Instrument de depășire a impasului politic

De Diana Răileanu

Presa internațională despre circumstanțele organizării referendumului constituțional.

Agenţia de ştiri Reuters scrie că guvernul de la Chişinău speră că un vot pentru modificarea Constituţiei şi revenirea la alegerea directă a şefului statului ar fi singura cale de depăşire a impasului politic.

Moldova nu a avut un preşedinte cu mandat deplin timp de 18 luni, iar criza constituţională a paralizat aspiraţiile europene a ţării, mai scrie Reuters şi adaugă că în cazul în care va fi modificată Constituţia, printre favoriţii la funcţia de şef al statului sunt premierul Vlad Filar şi politicianul carismatic de centru-stânga, Marian Lupu, aşa cum îl numesc jurnaliştii de la Reuters.

Agenţia germană de presă DPA relatează că observatori internaţionali vor monitoriza referendumul de astăzi. Jurnaliştii germani amintesc că revoltele din aprilie anul trecut împotriva fraudei electorale comise de Partidul Comuniştilor, au dus la repetarea alegerilor parlamentare, câştigate ulterior de Alianţa pentru Integrare Europeană.

Agenţia rusă Interfax îl citează pe preşedintele interimar Mihai Ghimpu care a sugerat astăzi că în cazul unui rezultat pozitiv al referendumului, alegerile prezidenţiale şi cele parlamentare ar trebui să aibă loc în aceeaşi zi, în primul rând din motive economice.

Ziarul Kommersant scrie despre boicotul anunţat de Partidul Comuniştilor şi de acuzaţiile privind posibila falsificare a votului din străinătate. Ziarul îl citează pe deputatul PCRM, Grigore Petrenco care crede că alianţa de guvernare a organizat referendumul de modificare a Constituţiei ca să evite dizolvarea Parlamentului.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.