Pe malul drept al Nistrului, la vreo 50 de kilometri de Chişinău, se află o bătrână localitate – Holercani, Dubăsari. Aceasta apare în documente la 1466, pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Toponimul e unul interesant, sonor, dar şi provocator. Din „Localităţile Republicii Moldova” aflu că un oarecare Ogorilcu era proprietarul ocinei şi al satului, de la care a şi provenit numele de Holercani.
Şi-a croit istoria chiar pe mal de Nistru timp de aproape cinci secole. 1954 – anul construirii barajului de la Dubăsari. An, care, pentru cei de la Holercani a fost unul al potopului. Sute de gospodării au fost înghiţite de apele năvalnice. Furia apelor, provocată de om, a „şters” până şi memoria celor de la Holercani, or şi cimitirul a dispărut. Astăzi, pe mal de Nistru, o cruce aminteşte că sub ape se află locul de odihnă a sute de creştini. Ceea ce a mai rămas, sfidând valurile năvalnice este o veche biserică de piatră, târnosită la 1895.
La 22 mai, la sfântul locaş de malul Nistrului va fi mare sărbătoare. Or, de Aducerea moaștelor Sf. Nicolae din Mira Lichiei în orașul Bari (Sf. Nicolae de vară) acesta îşi prăznuieşte hramul. Biserica de la Holercani este, cu certitudine, locul unde mulţi îşi amintesc cum era satul lor odinioară, astăzi cocoţat pe deal, evadat, parcă, din calea apelor. Sfântul locaş a chemat creştinii la rugăciune timp de mai bine de şase decenii. La 1959, anul semnării decretului odios privind închiderea bisericilor şi mănăstirilor, şi biserica din valea Nistrului este victima satrapilor comunişti, fiind condamnată la tăcere. Abia peste trei decenii, la 1991, se aud din nou clopotele de la sfântul locaş de pe malul Nistrului.
Se spune că pe malul de Nistru, în peşterile din stâncile milenare, au fost cândva câteva schituri în care s-au nevoit sute de călugări. Oricât ar părea de straniu se mai observă cu câtă migală au lucrat monahii pentru a avea chilii în piatră, cu multă dibăcie şi corectitudine matematică de invidiat. În una din vechile grote de la Holercani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-au ascuns de urgie sute de oameni.
La Holercani mai pot fi admirate garduri „bătrâne” sau porţi vechi, căsuţe tupilate sau beciuri mici. Toate parcă rupte din poveste, toate pline de istorie, toate încântătoare şi uluitor de frumoase.
