăzut un astfel de mecanism pentru persoanele transgen. „Când persoana transgen merge la Oficiul Stării Civile și scrie o cerere de schimbarea a genului și a numelui din documente, aceasta primește un refuz. De aceea, deja de mai mulți ani, cu acest refuz mergem la instanța de judecată care hotărăște că refuzul este o încălcare a dreptului. Doar după asta persoana transgen reușește să-și schimbe actele. Procesul poate dura de la jumătate până la un an”, explică Angelica Frolov, coordonatoare de program lobby și advocacy a drepturilor LGBT. Până în acest moment, doar nouă persoane din Republica Moldova au reușit să-și schimbe actele, iar alții încă așteaptă sau au renunțat.

Peste o treime dintre țările din întreaga lume permit o schimbare a genului în acte. Însă, doar în cinci dintre acestea (Argentina, Norvegia, Irlanda, Danemarca, Svalbard) efectuarea unei schimbări se bazează pe solicitarea persoanei.

În majoritatea țărilor europene, schimbarea sexului în documente se face în baza unui diagnostic de tulburare mintală. Multe cer, însă, ca persoana să nu aibă copii, să nu fie căsătorită sau chiar să suporte o operație de sterilizare. Apărătorii drepturilor omului susțin că astfel de condiții încalcă grav drepturile acestor persoane.

În Georgia, schimbarea actelor poate fi făcută doar după intervenția chirurgicală. Până nu demult, acest lucru era cerut și în Ucraina. Iar în România, persoanele își pot schimba numele și genul din buletin prezentând certificatul cu diagnoza de la medicul psihiatru, precum și hotărârea instanței de judecată care să permită acest lucru. Începând cu 2020, în Ungaria este interzisă categoric schimbarea sexului în actele de identitate.

Prețul intervențiilor chirurgicale de schimbare a sexului variază de la 9 mii de euro până la 25 de mii, în funcție de țară și de complexitatea intervenției. Thailanda este țara care efectuează cele mai multe astfel de operații, fiind urmată de Iran.