Igor Korobov, şeful serviciului militar rus de informaţii (GRU), implicat în cazul Skripal, a decedat

Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că generalul Igor Korobov, şeful Directoratului Principal al Statului Major General al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse, serviciul militar rus de informaţii (GRU), a decedat miercuri, la vârsta de 63 de ani, în urma unei boli grave.

Korobov a fost numit în această funcţie în anul 2016, prin decret prezidenţial.

Cotidianul Daily Express relatează că Igor Korobov s-ar fi îmbolnăvit subit după ce luna trecută a fost aspru criticat de preşedintele Vladimir Putin în legătură cu `incompetenţa profundă” dovedită în cazul Skripal şi a altor operaţiuni.

Potrivit autorităţilor britanice, ofiţeri din cadrul serviciului militar rus de informaţii (GRU) ar fi încercat să-i ucidă pe fostul spion rus Serghei Skripal şi pe fiica sa, Iulia, în luna martie.

Predecesorul lui Korobov, Igor Sergun, a murit subit în ianuarie 2016, la vârsta de 58 de ani, circumstanţele decesului său fiind neclare/

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.