Greu de crezut! Un bărbat a fost zidit în propria casă de persoane necunoscute în timpul unei nopţi

Un bărbat din oraşul Mainhausen, în apropiere de Frankfurt, Germania s-a confruntat cu o situaţie cel puţin ciudată, scrie BBC. Bărbatul a vrut să iasă din locuinţa sa, când a constatat că ieşirea este blocată de un zid.

Astfel, persoane necunoscute l-au zidit în propria casă în timpul unei nopţi. El a fost nevoit să spargă peretele şi a alertat forţele de ordine.

Motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru este necunoscut, poliţiştii nereuşind să îi identifice pe făptaşi.

“Mi-a amintit de construirea zidului Berlinului. Bărbatul „s-a simţit, probabil, ca un berlinez în august 1961”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Mainhausen pentru presa locală.

“E o crimă, nu o glumă”, a mai adăugat el.

Purtătorul de cuvânt a declarat că ofiţerii nu ştiu deocamdată dacă a fost vorba de o farsă sau un act de răzbunare, dar au demarat o anchetă.

De notat că, pentru încălcarea proprietăţii private, amenda în Germania constitue 500 de euro.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.