Germania iar tipăreşte mărci

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Banca Centrală a Germaniei a început din nou să tipărească mărci, ce să însemne asta oare? Toate ştirile mondene, vehiculează că nemţii intenţionează să părăsească zona euro.

Pe de altă parte, reântoarcerea, este foarte posibilă, dacă e să ţinem cont de doleanţele nemţilor încă de prin 2010, unde jumătate din poulaţia Germaniei îşi dore revenirea la sistemul de plată bazat pe marca germană. Pe unde mai pui, că încă 13 milioane de mărci nu au fost scoase din circulaţie nici până în prezent, vechea monedă mai fiind acceptată de mulţi comercianţi.

Nemţii nu mai au încredere în moneda europeană, acestea rezultă dintr-un sondaj care arată că două treimi dintre nemți pun la îndoială faptul că salvarea Greciei ar putea susține moneda euro și 71% dintre cei chestionați au declarat că au ”puțină încredere” și chiar ”deloc” în euro.

Şi guvernatorul Băncii Centrale din Anglia, Mervyn King, spune că pregăteşte planuri de alternativă, în cazul în care Grecia totuşi va intra în incapacitate de plată.

Dacă totuşi Germania va accepta reântoarcerea mărcii pe piaţa financiară internă, atunci diferenţa dintre statele lidere ale Europei, se va accentua considerabil. Din 1999, germanii au primit cu mare greu şi cu foarte multe rezerve euro, cu toate că încă de atunci, acesta avea titlul de „a doua cea mai stabilă monedă”, după dolarul american.

De curând, miliardarul Soros a declarat faptul că ieşirea unei ţări din zona euro este pur şi simplu inevitabilă, iar Europa ar trebui să aibă un "plan B" prin care să prevină colapsul economic al Uniunii Europene.

"Moneda euro va dispărea în mai puțin de un an. Absolut tot sistemul a fost complet disfuncțional de la început", a mai zis Charles Gave, un economist francez, în cadrul unei întâlniri informale, acestă declaraţie, reprezintă răspunsul său, la întrebarea, „care este părere dumnealui despre desființarea monedei euro? „.

"Desființarea monedei unice europene, este cel mai bun lucru care se poate întâmpla pentru piețe", a încheiat economistul.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.