„Întreabă-mă dacă sunt fericită”. Istoria unei femei nemăritate
Mihaela nu ar fi crezut vreodată că are să fie nemăritată și fără copii la vârsta de 42 de ani.

E o femeie inteligentă cu o carieră de succes, e frumoasă și atrage privirile din jur. Știe când să tacă, dar și când să se facă auzită. „Ești ca șampania", glumesc prietenii.

Mihaela a iubit și a fost iubită. A fost cerută în căsătorie, a cerut și ea. Faptul că nu e măritată nu o deranjează. Regretă însă că acest statut deranjează pe cei din jur.
Mihaela nu a visat niciodată la rochie albă sau la prințul pe cal alb. Ea și-a petrecut copilăria și adolescența cu o educație bazată pe rușine - rușinea să-ți placă de un băiat, să pui întrebări despre sentimente, să ai curiozități legate de feminitatea ta. „Toată lumea zicea: uite, o să crești mare și atunci o să fie totul. Și eu am amânat. Nu m-am gândit la căsătorie mult timp”, povestește Mihaela.

Când avea 15 ani, tatăl ei s-a îmbolnăvit și a rămas imobilizat la pat. „Atunci viața mea a fost înghețată timp de opt ani. Nu am avut timp să mă gândesc nici la întâlniri, nici la măritat, pentru că tot timpul era canalizat spre casă. Iar când am plecat la studii în străinătate, veneam acasă ca s-o degrevez pe mama de la lucru. Nu îmi era de întâlniri”, își amintește ea.
Primele dezamăgiri
La 18 ani, Mihaela a simțit pentru prima dată cum e să te dezamăgești în dragoste. Era un tânăr cu care ieșea în oraș, se ținea de mână și cu care s-a sărutat. Totul era frumos, până în momentul când el i-a cerut să înceapă viața sexuală. „Care viață sexuală la 18 ani?!, mă întrebam eu. Nu sunt pregătită”, își amintește cu un început de zâmbet Mihaela. Era convinsă că începi astfel de relații când „este ceva foarte serios și aproape de căsătorie”.

În acei ani, varianta ideală pentru orice tânără era să termine facultatea și să se căsătorească. Astfel, la absolvirea facultății, prietenele ei erau deja căsătorite. Nu și Mihaela.

Atunci au început să apară primele întrebările din partea rudelor și cunoștințelor: „Da tu - când?”. Ea ridica amuzată din umeri și se întorcea la treburile sale. „Aveam 22 de ani, dar emoțional rămăsesem la vârsta de 15. Nu am trecut niște etape importante din viața fiecărei tinere: discotecile, flirtul, condusul acasă”, explică ea.
Întrebările
După absolvirea facultății, Mihaela s-a concentrat pe carieră. A început să o clădească cu pași mici, cu forțele proprii și cu multe nopți nedormite. Totuși, nu munca o obosea, ci vorbele apropiaților - „vezi să nu rămâi fată nemăritată” îi provocau migrene.

Când venea acasă în Moldova, o lua vreo mătușă sau nană într-o parte și o întreba: „Hai, spune-mi, este cineva acolo?”. „Toată lumea spera să le spun ceva noutăți, pentru că, în închipuirea lor, împlinirea unei femei poate fi numai prin existența unui bărbat în viața ta. Un bărbat care să te ia de nevastă. Cu acte în regulă. Atât”, spune ea.

Tânăra însă nu avea obiceiul se vorbească despre viața ei personală, la fel cum nu o face nici acum. Își dorea să-l prezinte apropiaților pe alesul său, dar nu pe fiecare cu care ieșea la un film. Însă întrebările despre căsătorie nu încetau și tânăra se închidea în sine și refuza să vorbească despre căsătorie.
Numărul de căsătorii a scăzut, iar vârsta persoanelor care își oficializează relația a crescut


Sursa: Biroul Național de Statistică
Relațiile
Într-o zi l-a cunoscut pe bărbatul care a marcat-o. A fost o relație scurtă, dar pătimașă. El îi povestea că vrea familie, copii… Împreună făceau planuri de viitor. „Doar că el avea prostul obicei să dispară, ca să reapară ulterior”, spune Mihaela, care a decis să nu vrea o astfel de relație.

Au urmat mai multe cereri de căsătorie, dar toate veneau de la persoane care voiau doar să aibă statut de „om cu familie”. Bărbații din acele scurte relații vedeau în ea „o fată bună, din familie bună, e cu serviciu, casă”. „Erau niște tupeiști”, povestește cu indignare Mihaela.

