Raportul conducatoarei delegatiei parlamentare a Republicii Moldova, Ana Gutu, la APCE privind Holodomorul prezentat la sesiunea de primavara a APCE
1. FOAMETEA DIN TRANSNISTRIA (RASSM)
Puterea sovietică s-a instaurat definitiv în Transnistria la începutul anului 1923. Până la această dată nu există informaţii potrivit cărora populaţia din stnga Nistrului să fi tins spre crearea unui stat propriu. Şi doar în primăvara 1924 liderii bolşevici din URSS lansează ideea creării unei republici sovietice moldoveneşti în stânga Nistrului. Aceasta a fost creată prin hotărârea Biroului politic al CC din URSS „Cu privire la crearea Republicii Autonomie Sovietice Socialiste Moldoveneşti” din iulie 1924 şi a Comitetului Executiv Central din Ukraina din 12 octombrie 1924 cu privire la crearea RASSM în componenţa Ucrainei sovietice.
Autorităţile sovietice au început implementarea în Transnisria a politicilor de deznaţionalizare, industrializare şi colectivizare, cu preţul sacrificiilor umane.
În anii ’20 economia raioanelor transnistrene s-a confruntat cu numeroase greutăţi, acestea fiind o urmare dezastrului pricinuit de război, dar mai ales de anarhia politică adusă de bolşevici. Situaţia în agricultură era foarte complicată, agricultura fiind ramura principală a economiei. Suprafeţele de cereale şi numărul vitelor, a cailor se micşorase de două ori faţă de anul 1913. În pofida situaţiei complicate autorităţile au organizat campania de colectare a cerealelor, au pus în aplicare planurile de colectivizare. În aceste condiţii s-a declanşat şi campania de „deschiaburire”. În anul agricol 1929 – 1930 au fost declarate culăceşti peste 3.000 de gospodării ţărăneşti, cărora urmau să le confisce averea, iar ei să fie deportaţi. Apogeul luptei antiţărăneşti a fost atins în anul 1932. Satele erau deja distruse sub aspect moral şi material. Următorul val al politicii de colectare a cerealelor a afectat majoritatea absolută a gospodăriilor ţărăneşti. Situaţia s-a complicat şi din cauza calamităţilor naturale: în primăvară s-a revărsat Nistrul şi cca 1000 familii ţărăneşti au rămas fără adăpost, peste 10.000 şi-au pierdut complet sursele de existenţă. Vara şi toamna au fost secetoase, după care au urmat ploi abundente. Ca rezultat în Transnitria a urmat o perioadă de foamete grea, cele mai îngrozitoare proporţii înregistrându-se în anii 1932-1933, când au murit cca 20.000 oameni.
Colectivizarea forţată, soldată cu fenomenul foametei a provocat exodul ţăranilor peste Nistru, în România. În aceste condiţii autorităţile sovietice au întărit hotarele, masacrând pe cei care încercau să treacă hotarul. Cruzimea grănicerilor a şocat opinia publică mondială. În noaptea spre 23 februarie 1932 a fost deschis focul peste 60 de ţărani, 40 dintre care au fost omorâţi pe ghiaţa râului în timp ce treceau Nistrul. În ajun fuseseră masacraţi cca 100 oameni în satele din judeţul Tighina pentru acelaşi motiv. Totuşi numărul celor care voiau să plece din ASSM creştea, în total reuşind să se refugieze în România cca 20.000 de persoane.
2. FOAMETEA DIN ANII 1946-1947 DIN BASARABIA
Ocuparea Basarabiei în anul 1940 şi reocuparea ei de către sovietici în 1944 au marcat file negre din istoria acestei provincii româneşti. Autorităţile sovietice au introdus în Basarabia un regim d ocupaţie totalitar, antinaţional, de teroare şi jaf. În perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial şi în primii de ani de ocupaţie sovietică – în anii 1946-1947 – R.S.S. Moldovenească (creată la 2 august 1940) a fost bântuită de o foamete fără precedent în istoria ţinutului.
CAUZELE FOAMETEI DIN ANII 1946-1947.
