Flash-mob în fața clădirii Parlamentului pentru a solicita retragerea proiectelor schimbării sistemului de vot

Reprezentanți ai societății civile organizează duminică, 7 mai, la ora 12:00, în fața clădirii Parlamentului, un flash-mob pentru a solicita retragerea proiectelor de lege 60 și 123 (cele care au propus votul uninominal și mixt).

“Democrația este în pericol! Parlamentul a încălcat toate regulile de procedură și bunul-simț. Cui îi pasă de respectarea regulilor, a statului de drept și a democrației, veniți la un flash-mob în fața clădirii Parlamentului să solicităm retragerea proiectelor 123 și 60 (uninominal și mixt)”, se arată în apelul societăţii civile.

Anterior, un grup de 20 de ONG-uri a lansat o declarație în care susţin că majoritatea parlamentară modifică sistemul electoral cu încălcarea legii şi subminând democraţia.

Acesta a cerut Parlamentului să se oprească din promovarea intereselor de grupuri, iar partenerilor de dezvoltare ai RM să înceteze orice susținere a iniţiativelor actualei guvernări, dacă Parlamentul va adopta unul din cele două proiecte de legi de modificare a sistemului electoral.

Reamintim: Parlamentul a aprobat vineri, 5 mai, comasarea proiectului votului uninominal, elaborat de PDM, și cel al sistemului electoral mixt al PSRM. Ca bază a fost luat proiectul sistemului mixt, iar drept urmare 51 de deputați vor fi aleși în circumscripții electorale, iar 50 pe liste de partid.

Deputaţii vor fi aleşi fără posibilitatea de a fi revocaţi. Pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat, vor fi necesare un număr minim de 600 de semnături.

Votul final pentru schimbarea sistemului electoral urmează a fi acordat numai după avizul Comisiei de la Veneția.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.