O dată a cerut și ea în căsătorie. Era un bărbat mai în vârstă, de altă naționalitate, care și-ar fi soluționat o serie de probleme cu documentele dacă s-ar fi căsătorit cu ea. „Într-o noapte l-am trezit din somn și i-am spus: hai să ne căsătorim ca să obții cetățenia. L-am cerut dintr-un impuls”, își amintește amuzată Mihaela, iar el i-a strâns mâinile și a îndemnat-o să nu-și facă griji. „Era un tip înțelept”, râde ea.
Dragostea, cu urcușuri și coborâșuri
Perioada de după 30 de ani îi place cel mai tare. Erau anii când ajunsese la o maturitate emoțională, avea un loc de muncă, avea un hobby care îi aducea liniște sufletească și un nume în societate. Era perioada când, de fapt, și-a întâlnit prima dragoste. „Am fost îndrăgostită, dar în dragostea aceasta urcușurile erau atât de sus și coborâșurile atât de jos, încât peste câțiva ani eram o epavă”, povestește ea.

Cei doi nu vorbeau de căsătorie. Ei trăiau clipa și savurau momentele petrecute împreună. Deși Mihaela știa că o să vină ziua când el va înțelege că nu poate trăi fără ea, această zi n-a mai venit.

Suferința după plecarea primei mari iubiri i-a fost „îmblânzită” de dragostea pe care i-o oferea un nou bărbat. A învăluit-o cu atenție și căldură așa cum n-a făcut-o nimeni până atunci. Privirile cu care era alintată îi spuneau Mihaelei că el este gata să-i aducă lumea la picioare. „Pentru mine a fost un șoc. Dar asta mi-a lămurit că anume o astfel de dragoste merit, că nu trebuie să ofer concesii în relații”, zice ea. Însă Mihaela a înțeles că în această relație inima nu bate așa cum ar trebui. A renunțat la ea și nu a avut regrete.
Este mult mai sănătos să fii singur/ă decât într-o relație nepotrivită
Dacă o persoană în vârstă de 40-50 de ani nu este căsătorită, asta nu înseamnă că ceva nu este în regulă cu ea, consideră psihologa Ana Niculăeș „În spate ar putea fi un atașament evitant, o relație nereușită peste care nu s-a trecut emoțional, ar putea fi faptul că într-adevăr nu a întâlnit o persoană potrivită. Însă tot ce ține de statutul acestei persoane este o chestie care nu îi privește pe ceilalți”, spune specialista. Potrivit ei, întrebările de genul: „Când te măriți?” sau „Când faci copii?” sunt inacceptabile. În primul rând, pentru că sunt lucruri foarte personale.

Când rudele sau prietenii te asaltează cu întrebări sau propuneri de a-ți face cunoștință cu potențiali parteneri, poți să vii cu următoarea replică: „Apreciez îngrijorarea, grija sau dorința voastră de a-mi găsi un partener, dar vă rog să încetați”. În acest context, Ana Niculăeș vine cu o recomandare și pentru cei care sunt tentați să adreseze întrebări legate de căsătorie - înlocuiți întrebarea „De ce nu ești la vârsta asta căsătorit/ă?”, cu „Dar tu ești fericit/ă?”

Psihologa spune că lucrurile se schimbă în societatea postmodernă. „De aceea, atunci când tu nu ai întâlnit o persoană cu care să rezonezi emoțional, este mult mai sănătos să fii singură decât într-o relație nepotrivită. Relațiile toxice se mențin anume din cauza presiunii societății. Respectiv, presiunea celor dragi ne face o mare defavoare”, spune ea.

Mai mult, potrivit ei, trebui să dai dovadă de dezvoltare personală și autonomie emoțională ca să alegi să rămâi singură și să-ți protejezi decizia. „Faptul că în Moldova vârsta la care tinerii aleg să-și oficializeze căsătoria este în creștere este un lucru îmbucurător. Atunci când vorbim despre dezvoltarea personală și cea emoțională, o persoană ajunge la maturitate la vârsta de 30-35 de ani. Sunt multe cercetări care susțin că o căsătorie la o vârstă mai precoce e mai predispusă la divorț din simplul motiv că persoanele se dezvoltă în direcții diferite”, explică psihologa.

Ana Niculăeș mai spune că să-ți oficializezi relația doar pe baza unei emoții nu este suficient, pentru că un cuplu nu e doar despre o pasiune, ci și despre angajament, rutină, menținerea unei gospodării ș.a. „Cercetările mai susțin că dacă ai 30-35 de ani și nu ești căsătorit, atunci tocmai ai evitat un divorț”, adaugă psihologa.
Statutul
Și dacă Mihaela își trăia viața din plin, societatea nu se împăca cu gândul că o femeie de 40 de ani, frumoasă și inteligentă, nu este căsătorită - dacă așa o femeie este singură, înseamnă că ceva nu e în regulă cu ea. „Am prietene care îmi spuneau: mai bine te căsătoreai, divorțai și aveai un statut acum. Dar eu nu sunt de acord cu ele”, spune Mihaela.