Justificarea foametei în literatura sovietică: Literatura comunistă a încercat să explice nefondat foametea prioritar prin două teze:
* fiind o consecinţă a ocupaţiei fasciste
* fiind provocată de starea de ruină şi de seceta groaznică din anii 1945-1946
Ideile au fost preluate din anume rapoarte ale timpului, cum ar fi spre exemplu raportul ministrului de interne de la Chişinău Tutuşkin transmis superiorului său de la Moscova, care stupula următoarele: „… ca urmare a ocupaţiei române şi a secetei anilor 1945-46, situaţia alimentară a RSSM este extrem de grea…”.
Realităţi obiective: Documentele demonstrează că foametea din anii 1946-1947 a fost o gravă consecinţă a acţiunilor inumane, criminale ale regimului stalinist, ale funcţionarilor de partid şi de stat.
Conform documentelor şi a mărturiilor supravieţuitorilor:
* În anii 1944-1949 CC al PC din Moldova, Consiliul de Miniştri al RSSM, sub presiunea biroului pentru Moldova al CC al PC din toată Uniunea au adoptat cca 100 de hotărâri prin care obligau organele locale să impună ţărănimea la predarea obligatorie la stat a produselor agricole. Astfel, anume instituţiile nominalizate au organizat predarea obligatorie către stat a a puţinelor produse agricole obţinute în gospodăriile ţărăneşti în condiţii de secetă. În satele moldoveneşti „împuterniciţii”au extorcat toate produsele alimentare, grâul până la ultimul bob. Presa vremii abundă în rapoarte triumfaliste despre „predarea pâinii la stat” în cantităţi de sute de mii de puduri, despre supraîmplinirea planului de colectări. În realitate, echipele de activişti măturau podurile de-a valma, fără a lua în calcul că, pentru a supravieţui, ţăranii au şi ei nevoie de hrană.
* Importanţa pentru partid a realizării planurilor cincinale în detrimentul situaţiei populaţiei. Realizarea planurilor cincinale cu obiective neraţionale au constituit scopul principal al autorităţilor sovietice. Mai mul ca atât se încuraja supraîndeplinirea planurilor. Astfel în condiţiile când oamenii mureau dev foamete industria alimentară din RSSM depăşe (1946) planul anului 1946 la fabricarea untului cu 33,2 la sută; a uleiului – cu 39,5, a cărnii- cu 32,5, a conservelor – cu 101,9 procente. Aceste produse alimentare proveneau din achiziţionările de la ţărani şi grâu exportate în URSS.
* În lunile şi anii când Moldova murea de foame, Stalin a exportat în alte ţări 1,7 mln tone cereale – eşaloane încărcate cu alimente luau drumul ţărilor din lagărul socialist, în special RDG, din raţiuni propagandistice.
AMPRENTELE ŞI CONSECINŢELE FOAMETEI
1. Distrofia – Din cauza lipsei hranei sau a alimentaţiei necorespunzătoare (consumul de frunze, troscot, ştir etc.) creştea rapid numărul celor afectaţi de distrofie. Conform datelor (incomplete) colectate de către organele de ocrotire a sănătăţii, la 25 decembrie 1946 în RSSM erau înregistrate 53.000 persoane distrofice, 1 februarie 1947 numărul acestora se ridicaseră deja la 190.000, iar către 1 martie – la 238.000 cazuri de distrofie. Deşi se luaseră anumite măsuri pentru reducerea ravagiilor acestei boli, totuşi rezultatele au rămas mult sub aşteptări – în decembrie 1947 în multe raioane distroficii alcătuiau de la un sfert până la 30 la sută din populaţie, iar în unele locuri (mai ales în raionul Cimişlia) această cifră se ridica până la 80 la sută.
2. Canibalismul – teribila reacţie a celor înfometaţi timp îndelungat. Cazuri de canibalism au fost înregistrate încă de la începutul anului 1946 în diverse localităţi ale Moldovei. Astfel spre exemplu, în luna iunie 1946, au avut loc câteva cazuri de canibalism în satele Alexandreşti, Recea-Slobozia şi Sturzeni din raionul Râşcani. Martor al fenomenului canibalismului a fost şi A.Kosâghin, care sosind în februarie 1947 în Moldova, a vizitat câteva sate din apropierea Chişinăului şi a văzut într-o casă cadavrul unui mort care era pregătit pentru a fi folosit ca hrană.
