Începe atestarea vameșilor. Procedura va dura doua luni

Serviciul Vamal a demarat astăzi procedura de atestare a colaboratorilor din sistem, care va dura circa două luni de zile. Respectiva măsură a fost anunțată de conducerea Serviciului Vamal la data de 13 mai curent, ca parte din demersurile pentru creșterea gradului de profesionalism și integritate în rândul angajaților.

Modul de desfăşurare a procesului respectiv şi activitatea Comisiei de atestare sunt prevăzute în Regulamentul cu privire la atestarea colaboratorilor vamali, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 383 din 29 mai 2001 ”despre aprobarea unor acte normative privind realizarea Legii serviciului în organele vamale.”

Conform prevederilor stipulate în respectivul Regulament, atestarea colaboratorilor vamali, cu excepţia celor care fac parte din efectivul de comandă suprem, se efectuează, de regulă, o dată la doi ani sau cel puţin o dată la patru ani, procedură care nu a fost respectată pe parcursul unei perioade îndelungate de timp. Potrivit datelor deținute, circa 24% din angajați nu au fost niciodată supuși atestării, iar alți 49% au fost atestați doar o singură dată, la încadrarea în funcție.

În acest context, Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, a reiterat necesitatea organizării acestui exercițiu, care este impus de legislația în vigoare și care urmează  a fi efectuat cu regularitate. Totodată, Vitalie Vrabie le-a solicitat membrilor Comisiei să asigure corectitudinea și obiectivitatea procesului demarat, astfel încât în noua structură să se regăsească doar acei angajați care corespund exigențelor înaintate.

Deciziile finale ale Comisiei de atestare vor fi adoptate în urma examinării criteriilor de eligibilitate stabilite în fișa de atestare precum corespunderea cu cerințele pentru funcția exercitată, respectarea disciplinei de muncă, dar și prestația  în cadrul interviului.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.