Mai erau persoane care o sfătuiau să-și facă un copil, să aibă cine să-i aducă o cană cu apă la bătrânețe. „Faptul că eu am obținut succes, că am un job serios, că mă ocup cu ceea ce vreau - pentru ei nu conta”, spune ea.

Mihaela a înțeles cine este, ce vrea de la viață și pe cine să aibă alături. Dar toate astea nu au scutit-o de întrebările care răsăreau în nopțile mai triste și care nu o lăsau să adoarmă: „Dar oare unde este bărbatul vieții mele?”

Între timp, prietenele îi căutau miri. Fiecare întâlnire de-a lor începea cu: „Am un băiat pentru tine". „Mă uitam la ele și mă întrebam: ce-i cu voi?!”, spune Mihaela, care nu înțelegea de ce toți încearcă să o bage într-o „cutiuță”, în care nu încăpea și nu se simțea bine.
Amarul de la nunți
La nunțile din Moldova, nuntașii sunt așezați neapărat la mese câte opt sau zece, ca să fie un număr par. Excepție face masa „tinerilor”. „Pentru că sunt singură, întotdeauna mă așază la masa «desperecheților», unde nu știu pe nimeni”, povestește Mihaela. Însă ea nu exaspera - își lua scaunul și se muta la masa cu prietenii căsătoriți, cu care se putea bucura de petrecere.

De fiecare dată când merge la vreo nuntă, Mihaela e pregătită că vor apărea momente în care se va confrunta cu priviri pline de jale în adresa ei. O întâmplare de la o nuntă, însă, a marcat-o în mod deosebit și i-a demonstrat pe deplin că nu căsnicia face cuplurile fericite. Era o nuntă cu mulți invitați și, imediat cum intră în sală, o necunoscută se apropie de ea: „Eu tot am o mătușă și ea tot a stat nemăritată. Dar la 50 de ani a luat-o unul, căruia i-a murit nevasta”, o „încuraja” necunoscuta.

Cazul ar fi fost unul din multele, dacă nu ar fi avut continuare. Când Mihaela ieșise afară să respire nițel aer curat, după ea a ieșit și partenerul necunoscutei. Bărbatul a intrat în vorbă cu Mihaela, după care i-a băgat în buzunar cartea lui de vizită.

Momentul a marcat-o și a făcut-o să vadă altfel cuplurile din jurul său - din zece cupluri, doar unul-două dacă erau cu adevărat sincere și întruchipau relațiile pe care ar fi vrut să le aibă și ea.
Suferința mamei
„Mama mea suferă. Statutul meu de fată nemăritată îl percepe ca pe o neîmplinire a mea”, povestește Mihaela. Mamei sale îi este rușine mai ales atunci când se întâlnește cu prietenele și colegele ei, pentru că acelea au copii căsătoriți, au nepoți.

Într-o zi îi zice: „M-am întâlnit cu mama unui coleg de-al tău. N-am întrebat-o de fiu, pentru că avea să mă întrebe ce faci tu”. Și asta o doare, pentru că mama nu o înțelege până la capăt. Ea nu vede că Mihaela și-a construit o lume de prieteni printre care se simte bine, o lume în care nu este singură și unde chiar este fericită.

„Pentru cei din generația mamei, fericirea este când ai o casă, masă, soț și copii. Ei nu ies din tiparele astea și asta mă doare, pentru că aceste stereotipuri o fac pe mama să sufere pentru mine… De multe ori merge la biserică să se roage pentru mine, iar în fiecare săptămână mă sună să mă întrebe dacă «s-a mai rezolvat acolo ceva?»”, povestește Mihaela.

Într-o zi, Mihaela s-a gândit să se căsătorească pentru liniștea părinților și a rudelor. „Dar nu poți face asta numai pentru liniștea lor”.
„Întreabă-mă dacă sunt fericită”
Abia la 40 de ani Mihaela l-a întâlnit bărbatul pe care l-a văzut plămădit în mintea ei, cu toate calitățile care l-ar face un soț doar pentru ea. Deștept, atent și bun, alături de care se deconectează creierul. Bărbatul care o face fericită și cu care simte o liniște sufletească pe care nu a știut-o cu nimeni altcineva. Însă el e stabilit peste hotare, iar pandemia a făcut această distanță dintre ei și mai mare. „Am luat o pauză. Nu am închis acest capitol”, spune Mihaela. Dar chiar dacă povestea nu va avea un final fericit, ea nu va dispera. „Nu o să-mi smulg părul din cap”, râde ea.

„Într-o zi i-am spus mamei: Nu mă întreba dacă am pe cineva. Întreabă-mă dacă sunt fericită. Pentru că drumul spre descoperirea fericirii este mult mai important decât un simplu statut”.
Text de Diana Preașca
A editat Marta Sterpu
A contribuit Tatiana Beghiu
Ilustrații de Irina Cleșcenco
Editare video de Ernest Todiev
Acest proiect este realizat cu susținerea financiară a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.