La 8 septembrie 1947, comitetul judeţean de partid Cahul (în judeţul Cahul se înregistraseră oficial, în perioada februarie 1946-februarie 1947, 10 cazuri de canibalism) alcătuise un document intitulat "Recomandările comitetului judeţean al PCM către secretarii comitetelor raionale de partid privind preîntâmpinarea faptelor de canibalism din judeţ". Conducerea judeţului, se spune în acel document, "dispune de informaţie privind canibalismul şi întrebuinţarea în calitate de hrană a cadavrelor de oameni în unele sate din raioanele Vulcăneşti, Taraclia, Ciadâr-Lunga, Baimaclia şi, mai ales, Congaz". Un funcţionar informa conducerea de partid şi de stat a republicii că, aflându-se în zilele de 7 şi 8 februarie 1947 în satul Baurci din raionul Congaz, a constatat patru omoruri în scopuri canibalice. "Consumul de cadavre, menţiona acea sursă, a luat un caracter de masă… Au fost constatate cazuri de furt al cadavrelor duse la cimitir şi rămase neînmormântate". La multe cadavre găsite în diferite alte locuri prin sat "li s-au luat muşchii şi membrele". În satul Beşalma, citim în continuare, "situaţia este şi mai gravă… Consumul de cadavre este tot atât de răspândit aici ca şi în celălalt sat". În ianuarie 1947, o ţărancă din satul Ţambula, raionul Bălţi, a tăiat, în scopul de a-i mânca, doi din cei patru copii ai săi, o fetiţă de şase ani şi un băieţel de cinci ani. Un ţăran din Glinjeni, raionul Chişcăreni, a chemat la el o vecină pe care a sugrumat-o şi a mâncat-o. Un altul din satul Cajba, Glodeni, şi-a omorât nepotul de 12 ani, care venise la el şi l-a mâncat.
În Moldova au fost înregistrate în total cca 39 cazuri de canibalism în timpul foametei din anii 1946-47.
3. Pierderi de vieţi omeneşti – fenomenul subnutriţiei, cauzat de lipsa hranei normale, consumul de plante şi subproduse agroindustriale dăunătoare sănătăţii (cadavre, hoituri etc.) dar şi epidemiile care se înteţiseră au provocat moartea a sute de mii de oameni (prioritar la sate, pentru că oraşele, în care trăia şi nomenclatura sovietică, erau ajutate mult mai bine cu produse alimentare, care erau luate cu forţa de la ţărani). Oamenii mureau acasă, pe stradă etc. în chinurile foametei. Zilnic de pe străzi se colectau zeci de cadavre. În Chişinău, spre exemplu, (conform informaţiei prezentate de Ministerul de Interne al republicii superiorilor de la Moscova), miliţia strângea întruna de pe stradă de la 8 până la 12 cadavre ale ţăranilor sosiţi de prin sate.
Tabelul de mai jos reflectă mortalitatea populaţiei RSSM în anii 1946-1947:
Lunile – 1946 – 1947 (Diferenţa)
Ianuarie – 4.466 – 19.133 (14.667)
Februarie – 4.347 – 23.791 (19.444)
Martie – 5.633 – 25.953 (20.320)
Aprilie – 4.588 – 15.034 (10.446)
Mai – 3.782 – 14.938 (10.616)
Iunie – 3.676 – 24.701 (21.085)
Iulie – 5.235 – 16.418 (11.183)
August – 5.313 – 8.346 (3.033)
Septembrie – 4.544 – 5.248 (704)
Octombrie – 5.799
Noiembrie – 5.753 – 3.264 (2.489)
Decembrie – 9.650
Exista o discrepanţă enormă între numărul nou-născuţilor şi numărul decedaţilor. Astfel pe parcursul primelor trei luni ale anului 1946, numărul celor care s-au născut în republică a fost de 9494, iar al morţilor de 14428, în mediul rural acest număr a fost de 7845 şi, respectiv, 12973, deci mureau aproape de două ori mai mulţi decât se năşteau. Conform datelor oficiale, spre sfârşitul anului 1947, proporţiile mortalităţii încep treptat să se reducă. În luna noiembrie, decedaseră 3264 de oameni, cu 21,2% mai mult decât se născuseră.
În anul 1946, populaţia sătească a republicii se redusese cu 477 de oameni, iar în 1947, ca urmare a distrofiei, reducerea a fost de 100633 de oameni, ceea ce înseamnă o pierdere anuală de peste 10 la sută. În general pe parcursul anului 1947 populaţia rurală s-a redus cu 193,9 mii de oameni. Foametea a provocat mari pierderi de vieţi omeneşti şi în prima jumătate a anului 1948. La începutul acelui an, numărul decedaţilor era mult mai mare decât la sfârşitul anului anterior.
Bilanţ: Numărul exact al celor morţi nu este descoperit. Totuşi conform cercetărilor efectuate în ultimii ani, se constată că pe parcursul perioadei foametei între 1946-1947, dar şi în prima jumătate a anului 1948 au murit din cauza foametei între 250.000 – 300.00 oameni, cifra medie general acceptată în istoriografie fiind de cca 280.000 de oameni (70 la sută din întregul număr de decese erau rezultatul distrofiei).
4. Vagabondajul – Odată сu moartea adulţilor, a părinţilor sute şi mii de copii rămaşi fără ocrotire vagabondau prin sate şi oraşe în căutarea hranei. Copiii orfani din sate plecau la oraşe în speranţa găsirii unei bucăţi de pâine. Numai în primul semestru al anului 1946 la secţiile de miliţie din RSSM au fost adunaţi cca 1.500 copii vagabonzi.
5. Tendinţe emigraţioniste – din cauza foametei în Basarabia s-a intensificat spiritul emigraţionist, fiind înregistrate mai multe cazuri de tentativă de plecare în România.
Soarta celor care au încercat să ajungă în România este diferită. Unii dintre ei au fost împuşcaţi fără milă de către grănicerii sovietici. Câteva sute de oameni au reuşit să treacă hotarul în România, iar o parte au fost arestaţi în tentativa de a-l trece. Astfel în lina august 1946 au fost arestate 37 persoane, în septembrie- 39, în octombrie – 49, în decembrie – 46, în ianuarie 1947 – 63 etc. Unii dintre cei care intenţionau să fugă în România erau supravegheaţi/luaţi la evidenţă.
CONCLUZII
Nu seceta – care a mai avut loc în Moldova, fără însă a duce la canibalism generalizat – a provocat dezastrul, ci metodele de guvernare staliniste, dorinţa de a construi viitorul luminos fără a ţine cont de preţul plătit în acest scop. Ţăranii basarabeni au fost condamnaţi cu bună ştiinţă la înfometare din două considerente:
* ca duşmani de clasă. Au fost inventaţi termeni confuzi – culac, chiabur – cu care erau etichetaţi ţăranii harnici şi gospodari. Astfel aceştia erau supuşi dărilor împovărătoare şi condamnaţi la lichidare.
* ca etnici români, „trădători şi aliaţi ai Germaniei naziste”; Ţărănimea română din Moldova era tratată cu vrăjmăşie, pentru că fost aliată a lui Hitler, fiind etichetată ca „naţie trădătoare”. Pentru reducerea oricărei rezistenţe şi pentru a-i forţa ţăranii basarabeni să intre în gospodăriile colective, conducerea face uz de scenariul aplicat deja în Ucraina, în anii 1932-1933. Teroarea prin înfometare a devenit astfel un instrument de realizare a planurilor autorităţilor sovietice.
MISIUNE:
Ucraina a reuşit să obţină suportul comunităţii internaţionale în calificarea fenomenului tragic din anii 1932-1933 drept genocid !
Republica Moldova trebuie să urmeze exemplul Ucrainei !
Literatura:
Gribincea Mihai, Basarabia în primii ani de ocupaţe sovietică (1944-1950), Cluj-Napoca, 1995
Moraru Anton, Istoria Românilor. Basarabia şi Transnistria, 1812-1993, Chişinău, 1995
Şişcanu Elena, Basarabia sub regimul bolşevic (1940-1952), Bucureşti:Semne, 1998
Turea Larisa, Cartea foametei, Bucureşti, 2008.
Ţurcanu Ion, Foametea din Basarabia în anii 1946-1947, Chişinău, 1993
